Oprire la Muzeul Arheologic din Patras 8 July 2026 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Dincolo de imaginea moderna a orasului, Patras ascunde o mostenire istorica impresionanta, dezvoltata de-a lungul mai multor milenii, iar pentru cei interesati de istorie si de arheologie, Muzeul Arheologic din Patras poate reprezinta una dintre cele mai valoroase atractii. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde se afla Muzeul Arheologic din Patras si cum ajungi aici Program de vizitare si tarife intrare la Muzeul Arheologic din PatrasScurt istoric si ce poti vedea la Muzeul Arheologic din PatrasAlte atractii apropiate de Muzeul Arheologic din Patras Muzeul Arheologic din Patras a fost inaugurat recent, in anul 2009, reunind sub acelasi acoperis o serie de descoperiri provenite din Patras si din intreaga regiune Ahaia. Porneste cu noi intr-o scurta plimbare virtuala pana la Muzeul Arheologic din Patras pentru a descoperi amanunte utile despre vizita aici, despre exponate si despre alte obiective interesante pe care le poti vizita usor in apropiere. Unde se afla Muzeul Arheologic din Patras si cum ajungi aici Muzeul este situat usor mai departe de atractiile istorice din centrul Patrasului, respectiv la intrarea nordica a orasului, la aproximativ 2,1 kilometri distanta de portul Patras (terminalul de feriboturi). Poate fi reperat pe Google Maps cu denumirea de “Archaeological Museum of Patras”, pe Drumul National Nou Patras-Atena, nr. 38-40. Muzeul se afla intr-o pozitie foarte convenabila pentru acei turisti care sosesc cu masina dinspre Atena, cu atat mai mult cu cat cladirea este vizibila chiar de pe principala artera rutiera. Pentru orice rezervare in Bulgaria, punem la bataie 150 tone carburant de la OMV si Benita Vezi ofertele Cladirea dispune de parcare proprie si de facilitati moderne pentru vizitatori, inclusiv acces pentru persoanele cu mobilitate redusa. Pornind din centrul orasului Patras, pana la Muzeul Arheologic ar trebui sa faci in jur de 10 minute cu masina, intr-o zi cu trafic normal (aproximativ 2,5 kilometri). Din zona Catedralei Sfantul Apostol Andrei si pana la muzeu sunt 3,5 kilometri (aproximativ 13-15 minute cu masina). Program de vizitare si tarife intrare la Muzeul Arheologic din Patras In sezonul cald (1 aprilie – 31 octombrie), Muzeul Arheologic din Patras isi desfasoara programul de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00-20.00. Programul este redus in timpul sezonului rece (1 noiembrie si 31 martie), desfasurandu-se in intervalul orar 08:30 si 15:30, cu exceptia zilelor de marti, cand muzeul ar putea fi inchis. Recomandam sa verifici programul actualizat de functionare pe site-ul oficial al muzeului, pentru ca orarul poate varia in functie de sezon sau de anumite sarbatori nationale. Pretul unui bilet intreg pentru adulti este de 10 euro. Exista si varianta unui bilet redus (5 euro/persoana), destinat anumitor categorii de vizitatori, insa acest tip de bilet nu se aplica in perioada sezonului cald. Pentru ca Muzeul Arheologic din Patras participa la programul zilelor cu acces gratuit (in anumite zile de sarbatoare, etc.), recomandam sa verifici pe site-ul oficial al obiectivului si aceste date actualizate. Scurt istoric si ce poti vedea la Muzeul Arheologic din Patras Muzeul Arheologic din Patras si-a deschis portile in 2009, desfasurandu-se pe o suprafata totala de 5.955 mp. Cladirea dispune de 3 sali mari alocate expozitiei permanente, alaturi de sala pentru expozitii temporare, zone de servicii publice si receptie, amfiteatru, o sala pentru servirea bauturilor, dar si mai multe sali destinate atelierelor de conservare, depozite de antichitati si altele. Desi muzeul s-a deschis in 2009, expozitia permanenta a fost finalizata in 2011. Aceasta expune descoperiri datate incepand cu mileniul al IV-lea i.Hr si pana in secolul al IV-lea d.Hr, artefactele provenind din zona orasului Patras si din sudul/vestul regiunii Ahaia. Expozitia permanenta a muzeului este impartita in 3 sectiuni tematice, dupa cum urmeaza: Viata privata, in cadrul careia pot fi admirate obiecte folosite in locuintele antice, vase ceramice, unelte, bijuterii, dar si mozaicuri romane. Viata publica, in cadrul careia sunt prezentate organizarea sociala si politica a orasului antic (inscriptii, sculpturi, elemente arhitecturale). Necropola, dedicata practicilor funerare (sarcofage, monumente funerare, obiecte descoperite in morminte, etc.). Muzeul este descris drept un centru cultural activ, cu atat mai mult cu cat gazduieste si expozitii temporare, spatii multimedia si un amfiteatru destinat diferitelor evenimente culturale organizate aici. HINT: Sunt necesare in jur de 2 ore pentru a putea descoperi intr-un mod relaxat cele 3 sectiuni ale Muzeului Arheologic din Patras. Alte atractii apropiate de Muzeul Arheologic din Patras O vizita la Muzeul Arheologic din Patras poate fi combinata, relativ usor, cu opriri la alte obiective importante din oras. Mai jos gasesti cateva sugestii in acest sens: Castelul din Patras se afla la 3,1 kilometri departare de muzeu, in zona mai inalta a orasului. Castelul a fost ridicat in secolul al VI-lea d. Hr, in timpul imparatului bizantin Iustinian I, pe ruinele vechii acropole, avand o suprafata totala de circa 22.700 metri patrati. In timpul vizitei pot fi admirate zidurile bine conservate, curtile interioare ale fortificatiei, turnurile defensive si, in mod particular, o incantatoare priveliste catre oras si catre zona de port. Castelul din Patras nu are taxa de vizitare. Odeonul Roman este localizat la 600 metri distanta de castel si la 2,9 kilometri de Muzeul Arheologic din Patras. A fost construit in prima jumatate a secolului al II-lea d. Hr. si redescoperit accidental, in timpul unor lucrari de excavare efectuate in 1889. Inca de la finalul 1950, amfiteatrul a fost renovat, iar in prezent gazduieste spectacole, festivaluri si alte evenimente. Catedrala Sfantul Apostol Andrei, aflata la 3,6 kilometri departare de Muzeul Arheologic, este una dintre cele mai importante biserici ortodoxe din intreaga Grecie. Credinciosii ajunsi aici se pot inchina Sfintelor Moaste ale Sfantului Andrei, iar tot aici se regaseste si un fragment din crucea in forma de X pe care a fost rastignit Sfantul. In loc de concluzie O poarta catre istoria uneia dintre cele mai importante zone ale Greciei, Muzeul Arheologic din Patras este un must-see cata vreme esti pasionat de istorie si vrei sa bifezi un obiectiv deosebit in timpul vacantei tale in Peloponez.