Relaxare si peisaje superbe la Agios Gordios Beach Corfu. Ce sa stii despre aceasta plaja de pe coasta de vest a insulei 6 October 2023 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Ai in plan sa pleci in Corfu si ai prefera sa te indrepti catre o statiune care are o plaja mai generoasa, formata din nisip? E posibil ca Agios Gordios Beach sa fie exact ce ai nevoie, mai ales pentru ca este localizata intr-unul dintre cele mai frumoase golfuri de pe coasta de vest a insulei. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Localizare Agios Gordios Beach si cum ajungi aici Cum arata Agios Gordios Beach si ce servicii sunt disponibile la aceasta plaja Cea mai buna perioada pentru o vizita la Agios Gordios BeachAlte plaje relativ apropiate de Agios Gordios Beach Agios Gordios Beach este formata din nisip si este foarte bine amenajata, iar in zona din spate gasesti cam toate serviciile si facilitatile potrivite unei experiente confortabile la malul marii. Mai multe amanunte despre aceasta plaja poti sa descoperi in cele ce urmeaza, iar la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Corfu. Localizare Agios Gordios Beach si cum ajungi aici Plaja statiunii Agios Gordios se afla la aproximativ 18 kilometri distanta de Corfu Town, pe coasta de vest. Din Corfu Town si pana aici ar trebui sa faci, cu masina, in jur de 35 minute. Din Paleokastritsa, o alta statiune superba a insulei, si pana la Agios Gordios Beach sunt 26 kilometri, iar din zona statiunii Sidari si pana aici sunt 44 kilometri. Animatul Kavos se afla la 38 kilometri departare de Agios Gordios Beach, ceea ce inseamna ca intre cele doua ar trebui sa faci in jur de o ora cu masina. Gasesti aceasta plaja pe Google Maps cu denumirile de “Paralia Agios Gordios” sau “Saint Gordios Beach”. In zona din spate dreapta a plajei exista si cateva parcari private, insa unii dintre turisti spun ca au parcat gratuit pe marginea drumului. Depinde si de perioada in care alegi sa vii aici. In statiunea Agios Gordios poti ajunge si cu autobuzele locale Green Bus. Poti verifica aici programul curselor si tarifele. Din Corfu Town si pana in Agios Gordios, autobuzul face in jur de 40 minute, iar costul unei curse este de 2.20 euro/persoana. Copiii cu varsta pana in 6 ani calatoresc gratuit. Cum arata Agios Gordios Beach si ce servicii sunt disponibile la aceasta plaja Plaja Agios Gordios are o lungime de circa 1,5 kilometri si are avantajul de a fi formata din nisip, cu mentiunea ca in perioadele mai calduroase, acesta s-ar putea incinge si ar putea deveni destul de deranjant la talpi. Totusi, pentru ca la intrarea in mare exista pietre, este recomandat sa ai la tine si acea incaltaminte speciala. Daca nu ai venit pregatit, stai linistit, gasesti astfel de cipici de vanzare la magazinele cu articole de plaja din zona (in jur de 8-10 euro/perechea). Plaja a fost premiata cu distinctia Blue Flag, pentru buna organizare, pentru puritatea apei si pentru curatenia din imprejurimi. In zona din spatele plajei gasesti taverne, restaurante, baruri, dus, toalete, centre de sporturi acvatice, asadar, cam tot ce ti-ai putea dori. La Agios Gordios Beach gasesti sunt atat zone amenajate cu sezlonguri si umbrele, cat si zone de plaja libera, unde-ti poti aseza linistit prosopul. Exista unele unitati de cazare localizate chiar in prima linie, in trepte, asadar, daca intentionezi sa stai chiar aici si cat mai aproape de plaja, vei avea unde 🙂 Plaja acestei statiuni are o deschidere destul de larga catre mare, ceea ce inseamna ca nu este foarte ferita de vant. In unele perioade, poti intalni curenti mai puternici aici si valuri mai mari, lucruri de care e bine sa tii cont daca vii la plaja alaturi de cei mici sau daca nu esti un bun inotator. Cateva dintre restaurantele bine cotate din spatele plajei sunt Sabbia, taverna Akrogiali, restaurantul Thalassa si restaurantul Ortholithi. Cea mai buna perioada pentru o vizita la Agios Gordios Beach Agios Gordios nu se numara printre cele mai populare si aglomerate statiuni ale insulei Corfu, insa in intervalul iulie-august poate primi, evident, un numar mai ridicat de turisti. In aceasta perioada, vei intalni cele mai ridicate temperaturi (cu o medie a maximelor de 31 grade la umbra), dar si cea mai calda apa a marii (aproximativ 25 grade). Desigur, tot atunci vor fi si cele mai ridicate preturi la cazare, sezlonguri, etc. Daca vrei sa eviti situatia in care imparti plaja cu prea multi turisti, o idee buna poate fi sa vii aici si la sfarsit de mai, inceput de iunie (apa va fi totusi mai rece) sau la final de septembrie (cand apa marii pastreaza valori similare cu cele de la sfarsitul verii). Alte plaje relativ apropiate de Agios Gordios Beach In zona plajei Agios Gordios pot fi multe mici segmente de plaja, mici golfulete mai retrase, unde sa te poti relaxa, insa daca vrei sa vizitezi si alte plaje mai populare, eventual tot bine organizate, e bine de stiut ca te poti indrepta relativ repede catre: Plaja Yaliskari se afla la 8,5 kilometri nord de Agios Gordios, este formata din pietre si nisip, ingusta, si are o intrare lina in mare. Vei intalni pietre si in apa, iar pe plaja exista o oarecare amenajare cu sezlonguri. In zona din spate gasesti un restaurant cu multe recenzii pozitive si cu priveliste frumoasa. Plaja Kontogialos este o plaja foarte bine organizata, mai lata, cu mai multe servicii in zona din spate. Este si destul de populara (are peste 2300 recenzii pe Google), ceea ce inseamna ca poate fi aglomerata in plin sezon. O gasesti la 9,3 kilometri nord de Agios Gordios Beach. Plaja Paramona este localizata la 7,9 kilometri sud de Agios Gordios Beach, mai ingusta, cu o lungime de circa 400 metri, cu segment amenajat cu sezlonguri si umbrele. Plaja nu se numara neaparat printre cele mai aspectuoase din Corfu, insa este mai libera in plin sezon si este formata din nisip. Si aici vor fi binevenite acele incaltari speciale pentru apa. In capatul din stanga al acestei plajei gasesti restaurantul Sunset, cotat cu o nota de 4,4 din 5 pe Google (in octombrie 2023). In loc de concluzie Agios Gordios Beach este una dintre plajele bune, bine amenajate de pe coasta de vest a insulei Corfu, localizata intr-o zona foarte bogata in vegetatie si peisaje superbe. Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Corfu, din care sa poti selecta simplu si rapid ce ti se potriveste mai bine! Vacante in Corfu Grecia