Vacantele pe litoralul bulgaresc raman in trend. Ce spun autoritatile despre calitatea apei si despre zvonurile unei potentiale infestari 19 June 2023 Comunicate de presa Postat de travel planner Zvonurile conform carora apa Marii Negre ar putea fi contaminata cu diferite bacterii in urma distrugerii barajului ucrainean Nova Kahovka au provocat ingrijorare printre acei turisti care aveau programate vacante pe litoralul romanesc si pe litoralul bulgaresc. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Ce spun autoritatile despre zvonurile aparute dupa ruperea barajului Nova Kahovka din Ucraina Litoralul bulgaresc ramane in topul destinatiilor preferate ale romanilor Reactiile oficialilor dezmint, insa, aceste informatii si asigura populatia ca nu exista pentru moment dovezi de poluare in acest sens la malul marii in Romania si in Bulgaria, urmand sa fie monitorizata in continuare calitatea apei pe ambele portiuni de litoral. In ultima vreme a existat o perioada de aplatizare a numarului de rezervari, insa cel mai probabil nu din cauza temerilor legate de holera, ci ca urmare a unor alti factori precum criza din educatie, incertitudinea legata de vacantele copiilor si de concedii, pana la un anumit punct. Romanii continua in prezent sa-si rezerve vacantele in Bulgaria, inregistradu-se in general o crestere comparativ cu vara anului 2022. In plus, hotelierii au oferte last minute pentru romani, din ce in ce mai avantajoase. “Putem spune ca in ultima perioada, dupa raspandirea zvonurilor cu privire la o potentiala infestare a litoralului Marii Negre din Romania si din Bulgaria cu diferite bacterii, au existat, pe alocuri, o serie de intrebari venite din partea turistilor care aveau rezervate vacante pe litoralul bulgaresc. Recomandam tuturor celor care au aceste temeri sa se informeze numai din surse oficiale si sa urmareasca datele oficiale publicate de autoritatile competente. Autoritatile din Bulgaria inteleg, fac verificari si iau in considerare ingrijorarea romanilor, cu atat mai mult cu cat tara noastra este cea mai importanta sursa de turisti pentru litoralul bulgaresc. Astfel, romanii nu ar trebui sa aiba nicio ezitare in a rezerva vacante. Conform autoritatilor, probabilitatea unor astfel de scenarii este aproape zero si, in orice situatie, banii achitati nu se pierd. Turistii care achizitioneaza vacante prin intermediul agentiei noastre au posibilitatea de a beneficia de o serie de conditii flexibile si superflexibile” – Sebastian Constantinescu, CEO & Founder Travel Planner. Ce spun autoritatile despre zvonurile aparute dupa ruperea barajului Nova Kahovka din Ucraina Dupa aparitia speculatiilor cu privire la o eventuala raspandire a unui presupus virus in apele Marii Negre din Romania si din Bulgaria, reactiile oficialilor nu au intarziat sa apara. Reactia Ministerului Mediului si al Apelor din Bulgaria Pe site-ul oficial al Ministerului Mediului si al Apelor din Bulgaria se remarca urmatoarea instiintare, publicata la data de 14 iunie 2023: “Nu exista dovezi de poluare in apele bulgare din Marea Neagra dupa distrugerea barajului Nova Kakhovka din Ucraina. Ministerul Mediului si al Apelor (MOEW), impreuna cu autoritatile ucrainene, moldovenesti si romane, fac zilnic schimb de informatii cu privire la potentiala poluare din Marea Neagra. Directia Bazinului Marii Negre si Agentia Executiva de Mediu monitorizeaza si indicatori suplimentari de impact potential in urma incidentului” “Observatiile prin satelit si modelarea matematica a curentilor de apa din Marea Neagra nu indica in prezent niciun motiv de ingrijorare, iar in cazul in care se identifica un risc potential se vor lua masuri preventive si se va informa populatia”, se mai arata in comunicatul Ministerului Mediului si al Apelor din Bulgaria. Reactia Ministrului Mediului din Romania “Apa Marii Negre se situeaza in parametrii normali, in limite normale, fie ca discutam despre indicatori fizico-chimici, fie ca discutam despre incarcatura microbiologica, situatie care a generat aceasta panica legata de riscul de holera. Doamna director al Institutului National pentru Sanatate Publica m-a asigurat ca INSP-ul preleveaza zilnic mostre de apa, ei testeaza nu doar pentru holera, ci si pentru alti germeni patogeni cum ar fi E-coli, etc. Pana acum nu exista niciun motiv de ingrijorare” a declarat Ministrul Mediului, Mircea Fechet, intr-o intervenţie la Digi 24. Acesta a precizat totodata ca au avut loc discutii si cu omologul sau din Bulgaria, ministrul bulgar transmitand ca nici in apele din Bulgaria nu a fost detectat pericol cu privire la calitatea apelor. Reactia Ministerului de Turism din Bulgaria “Centrul de monitorizare si management integrat al zonei de coasta de la Academia Navala, precum si trei locatii suplimentare de-a lungul zonei de coasta bulgare se alatura monitorizarii imbunatatite. Nu exista noi rapoarte de contaminare in Marea Neagra bulgara dupa distrugerea zidului barajului Nova Kakhovka din Ucraina. O arata monitorizarea apelor marii de astazi realizata de Ministerul Mediului si Apelor si coordonata alaturi de Ministerul Turismului”, este mesajul publicat pe site-ul oficial al Ministerului de Turism din Bulgaria, pe 16 iunie 2023. Reactia Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania “ANAT a verificat cu atentie informatiile oficiale din care rezulta ca apa marii este buna pentru imbaiere. Dorim sa aducem in atentia publicului ca aceste afirmatii false despre prezenta bacteriilor infectioase si a epidemiei in Constanta, in urma razboiului din Ucraina si a barajului aruncat in aer, sunt complet nefondate si creeaza deservicii enorme si nejustificate litoralului romanesc. Monitorizarea calitatii apei de imbaiere in zonele costiere ale Romaniei se efectueaza incepand cu anul 2007, iar pana in prezent nu au fost inregistrate rezultate neconforme. Avand in vedere situatia generata de ruperea barajului de la Nova Kahovka in Ucraina, autoritatile romane au intensificat masurile de monitorizare. Astfel, monitorizarea calitatii apei se va efectua frecvent, timp de 14 zile, incepand cu data de 15 iunie 2023, in punctele de recoltare din judetele Constanta si Tulcea. Informatiile obținute in urma acestor analize vor fi disponibile publicului pe site-urile DSP Constanta si Tulcea“ se arata in comunicatul de presa al ANAT, publicat pe 16 iunie 2023. Litoralul bulgaresc ramane in topul destinatiilor preferate ale romanilor Bulgaria se mentine in fruntea clasamentului destinatiilor pentru vacanta la mare alese de catre turistii romani, fiind avantajata de apropierea fata de casa, dar si de regimul de cazare all inclusive dominant, de serviciile bune si foarte bune, de ofertele tentante, dar si de multitudinea de obiective turistice, fie acestea naturale sau istorice. Vacantele pe litoralul bulgaresc, din ce in ce mai solicitate In general, numarul turistilor romani a crescut in Bulgaria, iar in 2023, pornind cu perioada minivacantei de 1 iunie si de Rusalii, hotelierii se asteapta la un sezon bun. Se remarca oferte last-minute avantajoase, care vor continua sa apara si pentru lunile iulie si august. Recomandam turistilor sa profite de ofertele din prezent, caci din experienta putem spune ca acele hoteluri deosebit de apreciate de catre romani vor avea si un grad mai mare de ocupare in urmatoarea perioada, mai ales in varf de sezon. Un motiv important pentru care litoralul bulgaresc se mentine in preferintele romanilor este si faptul ca acestia pot beneficia de preturi medii, chiar putin mai accesibile decat in Grecia si Turcia, desigur, comparand ofertele de cazare la hoteluri cu grad de confort si servicii similare. Desi cresterea preturilor in turism, la fel ca si in alte sectoare, este o certitudine, litoralul bulgaresc isi asteapta vizitatorii cu vacante pentru toate buzunarele, incepand cu hoteluri de 3 stele, cu servicii de baza si prietenoase cu bugetul si pana la hoteluri de 5 stele, cu regim de cazare ultra all inclusive si o multime de alte facilitati si servicii. Pe site-ul travelplanner.ro, utilizatorii au posibilitatea de a selecta hotelul si in functie de categoria din care face parte (premium, superior, confort, standard sau low-cost). Cele mai cautate vacante pe litoralul bulgaresc sunt cele cu regim de cazare all inclusive, ceea ce inseamna ca pretul total al concediului este cunoscut din start, intrucat mesele la restaurantele din exteriorul hotelului vor fi, in acest caz, un aspect optional, ci nu o necesitate.