Conceptul „Early booking” a salvat circulaţia turistică a românilor. De ce vine Bulgaria în continuare cu oferte promoţionale pentru tot sezonul

Postat de

Românii – cei mai mulţi turişti străini în Bulgaria, în luna mai

„Cererea turistică de pe piaţa românească a scăzut uşor pentru această perioadă, pe partea de turism extern. Motivul este simplu: românii au apelat mult mai mult la rezervările în sistem early booking, în special în perioada ianuarie – martie, care, de exemplu, a înregistrat o creştere de 35-40% a cererii faţă de anul precedent pentru destinaţia Bulgaria. Ţinând cont că românii au o forţă de cumpărare încă scăzută din cauza crizei, iar o parte dintre ei au preferat regimul early booking şi caută în continuare oferte promoţionale, cererea în această perioadă este mai scăzută. Mai precis, mai puţini turişti bat la uşile agenţiilor de turism. În consecinţă, hotelierii bulgari au introdus noi oferte promoţionale pentru tot sezonul, pentru a impulsiona circulaţia turistică dinspre România – una dintre pieţele turistice importante pentru vecinul nostru de la sud. Recomandăm turiştilor încă indecişi să profite de aceste oferte” – este de părere Sebastian Constantinescu, consultant în turism şi director general „Travel Planner”.

Dacă rezervările tip early booking pentru sezonul de vară au reprezentat un succes, consultanţii Travel Planner estimează că şi pentru sezonul de iarnă, acestea vor trezi un interes mai mare. Pentru turiştii care îşi achită vacanţele la munte în sistem early booking, pentru staţiuni gen Bansko, Pamporovo sau Borovets, până pe 31 august, reducerile vor fi de 20-30%.

La ora actuală, hotelierii din Bulgaria continuă să lanseze promoţii cu reduceri de până la 20% pentru toată perioada sezonului (iulie şi august), fără a depăşi reducerile generate de ofertele early-booking. Pentru capătul de sezon, cu începere pe 31 august, au apărut şi mai multe oferte tip „plăteşti 6 nopţi, stai 7”. Atenţie, însă! Cea mai avantajoasă modalitate de a găsi hotelul dorit, la cel mai bun preţ, rămâne tot prin intermediul ofertelor early-booking, lansate pe piaţă în special în perioada ianuarie – martie. Cele mai de calitate hoteluri sunt cele care îşi epuizează primele camerele. Preferabil este ca turiştii să evite ofertele last-minute, „la noroc”, şi să rezerve cât mai din timp.

Iată câteva tendinţe ale litoralului bulgăresc, surprinse de specialiştii „Travel Planner”:

  • Nordul litoralului bulgăresc (Nisipurile de Aur, Albena, Constantin şi Elena, Balcik etc.) promovează mai multe oferte speciale, fiind mai legat de piaţa românească, datorită proximităţii.
  • În general, zona de sud (Sunny Beach, Nessebar, Obzor etc.) este mai aglomerată, datorită faptului că pe aeroportul din Burgas sunt operate mai multe curse charter de pe pieţe ţintă ale Bulgariei (Germania, Rusia, ţările scandinave, Franţa etc.).
  • Ploile din această perioadă şi vremea schimbătoare au descurajat unii turişti. Însă pentru luna iulie prognoza meteo este mai mult decât optimistă, anunţând o vară caniculară, fără multe precipitaţii.
  • Cele mai mare creşteri pentru litoralul bulgăresc sunt înregistrate de pe pieţele ex-sovietice: Rusia, Ucraina, Belarus dar şi Republica Moldova. Creşteri mai uşoare vin dinspre piaţa britanică, iar Germania stagnează. România a înregistrat creşteri importante în perioada early booking-urilor, însă momentan cererea este în scădere.

Specialiştii Travel Planner recomandă turiştilor români care aleg litoralul bulgăresc:

  • Să îşi cumpere asigurări de sănătate de la agenţia de turism. Nu sunt obligatorii, dar sunt recomandabile, pentru că oricând pot apărea probleme de sănătate, de la simple insolaţii sau tăieturi, leziuni, până la probleme mai grave, accidente etc. De exemplu, pentru 6 nopţi în Bulgaria, o asigurare costă 24 de RON dar acoperă suma de 50.000 de euro.
  • Să îşi cumpere asigurare storno, care poate garanta returnarea banilor pentru concediul ales dacă intervine ceva neprevăzut şi grav – deces în familie, boală, accident, deteriorarea domiciliului etc. Fireşte, aceste situaţii trebuie dovedite cu acte. Valabilitatea acestei poliţe începe cu ora 24:00 a zilei în care s-a plătit prima de asigurare, însă nu mai devreme de 30 de zile anterioare datei destinate prestării primului serviciu turistic achiziţionat prin contractul de comercializare a serviciilor turistice.       
  • Să anunţe agenţia de turism sau hotelul în cazul în care nu pot ajunge în prima zi de cazare la destinaţia aleasă, din diverse motive. Hotelul poate păstra camera în cazul în care turiştii anunţă când pot veni, însă în cazul neprezentării neanunţate (No Show), aceştia riscă să îşi piardă camera, dacă este un grad mare de ocupare, şi să nu se mai poată caza.

Bulgaria în statistici şi estimări

Potrivit Institutului de Statistică al Bulgariei, în luna mai – prima lună de sezon estival  – au sosit în Bulgaria 66.911 de turişti români, marea majoritate alegând, evident, litoralul. Românii conduc topul turiştilor, aceştia fiind urmaţi de turişti din Grecia (40.360), Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (28.170), Federaţia Rusă (25.593), Serbia (20.804), Germania (14.702), Turcia (13.887), Marea Britanie (10.714), Ucraina (7.731), SUA (5.543), Israel (5.289), Austria (3.819) şi Franţa (3.287).

Oficialii bulgari estimează că în acest an se va înregistra o creştere de 3% a numărului de turişti străini. În 2012, Bulgaria a înregistrat 8,87 de milioane de sosiri, cu 1,8% mai mult decât anul precedent. Cei mai mulţi turişti au provenit din Rusia (1,47 milioane) şi Grecia (1,09 milioane). La ora actuală, turismul generază 15% din Produsul Intern Brut al Bulgariei.

Despre Travel Planner

Travel Planner este un proiect românesc, înfiinţat în 2007, o agenţie de turism specializată pe destinaţia Bulgaria. Din 2009, touroperatorul Travel Planner este membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). “De 5 ani, oferim eficient şi în siguranţă vacanţe în Bulgaria, la un preţ convenabil. Deviza noastră este We Plan. You Travel (Noi planificăm. Tu călătoreşti)”, subliniază Sebastian Constantinescu, directorul general al Travel Planner.

Touroperatorul Travel Planner a obţinut, de-a lungul timpului, mai multe premii şi distincţii atât în România, cât şi în Bulgaria, precum locul 1 în topul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava la categoria agenţii de turism, timp de mai mulţi ani, locul 1 in topul national CNIPMMR, diplome şi certificate de excelenţă din partea partenerilor – lanţurile internaţionale Melia şi Iberostar, lanţul bulgăresc Grifid Hotels etc. (Bulgaria), Premiul special pentru management eficient în dinamica de activitate a întreprinderii la Forumul IMM 2010 (Suceava) etc.

Site-ul Travel Planner are şi un forum de discuţii, de unde turiştii se pot documenta cu privire la calitatea hotelurilor şi a serviciilor. „98% din cei care ne-au scris (peste 3800), au recomandat serviciile noastre. Astfel suntem obligaţi să fim mai buni, dar ne place această provocare”, declară directorul general al Travel Planner.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre ?