Vassilias Beach Skiathos si ce sa stii despre aceasta plaja relaxanta din estul insulei

In zona Achladies, nu departe de capitala insulei Skiathos, plaja Vassilias se desfasoara la poalele unor dealuri stancoase incarcate cu paduri de pini si isi intampina vizitatorii cu o apa cristalina a marii si o serie de conditii numai bune pentru relaxare in adevaratul sens al cuvantului. 

Vassilias nu este o plaja foarte intens vizitata, iar mai multe amanunte despre acest mic coltisor de rai al insulei te invitam sa descoperi in cele ce urmeaza. 

Desigur, la noi pe site am pregatit si unele dintre cele mai bune oferte vacante Grecia.

Unde se afla Vassilias Beach Skiathos si cum ajungi aici

Plaja Vassilias poate fi reperata pe Google Maps cu denumirea de “Paralia Vasilias” si este localizata la doar 3,9 kilometri distanta de capitala insulei. Drumul cu masina intre orasul Skiathos si aceasta plaja dureaza in jur de 9-10 minute, intr-o zi cu trafic normal. 

Daca nu dispui de masina sau nu vrei sa te complici prea tare cu gasirea unui loc de parcare in miez de vara, e bine sa ai in vedere ca la Vassilias Beach poti ajunge si cu autobuzul local care leaga capitala de asezarile si plajele mai importante ale insulei. 

Statia de autobuz cu numarul 9 se afla la doar 300 de metri departare de aceasta plaja. Biletele de autobuz au preturi modice – in jur de 2-3 euro/persoana. 

Desigur, la Vassilias Beach poti ajunge si cu water taxi, pe care-l poti lua din portul Skiathos sau de la alta plaja invecinata.

Cum arata Vassilias Beach Skiathos si ce servicii sunt disponibile

Plaja Vassilias este o plaja lunga, cu aspect ingust, formata din nisip auriu. Catre extremitati, nisipul capata un aspect mai grosier, fiind amestecat cu pietricele. 

Pe portiunea centrala si in dreptul anumitor taverne sau beach baruri, exista segmente organizate cu sezlonguri si umbrele (in 2024, 2 sezlonguri + o umbrela puteau fi inchiriate la Vassilias cu aproximativ 10-15 euro).

Vassilias mai are un avantaj si anume faptul ca spre extremitati, ofera portiuni libere, lipsite de amenajare, unde te poti aseza linistit pe prosop la umbra copacilor de pe fundal. 

La aceasta plaja sunt disponibile serviciu de taxi boat, centru de sporturi acvatice si inchirieri mici ambarcatiuni, beach bar, taverne. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Vassilias Beach Skiathos

Desi pe Google Maps, plaja a acumulat un numar destul de mic de recenzii (in jur de 70, pana in martie 2025), realitatea este ca in plina vara, poate deveni putin mai aglomerata decat te astepti si asta pentru ca este foarte apropiata de orasul Skiathos. 

Nu este nici pe departe la fel de cunoscuta precum vecina sa Achladies si in niciun caz nu se apropie de popularitatea plajei Koukounaries, insa si aici pot veni mai multi turisti in intervalul iulie-august. 

Unele dintre cele mai linistite perioade in care poti vizita insula Skiathos si implicit aceasta plaja sunt sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. 

Pana la sfarsitul lunii martie expira peste 140 de oferte cu reduceri de pana la -30%. Rezerva acum o vacanta in Bulgaria si prinzi cele mai bune conditii de rezervare din Romania.

Alte plaje apropiate de Vassilias Beach Skiathos

In cazul in care ai suficient timp la dispozitie cat sa bifezi si alte plaje din zona Vassilias, trebuie sa stii ca la distante rezonabile se mai afla si:

Plaja Achladies este situata in golful imediat urmator dupa Vassilias, in partea dreapta cum privesti marea. Si in acest caz, vei intalni toate serviciile mai sus mentionate, asadar, vorbim despre inca o plaja care poate sa-ti asigure o experienta confortabila. Achladies poate fi mai intens vizitata in miez de vara. 

Plaja Tzaneria este la fel de potrivita celor care au in plan sa se relaxeze, departe de freamatul locurilor mult prea turistice. Are organizare cu sezlonguri si umbrele, serviciu de taxi boat, centru de sporturi acvatice, dar si taverna si beach bar. Preturile pentru inchirierea sezlongurilor pot fi usor mai ridicate aici. 

Intre Tzaneria si Vassilias Beach sunt 2,6 kilometri. 

Plaja Vromolimnos se afla la 3,3 kilometri departare de Vassilias. Este mai populara si in general frecventata de catre publicul mai tanar si de catre iubitorii de sporturi acvatice. Are un fundal interesant – cu o mica laguna inconjurata de vegetatie. 

In loc de concluzie

Vassilias Beach poate fi o varianta buna de plaja atata vreme cat ti-ai propus sa nu te indepartezi prea tare de capitala insulei. Vei intalni aici mediul potrivit pentru relaxare, alaturi de o paleta larga de facilitati si servicii. 

Nu in ultimul rand, iti reamintim ca daca nu ai gasit inca destinatia potrivita pentru concediul verii, la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai tentante oferte vacante Grecia, pe care le poti accesa simplu si rapid apasand butonul de mai jos.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?