Cu un indice epidemiologic de 0,3 la 1000 Bulgaria rămâne pe lista verde 5 August 2021 Comunicate de presa Postat de Sebastian Constantinescu Sezonul turistic pentru litoralul bulgăresc se va întinde până pe 20-25 septembrie Consultanții Travel Planner precizează că Bulgaria NU a intrat pe lista galbenă a României. Rata de incidență cumulată la 1000 de locuitori în Bulgaria este de doar 0,3 în acest moment. Bulgaria ar intra pe lista galbenă a României la o valoare de 1,5, lucru care este puțin probabil să se întâmple până la finalul sezonului de vară. În urmă cu două săptămâni, Bulgaria era la 0,2. Intrarea în zona portocalie este o măsură strict internă a Bulgariei, care presupune aplicarea de noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului. În plus, vă reamintim că Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică. Avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival. ”Interpretarea greșită a acestei situații a creat îngrijorare în rândul celor care vor să plece în concediu în Bulgaria. A fost creată presiune pe agențiile de turism, care au trebuit să ofere explicații turiștilor. Subliniem faptul că mai există disponibilități pentru ultima parte a sezonului estival”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. Travel Planner recomandă turiștilor să nu aștepte ofertele last minute ci să rezerve din timp pentru litoralul bulgăresc. Încă mai există oferte speciale care scad, însă, de la o zi la alta, datorită numărului mare de rezervări. Potrivit tendințelor rezervărilor, sezonul turistic pentru litoralul bulgăresc se va întinde până pe 20-25 septembrie. Alte articole care te-ar putea interesa: Bulgaria elimină orice restricție pentru români până la sfârșitul sezonului Cu un indice epidemiologic de 0,3 la 1000 Bulgaria rămâne pe lista verde Bulgaria rămâne pe lista verde. Ce se întâmplă dacă intră pe lista galbenă