Koutsoupia Beach, locul linistit cu vedere catre insula Kelyfos, din sudul statiunii Neos Marmaras 7 July 2023 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Bratul Sithonia are plaje potrivite tuturor categoriilor de turisti, iar daca te numeri printre cei care prefera sa se bucure de mare intr-un loc cat mai linistit si mai lipsit de organizare posibil, sunt sanse destul de mari sa gasesti Koutsoupia Beach ca fiind pe gustul tau. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde se afla Koutsoupia Beach si cum ajungi aici Cum arata Koutsoupia Beach si ce sa ai la tine cand vii la aceasta plaja Alte plaje apropiate de Koutsoupia Beach Koutsoupia Beach se afla la o distanta rezonabila fata de animatul Neos Marmaras, iar mai multe detalii despre vizita la aceasta plaja gasesti in cele ce urmeaza. La noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Sithonia, cu zeci de hoteluri si vile din care sa poti selecta rapid ce este conform cerintelor tale. ATENTIE! Exista o plaja cu aceeasi denumire si in insula Kefalonia, dar si pe coasta de vest a bratului Kassandra, primul din peninsula Halkidiki. Daca vrei sa vizualizezi mai multe imagini din acest loc pe Google, alatura cautarii tale cuvantul “Sithonia” ☺ Unde se afla Koutsoupia Beach si cum ajungi aici Plaja Koutsoupia se afla pe coasta de vest a bratului Sithonia, la 10,9 kilometri sud de Neos Marmaras. Daca esti cazat chiar in Neos Marmaras, in mod normal ar trebui sa faci pana aici in jur de 13 minute cu masina. Din statiunea Toroni si pana la Koutsoupia Beach sunt 13,5 kilometri, drum care se parcurge in aproximativ 17 minute. Nikiti se afla la 31 kilometri departare de Koutsoupia, iar Sarti este si mai departe de atat, la 43 kilometri distanta. Totusi, ceva ne spune ca daca esti cazat in vreuna dintre aceste statiuni, nu ai prea multe motive sa mergi pana la Koutsoupia, caci vei gasi in apropierea ta plaje cu mult mai aspectuoase. Asa cum probabil ti-ai dat seama, acest loc nu exceleaza la capitolul aspect, fiind total lipsit de amenajare, insa acest lucru este compensat intr-o oarecare maniera de privelistea frumoasa catre cele doua insule din fata si de linistea de care te poti bucura aici. Koutsoupia este o plaja potrivita in mod special celor care vor sa se fereasca de aglomeratii, asadar, nu va fi intens vizitata nici macar in plin sezon. Poti lasa masina in zona din spate. Cum arata Koutsoupia Beach si ce sa ai la tine cand vii la aceasta plaja Koutsoupia este o plaja fara pic de organizare, ceea ce inseamna ca nu vei gasi aici nici sezlonguri si umbrele de inchiriat, nici toaleta, beach bar sau alte servicii. Plaja este formata dintr-un amestec de nisip cu pietris, printre care se strecoara si pietre mai mari, ceea ce o face sa nu fie foarte confortabila pentru talpile goale. De aceea, iti recomandam sa iei cu tine si incaltarile speciale pentru apa, cu atat mai mult cu cat la intrarea in mare vei intalni, de asemenea, pietre. Nu uita nici de apa, umbrela proprie, prosop si crema cu factor de protectie. In unele zone, poti gasi umbra naturala in apropierea pinilor de la mal. Plaja are doar un mic dig, in zona de mijloc, folosit de regula de pescarii care-si mai ancoreaza barcutele aici. In fata plajei vei vedea ca exista o mica insulita, la care inotatorii experimentati pot ajunge fara probleme, iar in partea dreapta, ceva mai departe, se poate vedea insula Kelyfos, celebra pentru forma sa de broasca testoasa. Pentru ca nu este atat de populara, Koutsoupia este destul de libera chiar si in plin sezon. Totusi, cea mai buna perioada pentru o vizita aici poate fi la sfarsit de mai, la inceput de iunie sau la sfarsit de septembrie, cand temperaturile sunt mai blande, iar fluxul de turisti este si mai scazut. HINT: La 2 minute de mers cu masina de Koutsoupia Beach (850 m distanta) se afla taverna Panos, una dintre cele mai renumite taverne din Sithonia, cu o nota de 4,8 din 5 pe Google si peste 3500 de recenzii. Alte plaje apropiate de Koutsoupia Beach Daca nu rezonezi cu plaja Koutsoupia si simti ca ai nevoie totusi de ceva mai multa organizare, e bine sa stii ca in relativa apropiere se mai afla si urmatoarele locuri: Plaja Diaporti, o plaja ideala pentru iubitorii de natura, se afla la 3,3 kilometri departare de Koutsoupia Beach. Este localizata chiar la inceputul drumului care duce pe insula Pounta de la sud de Neos Marmaras si este complet lipsita de amenajare. Micuta insula are insa o resedinta privata, iar plajele sale nu pot fi accesate de catre turisti. Plaja Azapiko este o alta plaja linistita, ceva mai generoasa in dimensiuni, formata din nisip, pe care o gasesti la cativa kilometri distanta de Koutsoupia. In zona beach barului Las Bandidas gasesti amenajare cu sezlonguri si umbrele, insa exista si alte segmente de plaja libera. Plaja Neos Marmaras se afla in directia opusa, catre statiunea cu acelasi nume, si este foarte bine amenajata, cu un aspect usor mai ingust. In zona din spate exista mai multe restaurante si baruri, iar pe la mijlocul plajei se afla si un teren de volei. O gasesti la 10 kilometri departare de Koutsoupia Beach. In loc de concluzie Koutsoupia Beach este una dintre plajele mai putin cunoscute si mai putin estetice ale bratului Sithonia, insa linistea de care te poti bucura aici, alaturi de privelistea frumoasa catre cele doua insule din zare sunt doua dintre avantajele pe care le poti avea in vedere. Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai tari oferte vacante Sithonia, cu hoteluri si vile din toate zonele cunoscute ale bratului! Vacante in Sithonia Grecia