Obiective turistice din nordul litoralului bulgăresc

baltata albena
Postat de

Rezervaţia naturală de la Baltata contribuie la îmbogăţirea peisajului natural al staţiunii  Albena. Întinsă pe o suprafaţă de 198 de hectare, o adevărată deltă a râului Batov, complexul

Baltata găzduieşte o varietate faunistică şi floristică de invidiat. Dintre acestea amintim peste 250 de specii de plante înalte, 28 dintre ele protejate de lege, peste 100 de specii de plante  medicinale, mai bine de 300 de specii de nevertebrate, unele dintre ele putând fi văzute doar în cadrul acestei rezervaţii. Păsările au circa 183 de reprezentanţi dintre care 167 sunt protejate de lege. Dintre aceştia amintim egreta şi bâtlanul, barza neagră, vulturul ascuţit, etc.

Castelul “Cuibul liniştit” de la Balcic aflat la doar 9 Km de Albena, celebru atât pentru încărcătura istorică pe care o poartă cât şi pentru faimoasa grădină botanică ce îl înconjoară, unicat în Europa Centrală şi de Est datorită impresionantei colecţii de cactuşi. Aici se află reşedinţa preferată a Reginei Maria a României. Supranumit şi “Oraşul Alb”, Balcic este urmaşul oraşului grecesc antic Dionissopolis. Atestat documentar de mai bine de 2600 de ani, Balcic reprezintă una dintre atracţiile turistice principale de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre alături de Capul Kaliakra şi de localitatea Nessebar.

Capul Kaliakra, situat la aproximativ 45 de km de Albena, se întinde pe 2 km în Marea Neagră având o altitudine de aproximativ 60 m deasupra nivelului mării. Constituit din stânci calcaroase, parte integrantă din “Coasta de argint”, Cap Kaliakra a fost în antichitate a doua mare cetate fortificată după Tomis, în acea vreme purtând numele de Tirisis. Aici se află un muzeu în interiorul căruia poate fi văzută o machetă a cetăţii, copie a ceea ce a fost în antichitate. De asemenea, ruinele vechilor construcţii (băi comunale, fântâni, biserici, poarta de la intrarea dinspre continent) stau mărturie înscrisurilor istorice. De aici pot fi văzute trei specii de delfini din Marea Neagră.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Bulgaria?