1 an de la pandemie. Despre incercari, reinventare si un viitor optimist 16 March 2021 Comunicate de presa Postat de Sebastian Constantinescu A trecut exact un an de cand a inceput pandemia. Nici noua nu ne vine sa credem cand s-a scurs timpul si cate lucruri s-au schimbat de pe 16 martie 2020 si pana acum. Ultimul an a fost o adevarata provocare pentru fiecare dintre noi, atat la nivel individual, cat si la nivel de business. Am fost nevoiti sa experimentam, sa ne readaptam si sa invatam sa traim intr-un nou normal. Si nu a fost deloc usor. Ne amintim ca si cum ar fi fost ieri: 2020 a inceput cu 50% crestere, multe planuri pentru noul sezon si entuziasm in agentie si la hotelurile partenere. Nu stiam ca in doar doua luni intreaga planeta se va opri. Apoi s-a intamplat. In cateva saptamani, turismul s-a oprit la nivel mondial. Am trecut de la zero comenzi, la scaderi de pana la 90% din cifra de afaceri. Ne-am mutat in sufragerie, in dormitor si in bucatarie si am inceput sa discutam cu toti clientii ale caror vieti erau date peste cap, la fel ca si vietile noastre. Am preluat mii de apeluri si am ascultat mii de nemultumiri. Le-am inteles, le-am dat dreptate, ne-am repliat si am incercat sa facem fata situatiei. A fost un efort pe care l-am facut cu gandul la toti cei afectati de aceasta situatie. In timp ce toate sectoarele economice au pus pauza, in turism s-a muncit mai mult ca inainte, cu un stres mai mare, insa pierzand bani. A fost greu, trebuie sa recunoastem, dar am reusit sa mergem mai departe. Am ales sa fim 100% transparenti cu turistii nostri. Banii lor erau deja la furnizori, iar furnizorii ii folosisera si ei mai departe. Am expus adevarul brutal de sincer, fiind pusi in situatia de a fi imposibil sa ne respectam contractele. Orice rambursare in acel moment ne-ar fi dus spre faliment. La inceput, ne-am lovit de reticenta, dar cei mai multi dintre clientii nostri au inteles. La fel si hotelierii. Unii dintre ei au oferit flexibilitate, altii spre deloc. Dar i-am inteles pe fiecare in parte. Si ei s-au trezit peste noapte cu credite care nu mai puteau fi acoperite si contracte catre furnizori. Falimentul hotelului ar fi insemnat ca turistii sa nu isi mai vada banii niciodata. Iar cea mai sigura solutie a fost ca intreaga industrie sa inghete cu totul. In primele doua saptamani am asteptat, am adunat informatii si am cerut reactii autoritatilor din Romania, Bulgaria si Grecia. Pentru ca am comunicat sincer si transparent cu turistii nostri, supararea si frustarea de la inceput s-au transformat in cooperare si incredere. Incet, incet, au intervenit si autoritatile si au mai calmat situatia. A urmat o perioada in care deciziile pe care le luam dimineata nu mai puteau fi puse in aplicare seara. Pe masura ce s-au mai calmat lucrurile, am gasit, analizand contractele clientilor nostri, situatii in care am putut rambursa complet banii. Iar pentru contractele care aveau conditii de anulare foarte stricte, am reusit sa reducem penalizarile cu pana 80%. Dintre miile de turisti care isi cumparasera vacanta de la noi inainte de pandemie, toti cei care si-au cerut banii inapoi au fost rambursati, iar o parte dintre ei si-au pastrat sumele sub forma de voucher. Le rambursam chiar si in acest moment. Dar dincolo de toata aceasta alergare continua, perioada pandemiei a insemnat ceva mai mult pentru noi. Am lucrat la rebrandingul agentiei, am lansat un site nou, am fost optimisti si am constientizat ca cea mai buna metoda de aparare este atacul. Am ales sa facem campanii “on the go”, fara prea multe planificari, si ne-am adaptat in functie de evolutia situatiei epidemiologice. La fel ca noi, si hotelierii au gasit solutii bune in timp de pandemie, astfel incat toti turistii sa calatoreasca si sa se simta in siguranta. Dovada stau recenziile pe care clientii nostri le-au lasat pe site, dupa vacantele din sezonul de vara 2020. Dupa toata aceasta experienta, din care cu totii am avut ceva de invatat, am introdus anularea superflexibila, ca metoda de protectie pentru clienti si pentru noi. Aveam conditii flexibile si inainte, insa nu acopereau aceste situatii neprevazute. A trebuit sa gasim rapid solutii pentru a preintampina fricile turistilor legate de pierderea banilor. Spre bucuria noastra, sezonul last minute a fost bun, iar clientii, multumiti. Ce asteptari avem anul acesta? Ne dorim sa fie mai bine. Noi suntem increzatori, iar semnalele pe care le primim sunt pozitive. Suntem in continuare alaturi de turisti, iar sprijinul lor este foarte important pentru noi in aceasta perioada. Le suntem recunoscatori ca au apelat la serviciile noastre si promitem sa facem tot ceea ce tine de noi ca sa aiba vacante asa cum si le doresc. Vrem sa multumim tuturor celor care au avut incredere in noi in acest ultim an. Fiecare cuvant bun, fiecare rezervare neanulata ne-au dat curajul sa mergem inainte si sa nu ne pierdem speranta. A trecut 1 an. S-a schimbat totul in jurul nostru, dar noi, in agentie, suntem aceiasi: la fel de optimisti, mai puternici, pregatiti sa va oferim toate sfaturile de care aveti nevoie. Sebastian Constantinescu Fondator Travel Planner