Turismul din Bulgaria are un ritm de creştere dublu faţă de economia naţională

Postat de

bulgaria-travel1Bulgaria înregistrează o creştere de 5,8% a numărului de turişti, faţă de anul precedent. Conform unui ministru adjunct bulgar, turismul se dezvoltă de două ori mai repede decât economia în ansamblu.

Bulgaria a înregistrat până acum, în 2013, o creştere a numărului de turişti de aproximativ 5,8%, potrivit ministrului adjunct al Economiei și Energiei, Branimir Botev.

În termeni de creştere financiară, evoluţia este de 3,5%, ceea ce, în comparaţie cu aşteptările de creştere a economiei în ansamblu, arată că turismul se dezvoltă de două ori mai repede, subliniază Botev.
Toate pieţele ţintă, care formează fluxul principal de turişti din ţară, au crescut, de asemenea, iar cea mai importantă evoluţie vine din partea turiştilor ruși – mai mult de 15,5%.

Botev a remarcat faptul că această creștere este estimată pe baza vizelor eliberate şi a controlului de intrare la frontieră, dar cei mai mulţi dintre cetăţenii ruşi care vizitează Bulgaria au vize Schengen multiple, iar unii dintre ei deţin proprietăţi în Bulgaria, nefiind incluşi în sistemul statistic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Selectati optiunea antispam