Despre Rio Antirio, podul care leaga Grecia continentala de Peloponez

Considerat a fi una dintre cele mai importante realizari ale ingineriei moderne din Europa, podul Rio Antirio traverseaza Golful Corintului, unind Peninsula Peloponez cu Grecia continentala. 

Cunoscut oficial sub numele de Podul Charilaos Trikoupis, Rio Antirio impresioneaza prin dimensiuni, prin peisajele spectaculoase pe care le ofera si prin tehnologiile utilizate la construirea sa, reducand totodata intr-o maniera semnificativa timpul de deplasare intre cele doua maluri. 

Daca urmeaza sa petreci o vacanta in Peloponez si traseul tau implica traversarea podului Rio Antirio, te invitam sa citesti in cele ce urmeaza cateva amanunte interesante despre aceasta constructie fascinanta din vestul Greciei continentale.

Unde este podul Rio Antirio, cum ajungi si taxa traversare

Rio Antirio se intinde intre localitatile Antirrio (din vestul Greciei continentale) si Rio (din nordul Peninsule Peloponez), la doar 9,8 kilometri departare de centrul orasului Patras. 

Pornind din Salonic, pana la intrarea pe pod sunt 454 kilometri (circa 4 ore si 50 minute de condus), in timp ce de la Ioannina si pana aici sunt 204 kilometri (circa 2 ore si 5 minute de mers cu masina). 

Pentru orice rezervare in Bulgaria, punem la bataie 150 tone carburant de la OMV si Benita  

Din capitala Atena si pana la Rio Antirio sunt 213 kilometri, pe traseul Atena – Corint – Kiato – Derveni – Aegion – Rio Port. 

Traversarea podului este contra cost, iar taxa standard pentru autoturisme este de 15,90 euro la data redactarii acestui articol (iulie 2026). Exista tarife diferite pentru motociclele, autocare si alte tipuri de vehicule, iar mai multe amanunte despre taxele de traversare a podului Rio Antirio pot fi accesate aici

Scurt istoric al podului Rio Antirio

Desi ideea ridicarii podului isi are radacinile inca din secolul al XIX-lea, fiind atribuita politicianului grec Charilaos Trikoupis, proiectul a devenit realitate abia catre finalul anilor 1990, atunci cand costurile uriase si aspectele tehnice nu au mai reprezentat un impediment. 

Lucrarile de dragare au fost initiate in anul 1998 sub indrumarea arhitectului principal Berdj Mikaelian, iar pilonii de sustinere au fost adaugati incepand cu anul 2000 si pana in anul 2003. Odata ce pilonii au fost montati, au fost demarate lucrarile la platformele rutiere, iar in luna mai a anului 2024, prima etapa a constructiei a fost finalizata. 

HINT: Se presupune ca proiectul a avut un cost final situat intre 630 – 800 milioane de euro. 

Podul Rio Antirio a fost inaugurat pe 7 august 2004, cu doar o saptamana inaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de vara de la Atena. Prima traversare oficiala a podului a fost facuta de purtatorii tortei olimpice. 

Ce sa stii despre podul Rio Antirio

Rio Antirio o lungime totala de aproximativ 2,9 kilometri (cu viaductele de acces incluse), reprezentand unul dintre cele mai impresionante poduri hobanate cu deschideri multiple din lume. 

Podul are o latime de 28 metri si include 2 benzi auto pe fiecare sens, banda de urgenta si cale pietonala, iar portiunea hobanata, prevazuta cu 4 piloni si 5 deschideri, masoara 2.252 m in lungime. 

Una dintre cele mai fascinante caracteristici ale podului este rezistenta sa la cutremure, Rio Antirio fiind proiectat pentru a face fata miscarilor tectonice specifice regiunii.

Traversarea cu masina dureaza cateva minute, insa privelistea este una deosebita. Pe traseu pot fi observate lanturile muntoase din imprejurimi, tarmurile Peloponezului si apele albastre ale Golfului Corint. Pe timp de noapte, Rio Antirio este iluminat si poate fi observat de la mare distanta. 

Atractii apropiate de podul Rio Antirio

Cel mai important oras aflat in apropierea podului este Patras, al treilea oras ca marime al Greciei si capitala regiunii Ahaia. Aflat in partea de nord a Peloponezului, Patras gazduieste o multitudine de atractii istorice, plaje in imprejurimi si o atmosfera urbana animata.

In zona centrala a Patrasului poti vizita Catedrala Sfantului Andrei, Castelul Patras, Odeonul Roman, Farul din Patras si multe altele. 

Poarta de acces catre atractiile din vestul Peloponezului, Patras poate reprezenta totodata si un bun punct de plecare catre alte plaje frumoase si obiective turistice.

Fortaretele Rio (capatului sudic al podului) si Antirio (capatul nordic al podului) merita vizitate cata vreme esti pasionat de istorie si timpul iti permite sa faci aceste doua mici opriri. Au fost ridicate in jurul anului 1499, de catre sultanul otoman Baiazid al II-lea, pentru a controla stramtoarea ingusta de la intrarea in Golful Corint.

Plaje precum Riou, Agios Vasilios, Drepano, dar si parcul acvativ Calma Waterpark se afla la distante de maximum 10-15 kilometri de Podul Rio Antirio si pot fi vizitate rapid cata vreme ti-ai propus sa faci o scurta pauza pentru a te bucura de mare si de soare in aceasta zona. 

Plaja Drepano

HINT: Pe malul continental, la circa 15 kilometri departare de intrarea pe podul Rio Antirio, se afla incantatorul oras Nafpaktos. Aici ai posibilitatea de a vizita portul venetian, inconjurat de ziduri impozante foarte bine conservate, dar si Castelul Nafpaktos, Moscheea Fethiye, Muzeul Bizantin, Ceasul din Nafpaktos si multe altele. 

In loc de concluzie

Podul Rio Antirio este un simbol al Greciei contemporane si una dintre cele mai impresionante constructii moderne din sud-estul continentului. Peisajele spectaculoase, povestea constructiei si atractiile din apropiere pot transforma o simpla traversare a podului intr-o experienta memorabila pentru orice turist ajuns in aceasta parte a Greciei. 

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?