PROMOȚII LIVE

Mic ghid pentru vizita la Plakias Beach, una dintre cele mai indragite plaje din sudul Cretei

La o distanta rezonabila pornind din orasul Rethymnon, pe coasta de sud a insulei Creta, plaja Plakias isi intampina vizitatorii cu o atmosfera linistita, dar si cu organizare cu sezlonguri si umbrele si alte servicii menite sa asigure o experienta relaxanta. 

Plakias Beach este o plaja cu dimensiuni generoase, cu o buna amenajare si care ofera o multime de atractii numai bune de explorat in imprejurimi. 

Porneste cu noi intr-o scurta plimbare virtuala pana la Plakias Beach Creta pentru a-i descoperi particularitatile si nu uita ca pe site-ul nostru te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Grecia.

Unde este Plakias Beach si cum ajungi aici

Plaja Plakias se afla la 34 kilometri distanta de centrul orasului Rethymnon, pe coasta de sud a insulei Creta, in dreptul asezarii Myrthianos Plakias si intre plajele Damnoni si Souda. 

Plecand cu masina din Rethymnon, pana la Plakias Beach ar trebui sa faci in jur de 45 de minute, intr-o zi de vara cu trafic moderat. Exista locuri de parcare in zona din spatele plajei.

Castigi pe loc 50 de lei reducere pentru orice rezervare plus sanse la 16 tone de carburant pentru vacanta ta in Bulgaria!  

Daca nu dispui de masina in timpul vacantei tale in Creta, e bine sa stii ca la Plakias Beach poti ajunge si cu autobuzul. Statia de autobuz este marcata pe Google Maps cu denumirea de “Plakias” si se afla in zona gurii de varsare a raului Kotsifos in mare. 

Mai multe informatii despre traseele si programele autobuzelor din aceasta parte a Cretei poti accesa pe acest site

Cum arata Plakias Beach si ce servicii sunt disponibile

Plakias are o lungime de circa 1,3 kilometri si este formata dintr-un amestec de nisip cu pietris. In partea stanga cum privesti marea este marginita de un versant stancos, ideal pentru cei care vor sa faca fotografii spectaculoase la malul marii, iar in extremitatea dreapta este strapunsa de gura de varsare a raului Kotsifos (din aceste considerente, in partea dreapta, apa marii poate fi putin mai rece). 

Plaja este amenajata partial cu sezlonguri si umbrele care pot fi inchiriate cu aproximativ 10 euro (iunie 2025). 

Pe unele portiuni, pot fi intalnite pietre la intrarea in mare, motiv pentru care se recomanda sa iei cu tine si acea incaltaminte speciala pentru apa. 

In zona din spatele Plakias Beach exista mai multe taverne, beach baruri, centru de sporturi acvatice, dar si unitati de cazare, supermarket si centru de inchirieri masini. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Plakias Beach

Spre deosebire de alte plaje ale Cretei, Plakias este mai putin populara. A strans pana in prezent (iunie 2025) circa 1000 de recenzii pe Google, fata de alte plaje precum Preveli (care are deja aproape 10.000 de recenzii). 

Totodata, fiind o plaja cu dimensiuni generoase, nu se pune problema sa nu gasesti loc unde sa te asezi, chiar daca vii aici in plin sezon. 

Totusi, daca ai ales sa-ti faci vacanta in Creta in intervalul iulie-august si vrei sa te asiguri ca gasesti loc de parcare si loc pe sezlong intr-o zona anume, e bine sa ajungi la Plakias pana in ora 10.00 dimineata. 

Unele dintre cele mai bune perioade pentru a te bucura de o atmosfera cat se poate de linistita la Plakias Beach raman finalul lunii mai – inceputul lunii iunie sau finalul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie, cand fluxul de turisti veniti pe insula este mai scazut. 

Alte plaje apropiate de Plakias Beach

Printre avantajele acestei plaje se numara si faptul ca este localizata intr-o zona care abunda in atractii si plaje frumoase. La distante rezonabile pornind de la Plakias Beach mai poti vizita si:

Plaja Preveli este una dintre cele mai aspectuoase plaje salbatice pe care le vei gasi in Creta. Se afla la circa 10 kilometri departare de Plakias si este strapunsa de gura de varsare a raului Megalopotamos in mare. 

Accesul este ceva mai dificil (se parcheaza in partea superioara si se coboara pe jos pe o carare abrupta pret de 10-15 minute), Preveli nefiind o plaja potrivita pentru familiile cu copii micuti si pentru persoanele cu mobilitate redusa. 

Plaja nu are amenajare cu sezlonguri si umbrele. 

Manastirile Preveli de Sus (Piso Preveli) si Preveli de Jos (Kato Preveli) se afla in zona plajei cu acelasi nume (la cativa kilometri distanta) si pot fi vizitate usor in aceeasi zi, in intervalele orare: 09.00 – 13.30 si 15.30 – 18.30. 

Manastirea de Jos se afla intr-un proces gradual de restaurare, iar Manastirea de Sus este operationala. 

Plaja Damnoni este pozitionata la aproximativ 3 kilometri departare de Plakias Beach. Are dimensiuni mari, este amenajata pe alocuri cu sezlonguri si umbrele, iar in zona din spate ofera acces facil la taverne si la un centru de sporturi acvatice.

In loc de concluzie

O locatie pitoreasca si linistita din sudul Cretei, plaja Plakias poate face obiectul unei experiente reusite pentru cei care vor sa se bucure de un pesaj natural impresionant, de ape limpezi in culoarea smaraldului si de o atmosfera relaxanta. 

Daca nu ai gasit inca destinatia greceasca potrivita pentru urmatorul concediu, nu uita ca pe site-ul nostru te asteapta unele dintre cele mai avantajoase oferte vacante Grecia.

Câștigă pe loc 50 de lei reducere plus șanse la 16 tone de carburant

Înscrie-te acum

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?