Despre Dafnoudi Beach Kefalonia, o plaja idilica din nordul acestei insule grecesti 24 March 2025 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Una dintre cele mai nordice plaje ale insulei Kefalonia si totodata una dintre cele mai aspectuoase poarta denumirea de Dafnoudi si se afla la doar cativa kilometri departare de satul pitoresc Fiskardo. Este asociata de multi dintre cei care au vizitat-o cu un mic coltisor de rai, avand vegetatie densa pe fundal si o apa a marii azurie, extrem de limpede. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Localizare Dafnoudi Beach Kefalonia si cum ajungi aiciCum arata Dafnoudi Beach Kefalonia si ce sa iei cu tine cand vii la plajaCea mai buna perioada pentru o vizita la Dafnoudi Beach Kefalonia Alte plaje apropiate de Dafnoudi Beach Kefalonia Porneste cu noi intr-o scurta calatorie virtuala catre plaja Dafnoudi pentru a-i descoperi particularitatile si nu uita sa arunci o privire pe site-ul nostru, unde te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Grecia. Localizare Dafnoudi Beach Kefalonia si cum ajungi aici Dafnoudi Beach Kefalonia este situata in partea de nord a insulei, la circa 4,6 kilometri distanta de Fiskardo si la 47 kilometri distanta de capitala insulei Argostolion. Pornind cu masina din Argostolion, pana in zona acestei plaje ar trebui sa faci in jur de o ora, intr-o zi cu trafic moderat. Se parcheaza in partea superioara, langa drum, iar din zona de parcare si pana la plaja vei avea de parcurs o distanta de circa 1 kilometru, pe o poteca forestiera. O parte dintre turistii care au fost aici recent spun ca drumul pe jos dureaza circa 15 minute si ca este important sa porti incaltaminte adecvata (nu slapi) pentru ca poteca are denivelari/pietre. Cum arata Dafnoudi Beach Kefalonia si ce sa iei cu tine cand vii la plaja Plaja Dafnoudi este o plaja salbatica, lipsita de orice fel de servicii si amenajare. Din aceste considerente, e posibil sa nu fie neaparat potrivita familiilor cu copii sau celor care cauta sa se relaxeze intr-un cadru organizat. Daca alegi sa vii la Dafnoudi pentru a-i explora frumusetea naturala, asigura-te ca iei cu tine si tot ce ai nevoie: prosop, o umbrela portabila, crema cu factor de protectie ridicat, apa, eventuale gustari. Nu in ultimul rand, ai grija sa lasi plaja in urma ta cel putin la fel de curata pe cat ai gasit-o. Dafnoudi Beach Kefalonia se desfasoara intr-o golfulet ferit de vant si de valuri mari. Este formata din pietricele de culoare deschisa si are o panta lina de intrare in mare. Sunt bineveniti acei cipici speciali pentru apa. Zona este foarte buna pentru iubitorii de snorkeling. Apa este in general foarte limpede in golful Dafnoudi, iar aspectul pietros favorizeaza observarea mai buna a vietii marine. Cea mai buna perioada pentru o vizita la Dafnoudi Beach Kefalonia Dafnoudi Beach nu se numara printre cele mai populare plaje ale Kefaloniei, nu pentru ca n-ar fi deosebit de frumoasa, ci pentru ca are un acces mai greoi si zero amenajare si servicii. Totusi, in miez de vara, nu sunt putini acei turisti care vor sa se bucure de aces coltisor de rai neatins de infrastructura, prin urmare, exista sanse sa gasesti Dafnoudi putin mai aglomerata decat te astepti, in special catre orele pranzului. Daca ai ales sa-ti faci vacanta in Kefalonia in intervalul iulie-august, poate ar fi mai bine sa vii la Dafnoudi Beach pana in ora 10.00, pentru a-i surprinde frumusetea si farmecul intr-o atmosfera mai linistita. Unele dintre cele mai bune perioade pentru o vizita la aceasta plaja raman finalul lunii mai – inceputul lunii iunie sau finalul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie, cand apa marii are sanse destul de mari sa fie inca buna pentru baie. Alte plaje apropiate de Dafnoudi Beach Kefalonia Timpul iti permite sa explorezi si alte plaje frumoase din partea de nord a insulei? E bine sa stii ca la distante rezonabile pornind de la Dafnoudi te mai asteapta urmatoarele: Plaja Kimilia se afla la doar 2,8 kilometri distanta de Dafnoudi, intr-un alt golfulet retras. Nici in acest caz nu vei intalni amenajare cu sezlonguri si umbrele, ci o atmosfera salbatica, asadar, asigura-te ca iei cu tine tot ce ai nevoie pentru o experienta relaxanta. La Kimilia, accesul se face de pe mare sau de pe uscat, pe o poteca forestiera plina de chiparosi si de maslini. Masina se poate parca in partea superioara, iar de aici vei mai avea circa 10 minute de mers pe jos. Plaja este formata din pietricele. Plaja Emplisi este localizata la 4,2 kilometri departare de Dafnoudi Beach Kefalonia. Ofera acelasi peisaj idilic, o apa cristalina si un cadru ideal pentru iubitorii de snorkeling. Este formata din pietricele si este marginita de stanci, iar in zona din spate are un beach bar. Emplisi este mai populara comparativ cu Kimilia, asadar, poate fi mai aglomerata in miez de vara. Plaja Fiskardo este atribuita satului cu acelasi nume. Se afla in imediata apropiere a portului, are dimensiuni relativ reduse si este formata din pietricele. Ofera acces rapid la tavernele traditionale si la celelalte atractii ale satului. In loc de concluzie Dafnoudi Beach Kefalonia este o plaja cat se poate de potrivita pentru iubitorii de natura si pentru cei care aleg sa exploreze partea de nord a insulei. Daca ai vizitat-o deja, asteptam cu interes sa ne impartasesti experienta ta si alte informatii ce pot completa acest articol, iar daca nu stii pentru moment ce destinatie greceasca sa vizitezi in aceasta vara, nu uita sa arunci o privire pe ofertele vacante Grecia disponibile la noi pe site. Vacante in Grecia