Balchik, oraşul-grădină al Reginei Maria

Posted by

IMG_7929

Specialiştii Travel Planner vă recomandă, dacă doriţi să alegeţi litoralul bulgăresc şi vreţi să combinaţi sejurul cu partea cultural şi cu natura, oraşul Balchik, situat pe ţărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 şi 1940 a aparţinut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balchikul, a fost redobândit de Bulgaria.

Castelul “Cuibul liniştit” de la Balchik, aflat la doar 9 Km de Albena, celebru atât pentru încărcătura istorică pe care o poartă cât şi pentru faimoasa grădină botanică ce îl înconjoară, unicat în Europa Centrală şi de Est datorită impresionantei colecţii de cactuşi. Aici se afla reşedinţa preferată a Reginei Maria a României. Balchik este urmaşul oraşului grecesc antic Dionissopolis. Atestat documentar de mai bine de 2600 de ani, Balchik reprezintă una dintre atracţiile turistice principale de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, alături de Capul Kaliakra şi de localitatea Nessebar.

Pentru mult timp Balchik a fost supranumit “Oraşul Alb, datorită dealurilor albicioase din jur. De altfel, întregului ţărm i s-a spus, din aceleaşi motive, Coasta de Argint. În prezent, broşurile din Bulgaria care prezintă oraşul îl numesc “perla litoralului bulgăresc”.

Două atracţii turistice importante, aflate în relativă apropiere, sunt Capul Kaliakra, situat la circa 35 de kilometri distanţă spre nord, şi orăşelul Nessebar, ceva mai departe – circa 120 de kilometric spre sud. Mult mai aproape se află salba de staţiuni turistice, printre care se numără Albena şi Nisipurile de Aur.

Să revenim la Regina Maria, de care se leagă o mare parte a istoriei modern a Balchik-ului. A fost legată sufleteşte de două locuri – Balchik şi Bran – locuri cărora le-a imprimat o amprentă ce se poate vedea şi astăzi. “Balchikul şi Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina Maria.

Se spune că Balchik-ul a fost descoperit de către Regina Maria cu ajutorul lui Alexandru Satmari în 1924. Un an mai târziu avea să înceapă construcţia domeniului de la Balchik. An de an, domeniul a fost înfrumuseţat cu construcţii şi cu celebrele grădini. Datorită Reginei, în acea perioadă Balchikul va cunoaşte un avânt urbanistic. Primăria împroprietăreşte artiştii care veneau vara şi pictau aici, iar aceştia încep să-şi construiască locuinţe.

Regina era iubită în Balchik. I se spunea Sultana, iar vila sa aduce cu construcţiile musulmane, având un turn precum un minaret. Obişnuia să se plimbe prin oraş şi să împartă bani familiilor nevoiaşe.

În timp, poate şi din cauza izolării la care o supusese fiul său, Regele Carol al doilea, Balchikul devine locul său de refugiu. De aceea, în 1933, când îşi întocmeşte testamentul, Regina Maria cere ca după moartea sa inima să îi fie depusă în micuţa capelă pe care o construise pe malul mării – Stella Maris – iar corpul să îi fie îngropat la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi membri ai Familiei Regale. Trei ani mai târziu, în 1936, Regina se îmbolnăveşte. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de 62 de ani.

Balchik atrage turiştii români şi prin faptul că este o staţiune cu multe hoteluri de calitate, situate pe plajă, dar are şi multă verdeaţă şi vile amplasate pe deal. Pe de altă parte, mulţi vorbesc româna în această zonă, iar în preajma Castelului Reginei Maria, există multe restaurante cu meniuri şi afişaje în limba română. Balcik are circa 100 de hoteluri, de la 2 la 5 stele, dintre care o parte situate pe plajă.

Un alt avantaj este acela că Balchik este foarte aproape de România. De la Vama Veche veţi parcurge cu automobilul cel mult o oră, iar de la Silistra sau Giurgiu, circa 3-4 ore, cu opriri cu tot.