Farul Genovez Constanta, unul dintre reperele istorice mai putin cunoscute ale orasului 30 September 2025 Romania Postat de travel planner Constanta este unul dintre cele mai vechi si intens vizitate orase de pe teritoriul Romaniei, iar obiectivele sale istorice deloc putine la numar sunt concentrate cu precadere in zona centrului vechi si a falezei. Desi modest ca dimensiuni in comparatie cu alte monumente similare din lume si in general mai putin cunoscut comparativ cu alte atractii din Constanta, Farul Genovez are un farmec aparte si o istorie interesanta, care porneste chiar din jurul anului 1300. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde este Farul Genovez Constanta si cum ajungi aiciScurt istoric si ce sa stii despre Farul Genovez ConstantaAlte atractii apropiate de Farul Genovez Constanta Farul Genovez Constanta este un reper istoric usor de vazut, fiind localizat in imediata apropiere a Cazinoului, iar in cele ce urmeaza te invitam sa descoperi cateva amanunte utile care-ti pot starni curiozitatea si care te pot face sa-i faci o scurta vizita. Unde este Farul Genovez Constanta si cum ajungi aici Farul Genovez Constanta se afla in centrul istoric al Constantei, pe faleza Cazinoului, la cateva minute de mers pe jos pornind de pe Bulevardul Regina Elisabeta. La doar 200 metri departare de cladirea Cazinoului, in partea stanga cum privesti marea, vei observa o silueta discreta, dar distinctiva, a farului. Obiectivul este localizat la 1 kilometru distanta de Portul Tomis, la 600 metri departare de Piata Ovidiu si la aproximativ 1,5 kilometri distanta de Plaja Modern din Constanta. Castigi pe loc 50 de lei reducere pentru orice rezervare plus sanse la 16 tone de carburant pentru vacanta ta in Bulgaria! Inscrie-te acum Venind din centrul statiunii Mamaia, pana in zona Farului Genovez sunt 12,8 kilometri, iar din Eforie Nord si pana aici sunt 15,9 kilometri. In cazul in care ai in plan sa vii aici cu masina, e bine de stiut ca exista locuri de parcare cu plata pe Bulevardul Regina Elisabeta sau pe Strada Termele Romane, iar daca vrei sa folosesti transportul public local, sa ai in vedere ca in vecinatatea Cazinoului Constanta si a Farului Genovez au statii autobuzele cu numerele 42 si CiTy Tour. Scurt istoric si ce sa stii despre Farul Genovez Constanta Conform istoricilor, se pare ca temelia Farului Genovez din Constanta dateaza din anul 1300, cand aici fusese ridicat un far ce ghida corabiile de pe mare, pe o raza 2 mile. Baza vechiului far a fost folosita ulterior de catre inginerul francez Artin Aslan pentru a cladi farul in forma actuala, intre anii 1858-1860, la comanda companiei engleze “Danube and Black Sea Railway co. Limited”. Obiectivul din prezent a fost renovat abia dupa mai bine de 100 de ani, iar in luna februarie a anului 2020, Farul Genovez a fost aprins pentru prima data dupa un secol, fiind localizat in spatele unui grup de statui ce are amplasat in zona centrala bustul lui Mihai Eminescu. Farul Genovez Constanta are o inaltime de aproximativ 8 metri, cu un postament compus din 2 trepte. Peste postament este cladit un corp paralelipipedic care se continua cu o prisma octogonala, urmata de carcasa metalica a acoperisului. Interiorul farului are o forma cilindrica, fiind prevazut cu o scara de piatra, tip spirala. In prezent, Farul Genovez este inclus pe lista monumentelor istorice din Constanta si poate fi vizitat la exterior. Alte atractii apropiate de Farul Genovez Constanta Zona in care se afla Farul Genovez Constanta abunda in atractii istorice si culturale, iar printre cele mai apropiate obiective pe care le poti vizita cata vreme te vei plimba pe aici se numara: Cazinoul din Constanta este poate cea mai cunoscuta emblema a orasului. In 2020, cladirea a intrat in proces de restaurare, iar in 2025 a fost redeschisa publicului, gazduind mai multe expozitii cu animatii si reconstructii 3D. Cazinoul poate fi vizitat la interior de marti pana duminica, in intervalul orar 10:00 — 21:00, cu pauza in intervalul 13:00-14:00. Daca vrei sa eviti cozile de la fata locului, iti poti achizitiona bilet si online, de aici. Portul Tomis se afla la o plimbare de doar 5-10 minute pe jos pornind de la Farul Genovez Constanta. Este unul dintre cele mai intens frecventate locuri de promenada din acest oras, alaturi de Faleza Cazinoului, oferind toate conditiile potrivite pentru socializare si relaxare. De-a lungul portului gasesti o insiruire de restaurante apreciate, unele cu specific pescaresc, iar tot de aici ai posibilitatea sa pleci in diferite excursii pe mare. Piata Ovidiu este localizata la 600 metri departare de Farul Genovez, iar aici poti admira faimoasa statuie a poetului latin Publius Ovidius Naso, dar si cladirea Muzeului de Istorie si Arheologie, Casa cu Lei, Casa Hrisicos, Casa Theiler, Marea Moschee din Constanta si multe altele. In loc de concluzie, Desi nu beneficiaza de popularitatea altor atractii istorice din imprejurimi, Farul Genovez Constanta continua sa atraga vizitatori gratie povestii sale si a atmosferei unice pe care o ofera zona de faleza.