Despre satul Sfantu Gheorghe din Delta Dunarii si ce sa stii daca vrei sa ajungi aici 5 March 2026 Romania Postat de travel planner Unul dintre cele mai autentice si totodata izolate sate din Delta Dunarii poarta numele de Sfantul Gheorghe si se afla pe malul stang al bratului cu acelasi nume, la doar cativa kilometri de malul marii. Sfantu Gheorghe isi intampina vizitatorii cu o atmosfera unica si cu mai toate conditiile potrivite pentru o vacanta axata pe relaxare si explorare a naturii, fiind de altfel, se pare, si locul in care a luat nastere celebrul “storceag”, alaturi de alte retete si obiceiuri pescaresti transmise din generatie in generatie. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Ce sa stii despre satul Sfantu GheorgheUnde este Sfantu Gheorghe si cum ajungiVremea Sfantu Gheorghe si cea mai buna perioada pentru o vacantaCum este plaja din Sfantu Gheorghe si cum ajungi la malul marii Despre cazare in Sfantu GheorgheCe poti sa faci in Sfantu Gheorghe si in imprejurimi Sfantu Gheorghe este o destinatie care impresioneaza prin simplitate, prin peisaje superbe si printr-un ritm al vietii cu totul diferit, de care-ti va fi greu sa te desparti odata intors. Te invitam sa-i descoperi principalele particularitati si atractii in cele ce urmeaza, alaturi de amanunte utile despre acces, plaja, variante de cazare si obiective de vizitat in imprejurimi. Ce sa stii despre satul Sfantu Gheorghe Cu rol de sat de resedinta pentru comuna cu acelasi nume, Sfantu Gheorghe are o populatie de cateva sute de locuitori, cei mai multi dintre acestia ocupandu-se cu pescuitul si cu recoltarea stufului. Satul ar fi preluat numele bratului Sfantu Gheorghe, cel mai vechi brat al Dunarii, asezarea fiind atestata documentar inca din secolul al XIV-lea. Accesul in Sfantu Gheorghe este exclusiv fluvial, din porturi precum cel din Tulcea, Mahmudia sau Murighiol. Pe langa zona de port, in sat intalnim biserica, primarie, dispensar, centru cultural, posta, cateva mici magazine, farmacie, restaurante si diferite unitati de cazare. In afara celor doua blocuri existente, satul este format aproape in intregime din case, despartite de mici ulite de nisip, care poarta denumiri de flori, pasari sau pesti din Delta Dunarii. Plaja atribuita satului se afla la o distanta de aproximativ 2,5- 3 kilometri, in stanga Capului Buival cum privesti marea. In sat sunt gazduite anual diferite sarbatori si evenimente: Sarbatoarea comunei si a Sfantului Gheorghe (prăznuit pe rit vechi) in data de 6 mai, Festivalul International de Film Anonimul (la mijlocul lunii august) si altele, insa cele mai pertinente motive pentru care ai alege sa vii aici sunt experientele autentice de care te poti bucura: plimbari cu barca, gastronomie locala intens laudata, experiente la pescuit, natura aproape nealterata. Unde este Sfantu Gheorghe si cum ajungi Sfantu Gheorghe este localizat in judetul Tulcea, la capatul bratului cu acelasi nume si la circa 2-3 kilometri de gura de varsare a acestuia in Marea Neagra. Satul nu poate fi accesat cu masina, ci doar de pe apa, aspect ce sporeste intr-o mare masura farmecul unei vacante/vizite aici. Cele mai comune rute pentru a ajunge la Sfantu Gheorghe sunt Tulcea – Sfantu Gheorghe (curse cu nave mari de pasageri, curse cu barci rapide), Murighiol – Sfantu Gheorghe (cu barci rapide), Mahmudia – Sfantu Gheorghe (cu barci rapide). Pretul curselor variaza in functie de tipul ambarcatiunii si de operator. Durata curselor variaza in functie de tipul navei (spre exemplu, cu o barca rapida pe ruta Tulcea – Sfantul Gheorghe este de asteptat sa faci in jur de 1h 20 minute, iar ruta Murghiol – Sfantu Gheorghe poate fi parcursa in 50-60 minute, cu acelasi tip de ambarcatiune). Pentru a verifica programul navelor clasice si semirapide Navrom, poti accesa aceasta pagina. Daca ai in plan sa ajungi la Plaja Sfantu Gheorghe, e bine sa stii ca de la Debarcaderul Sfantul Gheorghe si pana la malul marii sunt in jur de 2,5 kilometri. Distanta poate fi parcursa pe jos, in aproximativ 35 minute de plimbare lejera sau cu “trocariciul”, un soi de tractoras improvizat, a carui statie o gasesti in imediata apropiere a debarcaderului. Pretul pentru transportul cu “trocariciul” este de 5 lei/persoana. Vremea Sfantu Gheorghe si cea mai buna perioada pentru o vacanta Clima din zona este tipica pentru Delta Dunarii, cu veri calde si ierni mai blande comparativ cu alte zone ale tarii. Satul Sfantu Gheorghe primeste cel mai ridicat flux de turisti pe timp de vara, atunci cand si transportul pe apa este facilitat de curse mai frecvente. Daca preferi sa te bucuri de temperaturi mai blande si de o atmosfera mai relaxata, poti alege sa vii aici la final de mai, inceput de iunie sau inceput de septembrie. Incepand cu lunile aprilie-mai, vegetatia revine la viata, iar pasarile migratoare pot fi observate mai usor. In intervalul iunie-august, vara isi intra in drepturi, iar plaja si excursiile pe apa devin principalele activitati turistice din zona. In varf de sezon, temperaturile pot depasi 30 de grade la umbra. Septembrie vine cu temperaturi mai blande, insa apa marii se poate pastra inca buna pentru baie. Atmosfera poate deveni ceva mai linistita, mai ales dupa inceperea scolilor. Cum este plaja din Sfantu Gheorghe si cum ajungi la malul marii Formata dintr-un nisip foarte fin, plaja Sfantu Gheorghe se intinde pe mai multi kilometri, pornind din zona Capului Buival si continuand catre zona Sulina. Unii dintre turistii care au fost aici in ultimii ani relateaza ca plaja este semiamenajata pe segmentul central (asadar, ar exista o mica portiune unde pot fi inchiriate sezlonguri). Catre extremitati, plaja este salbatica, iar peisajul este unul cat se poate de natural. Intrarea in apa este lina in zona plajei Sfantu Gheorghe, gratie apropierii fata de gura de varsare a bratului Sfantu Gheorghe in mare. Totodata, apa marii are un continut mai redus de sare si poate fi usor mai calda. Iti reamintim ca la plaja poti ajunge cu “trocariciul” a carui statie o gasesti aproape de zona debarcaderului din sat. Mai multe informatii despre aceasta plaja gasesti la noi pe blog, in articolul: Plaja Sfantu Gheorghe si ce trebuie sa stii despre vizita aici Despre cazare in Sfantu Gheorghe Chiar daca Sfantu Gheorghe este un sat mic si relativ izolat, oferta de cazare s-a dezvoltat in ultimii ani gratie interesului crescut al turistilor pentru Delta Dunarii. In sat exista atat pensiuni si case de oaspeti administrate de localnici, cat si unele unitati de cazare de tip complex turistic, integrate destul de bine in peisajul natural. Nu vei intalni aici hoteluri mari si nici atmosfera aglomerata tipica statiunilor de litoral, locul fiind cat se poate de potrivit pentru experientele relaxante si pentru cei care vor sa cunoasca mai bine stilul de viata local. Multe dintre unitatile de cazare din Sfantu Gheorghe sunt amenajate in stil traditional, unele cu acoperisuri din stuf si gradini generoase. O parte dintre pensiuni ofera cazare cu mic dejun inclus, in timp ce altele sunt self catering. In unele cazuri, poti aranja la fata locului ca mesele sa-ti fie pregatite de catre gazde. Se poate intampla ca unele gazde sa fie chiar pescari sau ghizi locali, care cunosc foarte bine zona si pot recomanda cele mai frumoase trasee din Delta 🙂 Ce poti sa faci in Sfantu Gheorghe si in imprejurimi Ritmul lent al locului si apropierea sa de natura transforma o vacanta in Sfantu Gheorghe intr-o experienta total diferita, mai ales daca facem comparatie cu statiunile de pe litoral. Odata ajuns aici, poti lua satul la pas pentru a-i descoperi farmecul aparte, ulitele inguste, casutele traditionale, dar si restaurantele cu preparate laudate. Printre restaurantele din Sfantu Gheorghe care au acumulat de-a lungul anilor multe recenzii bune se numara La Sfatoi Restaurant, Casa 9 Sfantu Gheorghe sau Monica, iar in toate cazurile asteapta-te sa gasesti in meniu preparate precum zacusca de peste, storceag, plachie de peste servita cu mamaliga, chiftele de peste si alte preparate din aceasta sfera. Majoritatea activitatilor din zona sunt strans legate de natura si de apa. La 2,5 – 3 kilometri de sat te asteapta plaja, iar daca timpul iti permite, intreapta-ti atentia si catre excursiile cu barca organizate in aceasta zona. Cele mai multe dintre pensiuni ofera, contra cost, si astfel de experiente ghidate, in cadrul carora vei avea posibilitatea sa admiri lacurile din apropiere, vegetatia specifica Deltei (nuferi, stuf, salcie, feriga de apa, etc), dar si pasari (pelicani, cormorani, egrete, starci, lebede si altele). Nu foarte departe de sat se afla si Insula Sacalin, care poate fi admirata de pe barca (accesul pe insula este strict interzis). Tot din Sfantul Gheorghe mai poti face excursii cu barca si catre Gura Portitei, catre Sulina (unde poti explora si plaja Sulina), catre Padurea Letea sau catre Padurea Caraorman. Padurea Letea In loc de concluzie Considerat o adevarata atractie a Deltei Dunarii, satul Sfantu Gheorghe este unul dintre locurile care pastreaza cel mai bine atmosfera unei comunitati pescaresti traditionale, avand totodata avantajul de a fi localizat intr-un punct unic al Deltei. Poate fi o destinatie extrem de potrivita pentru experiente relaxante, insa si un bun punct de plecare catre mai toate obiectivele din imprejurimi.