VEZI PROMOȚIILE ACTIVE

Mic ghid pentru vacantele in Neptun si ce sa mai stii despre aceasta statiune “verde” a litoralului romanesc

Postat de

Situata la doar cativa kilometri nord de centrul orasului Mangalia, intr-o zona binecuvantata cu un cadru natural deosebit, statiunea Neptun este unul dintre locurile potrivite pentru acei turisti care cauta sa imbine relaxarea la malul marii cu plimbarile in natura. Este mai putin aglomerata comparativ cu statiunile Mamaia, Eforie Nord, Costinesti sau Vama Veche, oferind un avantaj major pentru turistii care cauta odihna, spatii verzi si o atmosfera mai putin agitata.

Variantele de cazare din Neptun sunt multe la numar si in general pentru toate buzunarele si toate preferintele, iar paleta de activitati de care vizitatorii se pot bucura in aceasta zona este una surprinzator de generoasa.

Te invitam sa descoperi particularitatile statiunii Neptun in cele ce urmeaza, alaturi de cateva detalii despre acces, vreme si diferite obiective din imprejurimi.

Ce sa stii despre statiunea Neptun

Neptun era considerata “Perla litoralului romanesc” in perioada comunista, fiind initial dezvoltata drept statiune de protocol (incepand cu anii 1958-1960) cu un pavilion central si cateva vile, iar ulterior devenind o statiune de vacanta accesibila publicului larg.

In prezent, este una dintre statiunile in care trecutul si prezentul se suprapun intr-o maniera aparte. Cele doua mari lacuri din Neptun (Neptun I si Neptun II) ofera un contrast linistit fata de energia din zona plajei, in timp ce Padurea Comorova, situata la mica distanta de malului marii, completeaza cadrul natural deosebit pe care aceasta statiune il ofera vizitatorilor sai.

Castigi pe loc 50 de lei reducere pentru orice rezervare plus sanse la 16 tone de carburant pentru vacanta ta in Bulgaria!  

Unele dintre hotelurile emblematice au fost renovate si repuse in circuit turistic, in timp ce alte constructii aduc inca aminte de inceputurile statiunii. In ultimii ani, faleza din Neptun a fost reamenajata, plaja a fost extinsa prin lucrarile de combatere a eroziunii costiere, iar mai multe atractii (parcuri tematice, etc.) au fost inaugurate.

Neptun este, in continuare, o statiune relativ restransa, cu avantajul unei atmosfere linistite, fiind recomandata in special familiilor cu copii si celor care-si doresc o vacanta relaxanta.

Lac cu nuferi in statiunea Neptun

Motive pentru o vacanta in Neptun

Daca esti tentat sa-ti organizezi o vacanta in Neptun, insa vrei sa vizualizezi punctual argumentele pentru care aceasta statiune ar putea fi potrivita, mai jos gasesti cateva dintre cele mai importante motive pentru un concediu in Neptun.

  • ofera o atmosfera in general mai linistita, mai relaxanta si mai lipsita de mari aglomeratii, comparativ cu statiunile populare.
  • ofera ocazia de a combina plaja cu plimbari in natura, gratie apropierii fata de padure si a lacurilor din statiune.
  • plaja din Neptun a fost recent extinsa, avand capacitatea de a gazdui mai multi vizitatori simultan intr-un mod aerisit, iar faleza a fost modernizata.
  • in Neptun exista cazare variata, de la hoteluri de lux si pana la pensiuni sau apartamente pentru toate buzunarele. Unele unitati de cazare din Neptun ofera servicii balneare.
  • preturile din Neptun sunt in general usor mai scazute comparativ cu tarifele practicate in statiunile mai populare.
  • ofera acces usor la statiunile invecinate si la plajele si atractiile acestora (Olimp, Jupiter, Mangalia, etc.)

Unde este Neptun si cum ajungi aici

Statiunea Neptun se afla in judetul Constanta, in partea de sud a litoralului romanesc, la circa 7 kilometri nord de centrul orasului Mangalia si la aproximativ 40 kilometri sud de centrul Constantei.

Distanta Bucuresti – Neptun este de 252 kilometri, mergand pe Autostrada Soarelui, cu trecere pe la Cernavoda – Agigea – Eforie Nord – Tuzla – Neptun. Drumul cu masina poate fi parcurs in aproximativ 3 ore si 10 minute intr-o zi de vara cu trafic normal, iar taxele de drum pe care trebuie sa le achiti sunt rovigneta (16,43 RON – 10 zile) si taxa pod Fetesti (2 treceri – 26 RON).

Distante catre Neptun din alte orase ale tarii:

  • distanta Pitesti – Neptun: 386 kilometri
  • distanta Ploiesti – Neptun: 326 kilometri
  • distanta Brasov – Neptun: 426 kilometri
  • distanta Craiova – Neptun: 497 kilometri
  • distanta Calarasi – Neptun: 176 kilometri
  • distanta Galati – Neptun: 230 kilometri
  • distanta Buzau – Neptun: 265 kilometri

Distante catre Neptun din alte statiuni ale litoralului romanesc:

  • distanta Navodari – Neptun: 64 kilometri
  • distanta Mamaia – Neptun: 50 kilometri
  • distanta Eforie Nord – Neptun: 27 kilometri
  • distanta Eforie Sud – Neptun: 24 kilometri
  • distanta Costinesti – Neptun: 18 kilometri
  • distanta Olimp – Neptun: 2 kilometri
  • distanta Vama Veche – Neptun: 17 kilometri

Daca nu dispui de masina in timpul vacantei tale in zona Neptun, e bine sa stii ca aici poti ajunge si cu trenul care circula pe ruta Constanta – Mangalia, cu oprire in Gara Neptun.

Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta se afla la 65,6 kilometri departare de zona centrala a statiunii Neptun.

Vremea Neptun si cea mai buna perioada pentru o vacanta

Sezonul estival in Neptun incepe, in general, in luna mai si se incheie in septembrie. Cele mai ridicate temperaturi se inregistreaza in intervalul iulie-august, atunci cand media zilnica poate depasi 28-30 grade la umbra.

Verile sunt calduroase, insa briza marii face ca temperaturile sa fie suportabile chiar si varf de sezon. In plus, Neptun este localizata intr-o zona bogata in vegetatie/padure, motiv pentru care aerul poate fi usor mai curat comparativ cu alte statiuni.

Daca preferi sa te bucuri de temperaturi blande, de o plaja si o statiune mai libere, dar si de preturi mai mici la cazare si la alte servicii, inceputul lunii iunie si inceputul lunii septembrie pot fi perioade potrivite pentru vacanta ta in Neptun.

Pe de alta parte, daca vrei sa profiti de cele mai multe ore de soare, de cea mai calda apa a marii si de o statiune mai animata, mijlocul verii poate fi cea mai buna perioada pentru o escapada in zona Neptun.

Despre plaja din Neptun si alte plaje apropiate

Plaja Neptun se desfasoara intre statiunile Olimp si Jupiter, avand dimensiuni generoase si o organizare buna. A fost extinsa recent si este formata dintr-un nisip cu o textura grunjoasa, amestecat cu scoici maruntite (unii dintre turisti recomanda sa ai la tine acei cipici speciali de plaja/apa, pentru confortul talpilor).

Cel mai cunoscut segment al plajei din Neptun poarta denumirea de Plaja La Steaguri si se afla in zona centrala a statiunii, avand in spate cele doua lacuri Neptun I si Neptun II. Atat pe acest segment, cat si pe alte portiuni invecinate, vei intalni amenajare cu sezlonguri si umbrele, beach baruri, puncte de salvamar si centre de sporturi acvatice.

sursa foto Facebook Plaja La Steaguri – Neptun

In vara lui 2025, preturile pentru inchirierea unui sezlong se situau intre 40-50 RON, cu mentiunea ca tarifele pot sa difere de la un operator la altul si de la o perioada la alta (sezon/extrasezon).

Prin spatele plajei Neptun trece Strada Faleza Neptun, cu mai multe terase, magazine de suveniruri si articole de plaja, restaurante, etc.

Mai multe informatii despre plaja acestei statiuni poti sa descoperi la noi pe blog, in articolul: Despre Plaja Neptun, una dintre cele mai apreciate plaje ale litoralului romanesc

Printre cele mai apropiate plaje in raport cu plaja centrala din Neptun se numara segmentul Neptun – Olimp, care face legatura intre plajele celor doua statiuni, plaja Jupiter, dar si plajele Cap Aurora, Venus, Saturn si plaja orasului Mangalia. In fiecare dintre aceste cazuri vei intalni atat portiuni libere, cat si zone amenajate cu sezlonguri si umbrele.

Plaja Mangalia

Unde te cazezi in Neptun

In linii generale, cazarea in Neptun este variata si accesibila tuturor categoriilor de buget. Exista hoteluri de 2, 3, 4 si 5 stele, pensiuni, vile private, dar si apartamente in regim hotelier.

In timp ce apartamentele de inchiriat pot fi o solutie mai flexibila pentru grupuri sau familii, hotelurile mai bine cotate pot oferi diferite facilitati si servicii precum piscine, centre spa si restaurante mai sofisticate.

Cele mai multe dintre hotelurile din Neptun ofera cazare cu mic dejun inclus, insa exista si cateva unitati, momentan putine la numar, care ofera varianta de cazare cu demipensiune sau chiar cu regim all inclusive.

Majoritatea hotelurilor din zona centrala a statiunii sunt localizate la cateva sute de metri departare de plaja, insa doritorii pot opta si pentru cazare mai apropiata de Padurea Comorova sau in statiunile imediat invecinate precum Jupiter sau Olimp.

Ce poti sa faci in Neptun si in imprejurimi

Din punct de vedere al activitatilor pe care le ai la indemana in zona Neptun, mai ales daca urmeaza sa vii aici alaturi de copii, putem spune ca lucrurile stau destul de bine. Exceptand zona de plaja a statiunii, care este considerata atractia numarul 1, in Neptun au fost deschise si doua parcuri tematice, in zona padurii.

Paradis Land este un parc de aventura cu trasee de catarare in copaci, segmentate in functie de grupa de varsta si nivel de dificultate. Tot aici, vizitatorii au la dispozitie si un traseu cu tiroliene, un panou de catarare cu o inaltime de 6 metri, un escape room, dar si posibilitatea de a inchiria biciclete si de a practica tir sportiv cu arcul si airsoft. Paradis Land este deschis zilnic in sezonul cald, in intervalul orar 10.00-20.00.

Jurasica Neptun este a doua optiune de loc distractiv pentru familiile cu copii care-si fac vacantele in Neptun. Se afla in imediata apropiere a parcului Paradis Land, tot la marginea Padurii Comorova, iar vizitatorii se pot bucura aici de peste 40 de machete de dinozauri realizate in marime naturala, dar si de o sectiune cu atractii gonflabile pentru copii de toate varstele. Programul de functionare de la Jurasica Neptun poate sa difere in functie de perioada in care alegi sa vii si poate fi consultat aici.

Plimbarile pe faleza si in zona lacurilor din Neptun mai pot fi o activitate pentru cei care prefera sa se bucure de peisaj, mai ales la ceas de seara, in lumina apusului.

Totodata, la doar 2 kilometri departare de Plaja La Steaguri din Neptun, se afla Galaxy Water Park, un parc acvatic cu atractii pentru vizitatori de toate varstele. Acesta a fost ridicat chiar pe plaja din Jupiter, in fata Lacului Tismana, fiind operational in sezonul de vara de luni pana duminica, in intervalul orar 09.00 – 19.00.

HINT: In satul Arsa, la 18 kilometri distanta de Neptun, a fost deschisa Ograda Veseliei, un loc in care familiile cu copii pot descoperi viata animalelor la ferma si alte cateva atractii si activitati. 

Restaurantele din Neptun reprezinta, iarasi, un subiect important pentru acei turisti care urmeaza sa-si faca vacantele aici. Printre cele mai apreciate se numara Restaurant Insula, Antik Cafe Efendi, Calul Balan Sergiana, Crama Murfatlar Neptun, iar la circa 5 kilometri departare de Neptun te asteapta si faimosul restaurant cu specific pescaresc Popasul Pescarilor din Olimp.

Popasul Pescarilor

In loc de concluzie

Statiunea Neptun poate fi o alegere echilibrata pentru o vacanta pe litoralul romanesc, mai ales in ceea ce priveste familiile cu copii si turistii care prefera sa se relaxeze si sa se bucure de plimbari. Cazarea din Neptun este diversificata, la fel si activitatile pe care vizitatorii le au la indemana, iar faptul ca este apropiata si de alte statiuni reprezinta un avantaj pentru cei care vor sa exploreze cat mai multe locuri interesante in imprejurimi.

Câștigă pe loc 50 de lei reducere plus șanse la 16 tone de carburant

Înscrie-te acum

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?