Tsilivi Beach, plaja premiata Blue Flag din apropierea orasului Zakynthos 28 May 2025 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Pe coasta de est a insulei Zakynthos, la o distanta mica pornind din capitala, plaja Tsilivi isi atrage vizitatorii cu multiplele sale facilitati si servicii, cu intrarea lina in mare si cu o atmosfera cat se poate de potrivita pentru o vacanta reusita. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Localizare Tsilivi Beach, cum ajungi si distante din alte statiuniCum arata Tsilivi Beach si ce servicii/facilitati sunt aiciCea mai buna perioada pentru o vizita la Tsilivi BeachAlte plaje apropiate de Tsilivi Beach Tsilivi Beach are distinctia Blue Flag, o buna organizare, dar si centru de sporturi acvatice si centru de diving pentru cei care doresc sa imbine relaxarea cu distractia. In cele ce urmeaza poti sa descoperi mai multe amanunte despre vizita la Tsilivi Beach, iar la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Grecia. Localizare Tsilivi Beach, cum ajungi si distante din alte statiuni Aceasta plaja poate fi reperata pe Google Maps cu denumirea de “Paralia Tsilivi” si se afla la 7,9 kilometri de centrul Zakynthos Town, la 10 kilometri de Aeroportul International Zakynthos si la 14 kilometri de Alykes. Din animata statiune Laganas si pana aici sunt 12,2 kilometri. Pornind cu masina din capitala insulei, pana la aceasta plaja ar trebui sa faci in jur de 13-15 minute, intr-o zi cu trafic normal. Sunt disponibile locuri de parcare gratuite in zona din spatele plajei. Daca nu dispui de masina in timpul vacantei tale in Zakythos, e util sa stii ca la aceasta plaja poti ajunge si cu autobuzele locale. Mai multe informatii despre tarifele si traseele autobuzelor din Zakynthos sunt disponibile pe acest site. Cum arata Tsilivi Beach si ce servicii/facilitati sunt aici Tsivili are dimensiuni destul de generoase si este in mare parte organizata cu sezlonguri si umbrele. Se remarca si unele segmente libere, numai bune pentru cei care prefera sa se aseze pe prosop, dar si o multitudine de servicii in zona din spate. In vara lui 2024, un set de sezlonguri + o umbrela la Tsilivi Beach puteau fi inchiriate cu aproximativ 20-30 euro, in functie de portiunea aleasa. Aceasta plaja este formata din nisip auriu, amestecat in apropierea malului cu putine pietricele. Are o intrare lina in mare, aspect ce o face sa fie frecventata si de catre familiile cu copii. Pentru cei mai activi, la Tsilivi Beach exista centru de sporturi acvatice, dar si un centru exclusiv pentru scufundari. Pe fundalul plajei sunt deschise numeroase beach baruri, taverne (printre cele mai apreciate se numara Avli Taverna Restaurant, The Halfway House, Aris Restaurant), dar si cateva mici magazine. Cea mai buna perioada pentru o vizita la Tsilivi Beach Desi nu a strans un numar foarte ridicat de recenzii pe Google, e bine sa ai in vedere ca statiunea Tsilivi si plaja atribuita acesteia sunt destul de populare. Apropierea fata de Zakynthos Town si fata de aeroport, multitudinea de variante de cazare, dar si serviciile si facilitatile – toate aceste aspecte fac ca Tsilivi Beach sa devina ceva mai aglomerata in plina vara. Daca ai ales sa-ti faci vacanta in Zakynthos in intervalul iulie-august, e de asteptat sa gasesti Tsilivi Beach destul de ticsita de turisti (iti recomandam sa vii la plaja pana in orele 10.00 – 10.30, pentru a gasi sezlong acolo unde preferi). Altfel, unele dintre cele mai libere si potrivite perioade pentru o vacanta relaxanta in Zakynthos pot fi sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. Alte plaje apropiate de Tsilivi Beach Daca urmeaza sa te cazezi in aceasta zona si timpul iti permite sa vizitezi si alte plaje frumoase, la distante rezonabile pornind de la Tsilivi Beach te mai asteapta urmatoarele: Plaja Bouka se afla la doar 2 kilometri distanta de Tsilivi Beach, in partea stanga cum privesti marea. Este formata din acelasi nisip auriu si are portiune amenajata cu sezlonguri si umbrele. In zona din spate gasesti beach bar si cateva unitati de cazare. Plaja Psarou este o plaja mai putin cunoscuta, ingusta, localizata la 7,4 kilometri departare de Tsilivi. Nu are organizare cu sezlonguri si umbrele, insa este formata din nisip si are o intrare lina in mare. Poate fi unul dintre locurile in care sa eviti agitatia marilor statiuni. Plajele Kalamaki si Laganas se afla la aproximativ 12-13 kilometri distanta de Tsilivi Beach. Impreuna alcatuiesc o fasie de nisip lunga de circa 9 kilometri. In cazul Laganas, vei intalni mai multa animatie si o foarte buna organizare, iar la Kalamaki, aspectul este mai salbatic (cu unele portiuni amenajate). Plaja Laganas In loc de concluzie Tsilivi Beach ramane una dintre plajele cunoscute ale insulei Zakynthos, fiind apreciata pentru buna organizare si pentru oportunitatile pe care le ofera vizitatorilor sai. Daca ai vizitat-o deja, asteptam sa ne impartasesti informatii noi, iar daca nu ai gasit inca destinatia greceasca potrivita pentru urmatorul concediu, inspira-te de pe site-ul nostru, caci ti-am pregatit unele dintre cele mai tari oferte vacante Grecia! Vacante in Grecia