Bulgaria este singura țară turistică europeană care elimină restricții pentru romani

Postat de

Vânzările pentru litoralul bulgăresc au crescut foarte mult în ultimele zile. Motivul este acela că turiștii s-au relaxat după decizia guvernului de la Sofia, adoptată începând cu 1 august. Aceștia au observat că nu mai sunt deloc restricții referitoare la intrarea în țară, iar rezervările au explodat“, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Românii sunt, în continuare, dornici de a călători. Programele restaurantelor și barurilor de pe litoralul bulgăresc sunt normale, acestea fiind deschise și în interior. La 1 august, bulgarii au lansat un semnal clar de ridicare a restricțiilor, dată la care au eliminat prezentarea unei declarații pe proprie raspundere impusă românilor. Din acest motiv, nu ar trebui să ne așteptăm nici la noi restricții, nici la impunerea carantinei, în ceea ce privește destinația Bulgaria.

Românii aleg în prezent hotelurile de calitate, de 4 și 5 stele, de pe litoralul bulgăresc, unde se pot distanța fizic. Involuntar, având în vedere creșterea numărului de rezervări, hotelurile au început să ajungă la 50-60% grad de ocupare, unele chiar până la 70-75%. Acestea reglează gradul de ocupare prin stop sales, deoarece nu vor să aibă un impact negativ asupra serviciilor.

„Ca o noutate, față de prima parte a pandemiei, turiștii români au început să meargă și în sudul litoralului bulgăresc, unde sunt resorturi mari, de calitate ridicată. Ne așteptăm în general ca această creștere mare să continue până în septembrie”, subliniază Sebastian Constantinescu.

Până la Sf. Maria, în mod normal cererea era pe creștere, apoi scădea la jumătate, săptămână de săptămână. Majoritatea turiștilor își rezervaseră deja vacanțele și așteptau să plece în concediu. În acest an, când mulți turiști nu au rezervat încă, specialiștii Travel Planner așteptându-se ca cererea să fie la un nivel mai ridicat față de anul trecut și pentru a doua parte a lui august – început de septembrie.

O dată cu creșterea cererii au început să scadă reducerile. Cele de 40% sunt tot mai rare, dar se practică în continuare reduceri de până la 30%.

„Până la finele lunii iulie a fost o perioadă când turiștii veneau direct cu bagajele la agenție. În prezent, după weekend-ul de Sf. Maria hotelurile au multe locuri libere, dar situația este foarte dinamică. Le recomand celor care vor să-și facă rezervările, să le facă măcar cu o săptămâna înainte”, adaugă Sebastian Constantinescu.

Iată care este topul Travel Planner al stațiunilor de pe litoralul bulgăresc, în funcție de cerere. Subliniem că la ora actuală se caută izolarea și calitatea.

  1. Nisipurile de Aur
  2. Sunny Beach
  3. Obzor (se bucură de un succes foarte mare, acum aici fiind înregistrată e cea mai mare densitate de români deși este mai mică ca stațiune. Au multe hoteluri de brand)
  4. Albena (se menține în topul preferințelor dar din cauza unor politici mai defensive, au avut reduceri de tarife mai mici).
  5. Resorturi izolate de pe tot litoralul bulgăresc.
    În ultima vreme a crescut și cererea pentru hotelurile adults only din Bulgaria, turiștii căutând alternative la structurile de cazare din România și din Grecia
Reina del Mar, Obzor

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?