Oprire la restaurantul Golful Pescarilor. Cum ajungi, ce gasesti in meniu si ce atractii sunt in apropiere 12 September 2025 Romania Postat de travel planner Deschis in anul 2014, pe plaja din Agigea, restaurantul Golful Pescarilor isi pastreaza un loc de cinste in topul celor mai apreciate restaurante cu specific pescaresc de pe litoralul autohton. Printr-o ambianta mediteraneana, cobinata cu traditia pescareasca dobrogeana si prin organizarea de evenimente culinare, acompaniate de muzica live si de diferite facilitati, Golful Pescarilor ramane unul dintre locurile potrivite pentru iubitorii de peste si fructe de mare, care nu vor sa se indeparteze prea tare de orasul Constanta. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde este Golful Pescarilor si cum ajungi aiciMeniu Golful Pescarilor si preturi orientativeAtractii de vizitat in apropiere de Golful Pescarilor Mai jos poti sa descoperi cateva amanunte utile pentru o vizita la Golful Pescarilor, dar si cateva propuneri de atractii localizate la distante rezonabile. Unde este Golful Pescarilor si cum ajungi aici Golful Pescarilor se afla chiar pe plaja din Agigea, la 4 kilometri de centrul comunei Agigea si la 13 kilometri distanta de centrul orasului Constanta. Pornind cu masina din Constanta (zona Piata Ovidiu), pana la Golful Pescarilor nu ar trebui sa faci mai mult de 25 minute intr-o zi cu trafic moderat. Castigi pe loc 50 de lei reducere pentru orice rezervare plus sanse la 16 tone de carburant pentru vacanta ta in Bulgaria! Inscrie-te acum Din Eforie Nord si pana aici sunt 4,4 kilometri, iar din Costinesti si pana la Golful Pescarilor ai de strabatut circa 21 kilometri (27-30 minute cu masina). Exista locuri de parcare in zona restaurantului, insa in plin sezon si mai ales in weekenduri, acestea pot deveni mai greu de gasit. Daca alegi sa vii aici in miez de vara, sfatul nostru este sa faci din timp o rezervare (telefon +40731404041). Restaurantul este deschis zilnic in intervalul orar 11:00-22:00. Meniu Golful Pescarilor si preturi orientative Meniul de la restaurantul Golful Pescarilor este dominat de preparate din peste si fructe de mare, cu accente locale si traditionale dobrogene, insa ofera doritorilor si cateva alternative din afara acestei sfere. La capitolul aperitive, se remarca nelipsita salata de icre de crap/stiuca (cu preturi intre 39-48 RON/portia), insa cei mai pretentiosi gurmazi pot opta si pentru icre de stiuca natur sau icre negre caviar. Lista gustarilor continua cu preparate precum sturion afumat, lacherda (peste marinat), chiftelute de midii, zacusca de peste, bruschete cu ton, dar si platouri cu aperitive pentru mai multe persoane. In linii generale, pretul gustarilor porneste de la aproximativ 32 RON/portie si poate ajunge la sume considerabil mai mari in cazul preparatelor exclusiviste. In ceea ce priveste gustarile fara peste, in meniu exista preparate precum bruschete cu rosii, humus. La sectiunea dedicata salatelor, se remarca sortimente precum salata de cartofi cu scrumbie afumata, salata cu somon fume, salata cu steak de ton in crusta de susan, salata Caesar cu gujoane de biban, iar preturile pornesc de la 42 RON/portie. Daca preferi sa te rasfeti cu o ciorba, la Golful Pescarilor ai de ales intre ciorba lipoveneasca (32 RON/portie), storceag (49 RON/portie), supa picanta cu fructe de mare sau supa thai in stil Tom Yum cu sturion, iar daca vrei sa te orientezi direct catre o saramura, ai de ales intre saramura de lufar, de chefal, de stavride, de biban de mare, de crap din Delta Dunarii sau de calcan de Marea Neagra (preturile pornesc de la 64 RON/portie si pot ajunge pana la 156 RON/portie in cazul calcanului). In cadrul capitolului specialitati, se remarca feluri de mancare precum biban de mare cu midii si scoici, thai curry cu rapane, caracatita, calcan si altele, iar daca preferi sa te indrepti catre bunatati preparate in vas de lut, poti alege intre biban cu rapane, tocanita cu rapane, creveti saganaki. Meniul este bogat si in diferite preparate cu scoici, dar si intr-o multitudine de soiuri de peste, gatite la plita (lufar, chefal, stavride, biban de mare, dorada, crap, calcan, somon si chiar steak de ton rosu). Daca preferi sa te orientezi catre un peste prajit, poti alege intre stavride, guvide, hamsie, crap, calcan si altele. Oaspetii care nu doresc peste pot opta pentru antricot de vita Uruguay, piept de pui Satay, pastrama de berbecut si altele, iar preturile la aceasta categorie pornesc de la 48 RON/portie si pot ajunge pana la peste 200 RON/portie in cazul preparatelor mai pretentioase. Nu uitam nici de desert, unde se remarca deja clasicul lava cake, nuga glace, tiramisu si strudel cu mere. Meniul integral de la Golful Pescarilor poate fi consultat aici. Atractii de vizitat in apropiere de Golful Pescarilor Daca ai in plan sa iei masa la restaurantul Golful Pescarilor din Agigea, ai cateva optiuni interesante de vizitat in imediata apropiere sau cu un timp rezonabil de deplasare. Iata cateva idei in acest sens: Plaja Agigea este, practic, plaja pe care se afla restaurantul. Aici exista, pe timp de vara, segment amenajat cu sezlonguri si umbrele, iar faptul ca fasia de nisip a fost recent extinsa reprezinta un avantaj, pentru ca permite gazduirea unui numar mai ridicat de turisti veniti aici simultan. Este evaluata ca fiind mai potrivita pentru relaxare comparativ cu plajele statiunilor populare. Plaja Tuzla mai poate fi o varianta de plaja relativ usor de accesat in raport cu restaurantul Golful Pescarilor. Se afla la 14,3 kilometri departare (in directia sudului, catre Costinesti) si se remarca prin acea apa a marii in nuante turcoaz. Desi exista segmente organizate cu sezlonguri si umbrele, aceasta plaja este ferita de infrastructura specifica statiunilor mari si ofera un cadru semi-salbatic, numai bun pentru relaxare. Atractiile din Constanta, in special cele din zona centrului vechi (Piata Ovidiu, Marea Moschee din Constanta, Casa Hrisicos, Casa Theiler, Casa cu Lei, Strada Vantului, Muzeul de Arta), dar si Portul Tomis si Cazinoul pot fi vizitate la o distanta acceptabila fata de Golful Pescarilor (25-30 minute cu masina). In loc de concluzie Golful Pescarilor din Agigea poate fi o alegere buna pentru cei care cauta un restaurant pescaresc de calitate pe litoral, cu o atmosfera potrivita pentru relaxare, o priveliste frumoasa spre mare si servicii care sa completeze experienta de vacanta.