La plimbare pe malui Lacului Belona din Eforie Nord si ce sa stii despre acest simbol al statiunii

Postat de

Un punct de referinta al statiunii Eforie Nord, Lacul Belona este apreciat de catre turistii care vor sa se bucure de plimbari linistite la ceas de seara si de catre cei care vor sa caute un loc retras, numai bun pentru fotografii de exceptie, pentru peisaje frumoase si pentru momente de relaxare. 

Desi are dimensiuni reduse comparativ cu Lacul Techirghiol, Belona este un element definitoriu pentru portiunea sudica a statiunii, fiind localizat in imediata apropiere a plajei si a centrului din Eforie Nord.

Te invitam sa-i descoperi particularitatile in cele ce urmeaza, alaturi de alte atractii frumoase pe care le poti vizita la distante rezonabile de Lacul Belona.  

Unde este Lacul Belona si cum ajungi in aceasta zona

Lacul Belona se afla in partea de sud a statiunii Eforie Nord, intre Marea Neagra si Lacul Techirghiol, la doar cativa pasi de plaja cu acelasi nume. Pozitia sa il face foarte accesibil si aproape imposibil de ratat cata vreme alegi sa-ti faci vacanta in Eforie Nord, fiind situat foarte aproape de Faleza Eforie Nord si de hotelul Belona. 

In imediata apropiere a lacului au fost amenajate locuri de parcare, insa in miez de vara, zona poate deveni aglomerata. Daca esti cazat chiar in Eforie Nord, iti recomandam sa lasi masina la hotel si sa vii in zona lacului pe jos. 

Distanta de la Gara Eforie Nord si pana in zona Lacului Belona este de aproximativ 1 kilometru si poate fi parcursa pe jos in circa 12-13 minute. 

Pornind din centrul orasului Constanta, pana la Lacul Belona sunt 15 kilometri, iar din centrul statiunii Eforie Sud si pana aici, distanta este de 5 kilometri. 

Ce sa stii despre Lacul Belona si ce poti face aici 

Lacul Belona este un lac artificial, amenajat catre finalul anilor 1950, pe locul unor ochiuri naturale de apa sarata, avand scop de agrement si de completare a ofertei turistice din Eforie Nord. Lacul are o suprafata redusa comparativ cu alte lacuri din zona litoralui, fiind potrivit mai degraba pentru plimbari si observatie decat pentru sporturi nautice. Adancimea medie a lacului atinge aproximativ 6 metri, insa pe unele portiuni, poate ajunge si la 12 metri. 

In perioada recenta, Lacul Belona a traversat o serie de lucrari de reamenajare, prin intermediul carora a fost construita o promenada, cu alei pavate, piste de biciclete, locuri pentru observarea faunei, iluminare si mobilier urban (diferite bancute amplasate pe faleza lacului). 

Asa arata Lacul Belona inaintea lucrarilor de amenajare (foto 2019):

Toate aceste facilitati noi sunt utile pentru pasionatii de fotografie, pentru cei care prefera sa faca plimbari in aer liber si sa se relaxeze la apus, lacul avand avantajul de a fi localizat in imediata apropiere a centrului statiunii si a plajei.

Asadar, seara, dupa cina, sau chiar si dimineata, dupa rasarit, iti recomandam sa faci o scurta plimbare in zona Lacului Belona pentru a te bucura de peisajele frumoase si de acest colt mai linistit al uneia dintre cele mai populare statiuni de pe litoralul romanesc. 

Sursa Youtube Eforie Online

Alte atractii apropiate de Lacul Belona

Lacul Belona poate fi un bun punct de plecare spre mai multe obiective din Eforie Nord si din aceasta parte a litoralui, iar printre cele mai apropiate se numara:

Plaja Eforie Nord, impartita pe mai multe segmente devenite cunoscute cu propria denumire, se intinde pe o lungime de circa 4 kilometri si este formata din nisip. Cele mai cunoscute segmente sunt Plaja Belona (din apropierea lacului), Plaja Debarcader, Plaja Noua, Plaja Acapulco si altele, iar pe fiecare dintre aceste portiuni vei intalni, pe timp de vara, amenajare cu sezlonguri si umbrele, beach baruri, centre de sporturi acvatice si alte servicii si facilitati. 

Faleza Eforie Nord mai poate fi una dintre zonele de promenada in care poti sa-ti continui plimbarea. Aleea porneste din zona hotelului Belona (asadar, tot din apropierea Lacului Belona) si continua pana in apropierea plajei noi din Eforie Nord. Din loc in loc, faleza este prevazuta cu scari care faciliteaza accesul pe plaja, iar de-a lungul sau sunt deschise numeroase terase si restaurante. 

sursa foto Facebook Eforie Online

Aqua Park Eforie este localizat in capatul de nord al lacului, la doar cativa pasi, fiind potrivit pentru familiile si grupurile de prieteni care vor sa pastreze distractia tot in sfera acvatica 🙂

Chiar daca nu are dimensiuni prea mari, parcul acvatic gazduieste atractii cu apa pentru toate varstele, incepand cu zona dedicata copiilor mici si pana la piscina pentru adulti si toboganele potrivite pentru cei dornici sa se bucure de clipe de adrenalina. In incinta parcului este deschisa si o zona de tip food court, completata de mai multe baruri tematice. 

In loc de concluzie

Lacul Belona este un simbol al statiunii Eforie Nord si totodata un loc potrivit pentru cei care cauta o zona de promenada mai linistita. Daca ai fost recent aici, asteptam sa ne impartasesti experienta ta de la Lacul Belona Eforie Nord. 

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?