Oprire la Manastirea Kato Xenia, in vecinatatea orasului Almyros din Grecia 24 September 2024 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar In apropierea orasului Almyros si nu foarte departe de cunoscutul Volos, Manastirea Kato Xenia se remarca printr-o semnificatie religioasa profunda si reprezinta un loc de pelerinaj foarte cunoscut, atat pentru credinciosii greci, cat si pentru turisii din intreaga lume. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde este Manastirea Kato Xenia, cum ajungi si distante din alte oraseScurt parcurs istoric si ce poti vedea in prezent la Manastirea Kato XeniaAlte atractii in apropierea Manastirii Kato Xenia Manastirea adaposteste doua fragmente din braul Maicii Domnului, de-o valoare spirituala inestimabila si o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Te invitam, in cele ce urmeaza, sa parcurgi cateva informatii utile despre vizita la Manastirea Kato Xenia. Totodata, la noi pe site ti-am pregatit si o serie de oferte pentru vacantele in Grecia. Unde este Manastirea Kato Xenia, cum ajungi si distante din alte orase Asezata la poalele Muntelui Othrys, intr-o zona bogata in vegetatie, Kato Xenia se afla la 16,4 kilometri departare de centrul orasului Almyros, in regiunea Magnesia. Distanta intre cele doua se poate parcurge, cu masina, in aproximativ 20 de minute. Manastirea poate fi reperata pe Google Maps cu denumirea de “New Holy Monastery Panagia Kato Xenia”. Din orasul Volos si pana la aceasta manastire sunt 50 de kilometri, iar din capitala Atena – 280 kilometri (circa 3 ore petrecute pe drum). Daca nu dispui de masina, e bine de stiut ca din Atena exista curse directe de autobuze catre Almyros si Volos (KTEL Magnesias), al caror program actualizat poate fi verificat pe acest site. Manastirea Kato Xenia este deschisa zilnic, avand urmatorul program de vizitare: perioada mai-octombrie: intre orele 07.00 – 14.00 si 17.00 – 20.00 perioada noiembrie-aprilie: intre orele 07.00 – 13.00 si 16.00 – 18.00 Scurt parcurs istoric si ce poti vedea in prezent la Manastirea Kato Xenia Manastirea Kato Xenia a fost intemeiata pe vremea imparatului bizantin Andronic al II-lea Paleologul, drept o manastire subordonata administrativ manastirii Ano Xenia (localizata circa 13 kilometri mai sus). Numele manastirii Kato Xenia se traduce drept “Straina de jos”. “Kato” inseamna “jos” sau “inferior”, in timp ce “xenia” inseamna “straina” (“xenos” = “strain”). Numele de “Xenia” a fost dat icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, caci sursa de provenienta a acesteia este necunoscuta. In locul in care aceasta icoana a fost gasita de catre credinciosi, a fost ridicata Manastirea Panaghia Chisiotisa, ce in zilele noastre poarta denumirea de “Ano Xenia” (“Straina de Sus”). In prezent, icoana poate fi vazuta in interiorul Manastirii Kato Xenia. Manastirea Kato Xenia este cunoscuta si gratie faptului ca adaposteste doua fragmente din braul Maicii Domnului, primite in dar de la Manastirea Vatoped (Sfantul Munte Athos). In istoria manastirii este mentionat faptul ca odata cu aducerea fragmentelor din braul Maicii Domnului, o mare epidemie de ciuma care afectase populatia din zona a incetat. In iulie 1980, cladirile manastirii sunt distruse de un cutremur puternic, iar 10 ani mai tarziu, este deschisa o noua manastire, ctitorita la un kilometru distanta de cea veche (de aceea, numele marcat pe Harti este cel de “New Holy Monastery Panagia Kato Xenia”). Manastirea Kato Xenia isi incanta vizitatorii cu o arhitectura traditionala greceasca: chilii vopsite in alb, ziduri de piatra si tigla rosie. Biserica principala este inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, decorata cu icoane bizantine si fresce impresionante. Curtea interioara a manastirii este un loc cat se poate de potrivit pentru reculegere si meditatie. STIAI CA: Intre 12-15 octombrie 2001, racla cu braul Maicii Domnului de la Manastirea Kato Xenia a fost adusa in Romania, la Iasi, cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane – Cuvioasa Parascheva, acest eveniment fiind cinstit de peste 1 milion de credinciosi. sursa foto Νέα Ιερά Μονή Παναγίας Κάτω Ξενιάς Alte atractii in apropierea Manastirii Kato Xenia Daca ai ajuns in aceasta parte a Greciei pentru a vedea Kato Xenia, insa ai ceva mai mult timp la dispozitie pentru a explora zona, iti recomandam sa-ti indrepti atentia si catre urmatoarele: Orasul-port Volos si ale sale obiective fascinante precum Biserica Sfintilor Constantin si Elena (1936), Muzeul Arheologic Athanasakeion, plajele Alikes (mai apropiata de centru), Anchialos si Pigadia, dealul Goritsa (in partea estica a orasului), ruinele Castelului din Volos (in partea vestica a orasului), situl arheologic Dimini (la 6 kilometri de centrul Volos). Doua manastiri deosebit de importante, insa ceva mai indepartate de Kato Xenia, sunt cele din insula Evia. Pot fi vizitate, cu putin efort, in aceeasi zi, mergand cu masina pana in Glyfa si luand ferry pana in portul Agiokampos din Evia. Manastirea Cuviosului David din Evia se afla la 42 kilometri de portul Agiokampos, in apropierea satului de coasta Rovies. La interior, sunt gazduite Sfintele Moaste ale Cuviosului, la care mii de credinciosi vin sa se roage in fiecare an. Biserica Sfantul Ioan Rusul din Evia este localizata la 74 kilometri de portul Agiokampos, in Prokopi. Moastele Sfantului Ioan Rusul au fost aduse in aceasta localitate de catre grecii refugiati din Prokopi, Asia Mica. In loc de concluzie Cu o istorie bogata si atractii religioase de o valoare inestimabila, Manastirea Kato Xenia ramane un loc de pelerinaj esential pentru credinciosi, oferind un spatiu in care cultura, traditia si credinta se intalnesc intr-un mod armonios. Simti ca e momentul pentru o escapada pe taram grecesc? Iti reamintim ca la noi pe site sunt disponibile mai multe oferte pentru vacantele in Grecia. Vacante in Grecia