Ghid taverne Vasiliki Lefkada. Locuri cu recenzii bune si ce poti manca la fiecare in parte

Insula Lefkada nu este apreciata numai pentru plajele si peisajele sale exceptionale, ci si pentru mancarea traditionala greceasca – un adevarat festin si o incantare pentru papilele gustative ale celor care aleg sa-si faca vacanta aici. Daca te numeri printre aceia care au ales ca loc de cazare zona Vasiliki, satul pescaresc din sudul insulei, mai mult ca sigur vei fi interesat si de cele mai recomandate locuri in care sa iei masa. 

Descopera, in cele ce urmeaza, o serie de propuneri taverne Vasiliki, care de-a lungul timpului au primit recenzii bune si cuvinte de lauda din partea celor care le-au calcat pragul, iar daca nu ai luat inca o decizie cu privire la statiunea in care urmeaza sa te cazezi, te asteptam la noi pe site cu zeci de oferte vacante Lefkada, din care sa poti selecta simplu si rapid fix ce ti se potriveste mai bine!

HINT: Cele mai multe dintre tavernele din Vasiliki se afla in zona portului. Daca alegi sa te plimbi pe aici, vei avea de ales dintr-o multime de variante, majoritatea cu preparate din bucataria greceasca. Cu toate acestea, exista o serie de taverne si in zona din spatele plajei Vasiliki, dar si la extremitatea din partea dreapta a acesteia, cum te uiti la mare, in directia drumului care duce la Agios Petros. 

1. The Old Plane Tree 

Desi nu se afla tocmai in Vasiliki, ci la o distanta de circa 4 kilometri departare de plaja acestei statiuni, The Old Plane Tree este unul dintre restaurantele cu nota mare pe Google si pentru care turistii romani au avut multe cuvinte de lauda. 

Din Vasiliki si pana aici nu ar trebui sa faci mai mult de 4-5 minute cu masina, iar restaurantul il vei gasi in satul Kontarena, loc din care te poti bucura si de o priveliste frumoasa catre golful Vasiliki. 

In meniu gasesti mai toate aperitivele grecesti, salate, preparate traditionale, carne la gratar, burgeri, coaste de miel si chiar paste de diferite feluri, iar portiile sunt descrise ca fiind generoase. Printre preparatele laudate se numara coastele de porc in sos de miere, mixul de aperitive, chiftelele si branza feta la gratar. 

Se recomanda ca in plin sezon sa suni si sa faci o rezervare. 

2. Batzanakias

Batzanakias se afla pe drumul care pleaca din Vasiliki catre Agios Petros, la circa 1 kilometru departare de plaja statiunii. Cei care au luat masa aici spun ca restaurantul este usor de gasit si ca pozitionarea sa iti ofera si o priveliste foarte frumoasa catre mare. 

In unele seri se organizeaza si spectacole traditionale de muzica si dans, ceea ce face din Batzanakias o taverna greceasca veritabila. 

Si aici gasesti majoritatea aperitivelor grecesti cunoscute, fructe de mare, peste, iar bucatarul a primit complimente pentru preparate precum icrele, caracatita, salata Batzanakias, spaghetele si sarmalutele grecesti. 

3. Pondi Family Restaurant

Ceva mai jos de Batzanakias si mult mai aproape de plaja se afla Pondi, un restaurant afacere de familie care a strans deja pe Google peste 1700 de recenzii, majoritar pozitive. 

Nu lipsesc din meniu branza feta preparata in diferite moduri, placintele cu branza si cu spanac, salata greceasca de vinete, dovleceii prajiti, caracatita marinata si nici midiile sau crevetii gatiti in stil saganaki. 

Si la capitolul peste ai de ales dintr-o multitudine de variante: dorada, chefal, ton, caracatita, calamari si altele. 

In privinta mancarurilor gatite cu sos, poti incerca un stifado de vitel sau de iepure, o musaca, rosii umplute, cocos in sos de rosii, iar din meniu nu lipseste supa de peste. 

4. Vagelaras

Acest restaurant se afla in zona portului din Vasiliki si este un alt loc in care poti lua masa de pranz sau cina, inconjurat de o priveliste cat se poate de frumoasa. 

Feta la cuptor, dovleceii pane, ansoa-ul, caracatita la gratar si supa de peste au fost mentionate in comentariile celor care s-au oprit aici. 

Daca se intampla sa-ti faci vacanta in Lefkada in intervalul iulie-august, asteapta-te ca zona portului din Vasiliki sa fie destul de aglomerata pe timp de seara, motiv pentru care iti sugeram sa incerci sa faci o rezervare. 

5. Patio Dining

Tot relativ aproape de port gasesti si Patio Dining, un restaurant din al carui meniu nu puteau lipsi preparatele traditionale grecesti precum musaca, stifado, kleftiko, rosii umplute cu orez aromat, giouvetsi si altele. 

Nu uita sa arunci un ochi si pe sectiunea “Specialitatile lui Zorba”, iar daca preferi ceva mai usor, vei avea de ales dintre o multime de aperitive si salate, pe toate gusturile. 

O parte dintre cei care au fost aici in 2022 au laudat ardeii umpluti cu feta, pastele cu fructe de mare, coastele de miel, fiind incantati ca au primit lichior si desert din partea casei. 

6. Restaurant Ocean’s

Ramanem in zona portului, unde se afla si restaurantul Ocean’s. Cum deschizi meniul, te vei “lovi” de o lista lunga de aperitive cu fructe de mare (midii, carpaccio de biban, carpaccio de ton, caracatita marinata, sardine umplute, calamari prajiti, creveti saganaki), urmata de alte aperitive potrivite pentru lacto-vegetarieni sau pentru cei care vor sa guste ceva mai usor (tzatziki, chiftelute de spanac, chiftelute de dovlecei, branza saganaki, branza halloumi servita cu pita, fava, etc).

In general, mai toate felurile de mancare au un plating dragut, iar cei care au fost aici in anii trecuti spun ca salata greceasca este cu adevarat speciala, iar calamarul umplut isi merita, la randul sau, laudele. 

7. Alex’s Pizza

La doi pasi de restaurantul Ocean’s se afla si Alex’s Pizza, care pana in prezent a strans o nota de 4,6 din 5 pe Google si in al carui meniu vei regasi, evident, foarte multe feluri de pizza, dar si alte tipuri de mancaruri. 

Tot aici mai poti manca si diverse salate, fripturi la gratar sau cu sos, risotto, frigarui, musaca, asadar, cate ceva pentru fiecare gust in parte. 

Pizza este artizanala, pregatita in cuptor pe lemne, iar restaurantul este, de cele mai multe ori, destul de aglomerat, mai ales in miez de vara. 

8. Fat Boys

Mergand in partea stanga cum te uiti la mare, la doar 170 metri departare de Alex’s Pizza si aproape de hotelul Vasiliki Blue se afla si Fat Boys, potrivit pentru tine daca esti in cautarea unui loc in care sa mananci burgeri, cartofi prajiti, hot dogs si alte preparate de genul. 

Exista peste 10 variante de burgeri in meniu, plus o varianta pentru cei vegetarieni, iar cei care au mai fost aici spun ca servirea este una rapida si ca portiile sunt mari. 

Acesta este genul de restaurant la care sa te opresti pentru o masa rapida, mai ales daca ti-e foarte foame, iar tavernele din imprejurimi sunt aglomerate.  

9. Dolphin Taverna

Un alt restaurant potrivit pentru amatorii de peste si fructe de mare, Dolphin Taverna se afla tot in zona portului, iar din meniu poti alege preparate precum sardine, calamari, peste spada, caracatita la gratar, mancare de caracatita cu ceapa, dorada, biban de mare, creveti gatiti in diferite feluri si altele. 

Nu lipsesc nici felurile principale cu carne de pui, porc, vita si miel: gyros, fripturi, chiftelute, souvlaki. 

10. Miramare

Imediat ce treci de port, in partea stanga cum te uiti la mare si foarte aproape de Vagelaras se afla Miramare, un alt restaurant cu mancare traditionala greceasca si peste/fructe de mare. 

Locatia iti va oferi si o priveliste frumoasa, iar cei care au luat masa aici spun ca restaurantul are o selectie destul de bogata de peste si ca portiile sunt mari. 

Calamarii la gratar, tzatziki-ul si pastele se numara printre preparatele mentionate in comentariile pozitive ale vizitatorilor, iar locul in sine este descris ca fiind potrivit mai ales pentru masa de seara. 

In loc de concluzie

Vasiliki este plin de taverne cu mancare buna si pentru ca regimul de cazare all inclusive nu este unul foarte des intalnit in Lefkada, aceste locuri sunt in mare majoritate pline pe timp de vara. Daca ai fost pana acum in Vasiliki Lefkada si ai o taverna preferata pe care simti sa o recomanzi si altora, asteptam cu mult interes si impresiile tale!

Iar daca-ti faci planuri pentru un concediu in aceasta insula greceasca, insa nu ai gasit inca hotelul potrivit pentru tine, te asteptam la noi pe site cu o multime de oferte vacante Lefkada!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?