Despre Side Turcia. Tot ce e de stiut daca pleci in vacanta in aceasta statiune de la Mediterana

Side Antalya este una dintre statiunile turcesti de la malul Marii Mediterane cu o atmosfera family-friendly, cu plaje bune si un climat mediteranean tipic, iar faptul ca este destul de apropiata de Antalya City si respectiv de Aeroportul International Antalya, dar si cu preturi ceva mai accesibile, o face sa se pozitioneze in topul preferintelor turistilor care vin in aceasta zona. 

Daca te atrage Side si vrei sa afli detalii extra despre acest loc, poti descoperi in acest articol mai multe despre potentialul sau turistic, iar daca simti ca e pentru tine, gasesti la noi pe site si unele dintre cele mai bune oferte hoteluri din Side.

Side se afla la aproximativ 73 de kilometri de centrul orasului Antalya, la 65 de kilometri de aeroportul Antalya si la 44 de kilometri de Belek. 

Motive sa alegi Side Turcia pentru vacanta la Marea Mediterana

Side Turcia este un reper turistic important de la Mediterana si pentru faptul ca a reusit sa-si conserve destul de bine autenticitatea. In afara centrului statiunii exista cateva dintre cele mai importante ruine si situri arheologice ale Asiei Mici, insa Side este intai de toate o destinatie populara printre familii, gratie conditiilor bune de aici. 

  • gasesti hoteluri mai accesibile la pret comparativ cu Belek, majoritatea de tip resort pentru familii
  • ajungi destul de rapid catre majoritatea obiectivelor si atractiilor importante din zona Antalya
  • poti sa te relaxezi in zona portului din centrul orasului si sa te bucuri de o cina romantica sau pur si simplu de o experienta culinara autentica, fara insa sa fii deranjat de galagia specifica locurilor cu viata de noapte
  • mixul intre modernism si monumentele antice din aceasta zona face din Side un loc cu adevarat special 
  • ai plaje frumoase, unde poti sa practici sporturi nautice, iar in apropiere ai locuri inconjurate de natura si vegetatie, precum cascadele Manavgat, pe care le poti vizita oricand 
Hotel Crystal Palace Luxury Resort & SPA Side

Cum ajungi in Side Turcia

Side se afla la aproximativ 65 de kilometri distanta de Aeroportul International Antalya, astfel ca majoritatea turistilor care vin aici aleaga sa calatoreasca spre aceasta destinatie cu avionul. 

Cu toate acestea, chiar daca hartile iti vor arata ca faci aproximativ o ora de la aeroport si pana la hotelul tau din Side, in special in varf de sezon, transferul poate dura chiar si intre 2- 2.30 h, din cauza aglomeratiei si a stopurilor pe care le face autocarul pentru a lasa alti turisti la hotelurile lor. 

In cazul in care te tenteaza sa vii aici cu masina personala, e bine de stiut ca drumul nu este unul foarte greu, insa se recomanda sa innoptezi la mijlocul traseului, undeva in Istanbul sau in orasul Bursa. Distanta Bucuresti Side este de 1394 kilometri, iar traseul cel mai practicat este Bucuresti – Giurgiu-Ruse – traversarea Bulgariei – Edirne – Istanbul – Bursa – Burdur – Side. In total, sunt cam 18 ore de condus, asadar te sfatuim sa iei in considerare pauza de o noapte pe la jumatatea traseului. 

Vrei sa afli mai multe detalii despre drumul cu masina pana in statiunile turcesti de la Mediterana? Poti arunca o privire si pe articolul Drumul cu masina spre zona Antalya, Turcia. Ce trebuie sa stii daca te pregatesti sa pleci catre coasta turceasca a Mediteranei 

Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!

Ce trebuie sa stii despre Side

Side Antalya se afla in sudul coastei Marii Mediterane din Turcia, la circa 74 de kilometri de Antalya City, are plaje cu nisip si este inconjurata de mai multe sate pitoresti, aflate la distante destul de mici de centrul statiunii. 

Centrul vechi din Side este asezat pe un promontoriu stancos care intra in mare, iar in lateralele sale sunt plajele de est si de vest, cu cele mai multe hoteluri pozitionate in partea plajei de vest. 

In nordul centrului vechi se afla ruinele unui teatru antic si baile romane, iar in spatele centrului vechi se intind zonele rezidentiale, respectiv casele localnicilor, dar si casele de vacanta ale strainilor. 

Populatia din Side este destul de mica (un numar de aproximativ 4000 de locuitori permanenti), care insa cunoaste o crestere exponentiala pe timp de vara, atunci cand zeci de mii de turisti din intreaga Europa aleg acest loc pentru a-si petrece vacanta la malul marii. 

Side se diferentiaza de restul statiunilor turcesti mai mari printr-o atmosfera idilica, romantica, prin urmare nu te astepta sa gasesti aici cluburi de noapte vibrante, insa te poti bucura de piete saptamanale, de magazine cu suveniruri si produse locale si de o serie de restaurante foarte bune.

Vremea si temperatura apei marii in Side Turcia

Climatul din Side este unul tipic mediteranean, asadar verile aici sunt lungi si calduroase, iar iernile blande. Cele mai ridicate temperaturi se inregistreaza in Side in lunile iulie si august, cand se recomanda sa fii destul de precaut cu expunerea la soare si sa te hidratezi continuu, caci vorbim de temperaturi de peste 35 de grade. 

In cazul in care vrei sa ai parte de temperaturi mai placute, poti alege sa-ti petreci concediul in Side in lunile mai sau octombrie, cand maximele sunt ceva mai prietenoase (25-26 de grade). 

In luna iulie ai parte de cele mai multe ore de soare (13), iar sanse de ploaie nu exista pe parcusul verii mai deloc (poate doar prin lunile aprilie, noiembrie si respectiv pe timp de iarna). 

Temperatura apei marii in Side Turcia este un alt aspect care te-ar putea incanta. In lunile iulie, august si septembrie, marea are chiar si 27-28 de grade, iar daca vrei sa vii aici in octombrie sau in iunie, te vei putea bucura in continuare de apa calda, caci media temperaturilor este undeva pe la 24 de grade. 

Plaja Side Turcia – lata si cu intrare lina in apa

In linii generale, plajele din Side sunt in mare parte late, cu nisip fin si auriu si cu o intrare destul de lina in mare. 

Plajele principale din Side sunt localizate in vestul si estul centrului vechi. In partea de vest sunt asezate si cele mai multe dintre hoteluri, cu plaje private, iar in partea de est vei remarca chiar si cateva zone cu dune de nisip.

Plaja din est se intinde pana la intalnirea cu raul Manavgat. O vei gasi amenajata in unele portiuni cu sezlonguri si umbrele, si chiar destul de aglomerata in plin sezon (in mod special in lunile iulie si august). In ultima perioada au fost deschise mai multe beach cluburi, zona fiind aleasa in mod deosebit de catre turistii mai tineri.

Ai posibilitatea sa practici o gama variata de sporturi acvatice – incepand cu plimbari cu jet ski, parasailing, windsurf si plimbari cu banana.

Mai multe amanunte despre plaja acestei statiuni gasesti in articolul: Side Beach, plaja cu multe atractii istorice in imediata apropiere

Despre hoteluri in Side Turcia. Unde te poti caza

Majoritatea hotelurilor din Side sunt tot de tip resort pentru familii, insa ce le face mai atractive este si faptul ca sunt mai accesibile ca pret decat in Belek. Cele mai multe sunt situate in afara orasului, catre vest, la o distanta de maximum 13 km fata de centrul Side.

Dintre acestea, poti arunca in mod special o privire pe ofertele de la: Voyage Sorgun, TUI Sensatori Resort Barut, Ali Bey Resort, Sueno Beach Side, Royal Dragon, Royal Taj Mahal, Royal Alhambra Palace, Sentido Turan Prince, Vonresort sau Starlight Convention Center. Ti-am pregatit aici cele mai bune oferte de cazare la hoteluri din Side, Turcia

Toate resorturile din Side au plaja privata si sistem de cazare in regim all inclusive, iar daca vrei spre exemplu sa te cazezi intr-o zona bogata in vegetatie, poti alege Voyage Sorgun, pentru ca este inconjurat de o padure de pini. Daca vrei sa te orientezi catre un hotel cu aquapark integrat, poti sa te uiti catre Hotel Crystal Admiral Resort

Ce poti vizita in Side Turcia si ce alte activitati ai la indemana

Desi nu are dimensiuni foarte mari, orasul-statiune Side poate fi o incantare pentru acei turisti care vor sa combine timpul petrecut in resort si statul la plaja cu diverse alte activitati. 

Templul zeului Apollo se afla in vecinatatea portului, iar pe langa coloanele impozante de aici, poti sa te bucuri si de o priveliste superba catre Marea Mediterana, pentru ca aceste ruine se afla fix in capatul dinspre mare al promontoriului. Nu foarte departe, inspre est, vei gasi si ruinele unui templu dedicat zeitei Atena.

Ruinele teatrului din Side sunt un alt obiectiv de neratat daca esti pus pe explorat puncte istorice de mare interes. Teatrul din Side avea in trecut o capacitate de 15.000 de locuri, dispuse pe cele 49 de randuri ale sale. Peretii din apropierea scenei au o serie de reliefuri foarte bine conservate. Chiar daca o parte dintre arcurile sale de sustinere au cedat in fata timpului, teatrul este in continuare un exemplu perfect al abilitatilor arhitecturale din vremea Imperiului Roman. In spatele teatrului mai poti observa si ruinele Templului zeitei Tyche. 

Muzeul din Side are dimensiuni micute, insa are o colectie destul de impresionanta de statui gasite in zona siturilor arheologice din Side. 

Magazinele din Side nu lipsesc, asa ca daca ai in plan sa iesi la cumparaturi pentru suveniruri si produse locale, vei gasi locuri din care sa le cumperi, insa daca simti nevoia unei sesiuni de shopping in adevaratul sens al cuvantului, iti recomandam sa te indrepti catre Antalya City. 

Restaurantele si barurile din Side iti stau oricand la indemana, chiar daca esti cazat la un hotel cu regim all inclusive. In zona portului ai, pe langa preparate locale cu peste si fructe de mare, si o priveliste superba, iar la capitolul baruri exista de asemenea varietate. Nu insa si in privinta cluburilor de noapte, a caror galagie nu o vei auzi in Side. 

Excursii optionale cu plecare din Side 

In apropiere de Side exista si alte locuri interesante de vazut, iar la aceste obiective poti ajunge fie pe cont propriu, cu masina personala sau inchiriata, fie prin intermediul unor excursii organizate, la care te poti inscrie chiar la tine la hotel, la ghidul tau sau la operatorii locali. 

Ruinele din Seleucia (parte din Pamphylia antica), pot fi vizitate in imediata apropiere a orasului Side. Seleucia se afla la 15 kilometri nord de Side si se viziteaza de regula in aceeasi zi cu cascadele Manavgat. Ce este fascinant aici e faptul ca ruinele sunt imprejmuite de paduri de pin, ceea ce ofera o atmosfera atipica, in comparatie cu vizita la alte situri arheologice. 

Cascadele Manavgat se afla la aproximativ 13 kilometri nord-est de Side si sunt formate pe cursul raului cu acelasi nume, fiind unul dintre locurile in care se organizeaza foarte des excursii din Side. In special in weekenduri, zona este destul de vizitata de catre turisti, dar si de catre localnici, asa ca daca nu vrei sa prinzi aglomeratie, te sfatuim sa vii la cascade in cursul saptamanii. Orasul Manavgat gazduieste si bazarul cu acelasi nume, care in zilele de luni si joi se extinde si la exterior, fiind organizat un soi de local market.

Teatrul antic roman Aspendos se afla la 35 de kilometri de centrul Side si, la fel ca si in celelalte cazuri, si aici se organizeaza zilnic excursii. Teatrul este impresionant de mare, iar in prezent inca se mai tin anumite evenimente si spectacole aici. 

Canyonul Koprulu, la 70 de kilometri distanta de centrul orasului Side, este un alt loc in care se organizeaza frecvent excursii optionale, mai ales pentru rafting. Daca esti pregatit pentru o astfel de aventura, ti se va face instructajul si vei fi echipat conform normelor, fiind asistat si de o persoana specializata in calatoria ta pe rau. Daca insa vrei sa stai departe de apa, te poti multumi cu peisajul superb si poti face drumetii pe munte. 

Pesterile Dudencik (Dudencik Magarasi, cum sunt cunoscute pe plan local) pot fi vizitate la 18 kilometri departare de Side si reprezinta una dintre cele mai lungi retele de pesteri din intreaga Turcie, cu o adancime de 330 de metri sub pamant. Daca esti pasionat de pesteri, in satul Akseki din imprejurimi poti vizita si cateva lacuri subterane, acompaniat de un ghid local. 

Excursia in Antalya City este o alta varianta pentru tine, daca vrei sa aloci cateva ore pentru shopping, daca vrei sa vizitezi obiectivele de aici sau daca pur si simplu ti se face dor de o zona mai cosmopolita. 

In concluzie, Side este pentru tine daca esti in cautarea unui loc de vacanta potrivit pentru familie, insa si daca te numeri printre cei carora le place sa exploreze locuri frumoase din natura sau locuri pline de istorie. Vei gasi preturi ceva mai mici comparativ cu Belek si o multime de activitati care sa-ti anime vacanta.

Alte articole care te mai pot interesa 

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?