Vacanta in Cappadocia, Turcia. Zborul cu balonul si principalele obiective turistice din aceasta zona

Cappadocia este una dintre cele mai atractive destinatii turistice din Turcia, fiind descrisa nu de putine ori drept un loc rupt din basme, un loc in care natura, ajutata de mana omului, a dat nastere unor asezari fascinante. 

Relieful aparte din Cappadocia se datoreaza unor serii de eruptii vulcanice petrecute cu milioane de ani in urma, stratul de cenusa vulcanica transformandu-se ulterior intr-o roca denumita tuf. In timp, sub actiunea vantului si a apei, aceasta roca a modelat formatiunile cu aspect ascutit, numite fie castele de bumbac sau hornuri de zana.

Insa natura nu este singura care a transformat Cappadocia intr-un loc rupt din peisajul unei alte planete, ci si mana omului. Intreaga zona are orase subterane sapate, unele dintre acestea dispuse chiar si pe 7-8 etaje, manastiri sapate in stanca, cu picturi foarte bine conservate si alte atractii. 

Cei mai multi dintre turistii care ajung in Cappadocia vin insa si pentru a zbura cu balonul cu aer cald, caci privelistea si experienta in sine sunt unice. 

Despre Cappadocia, Turcia. Istorie si principalele orase

Desi o parte dintre turistii care vor sa viziteze acest loc cred ca este vorba despre un oras, regiunea Cappadocia se intinde pe aproximativ 5000 de kilometri patrati. Pe de alta parte, denumirea Cappadocia, folosita in prezent in turism, face de cele mai multe ori referire la zona dintre vestul orasului Kayseri si orasul Aksaray (practic, obiectivele de pe o distanta de aproximativ 150 de kilometri), caci aici sunt concetrate cele mai multe dintre atractii. 

Cele mai vechi informatii despre Cappadocia dateaza inca din secolul al VI-lea i. Hr, insa in antichitate, zona avea doar cateva orase mai importante, fiind destul de slab dezvoltata din cauza unei productii agricole modeste si a terenului accidentat. 

Cappadocia s-a aflat timp de trei secole sub stapanire romana, iar in secolul al V-lea gazduia deja o serie de constructii si fortificatii, care treptat au cunoscut o extindere masiva, pentru ca locuitorii zonei cautau sa se refugieze in timpul atacurilor din perioadele de instabilitate.  

Intre secolele X – XI, Cappadocia s-a bucurat de o perioada de prosperitate, ceea ce a dus si la saparea in stanca a numeroase biserici si manastiri. Multe dintre acestea contin fresce foarte bine conservate, care pot fi admirate in prezent. Ce este si mai fascinant la aceasta zona e faptul ca se presupune ca multe dintre constructiile subterane de aici si alte manastiri sapate nu au fost inca descoperite.  

Regiunea Cappadocia este faimoasa si pentru productia de vin, prin urmare vei intalni foarte multe magazine cu vinuri produse local, insa si multe sortimente de vin in meniurile restaurantelor. Poti participa si la o sesiune de degustare – vei face o vizita la una dintre cramele cunoscute din Cappadocia. 

Cea mai cunoscuta asezare din regiunea Cappadocia este Goreme, unde se cazeaza si cei mai multi dintre turisti. Aici exista cele mai multe hoteluri, restaurante, dar si Muzeul in aer liber Goreme. 

Cel mai mare oras al regiunii este insa orasul Kayseri, aflat la aproximativ o ora de mers cu masina la est de centrul turistic al Cappadociei. 

Avanos este un oras aflat la aproximativ 8 kilometri de Goreme si este traversat de raul Kizilirmak. Avanos este celebru pentru industria olaritului. 

Alte orase cunoscute din aceasta regiune mai sunt si Aksaray, Derinkuyu, Ortahisar, Mustafapasa, Nevşehir, Nigde, Urgup

Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!

Vremea Cappadocia. Cea mai buna perioada pentru o vacanta 

Cea mai recomandata perioada pentru o escapada in Cappadocia este fie pe timp de primavara, fie toamna, caci in mijlocul verii, temperaturile devin insuportabile, iar zona este extrem de aglomerata. 

Luand in considerare ca relieful de aici este relativ lipsit de vegetatie, iar marea se afla la sute de kilometri distanta, e important de stiut ca in lunile iulie si august, media temperaturilor maxime este de peste 32 de grade, cu valori si mai mari la soare. 

Prin urmare, este bine sa-ti programezi o vacanta in Cappadocia intre aprilie si mai sau intre septembrie si octombrie, daca vrei sa ai vreme placuta pentru drumetiile pe care le vei face catre obiectivele principale. 

Cu toate acestea, daca vrei sa zbori cu balonul cu aer cald, se remarca vant mai puternic la inceputul lunii aprilie, ceea ce ar putea sa afecteze programul zborurilor cu balonul. 

Pe timp de iarna, in Cappadocia se inregistreaza temperaturi destul de scazute (spre exemplu, media maximelor din decembrie este undeva la 2 grade) si chiar ninsori. 

Cum ajungi in Cappadocia. Aeroport Cappadocia si drumul cu masina

Daca vrei sa calatoresti catre Cappadocia cu avionul, ai doua optiuni de aeroporturi in apropierea zonei turistice de aici, respectiv aeroportul Kayseri si aeroportul Nevsehir Kapadokya. Din Romania, nu exista zbor direct catre Cappadocia, prin urmare vei avea cel mai probabil escala la Istanbul. 

De la aeroportul Nevsehir si pana in Goreme sunt 41 de kilometri, ceea ce inseamna ca vei avea de parcus pe drum cam 40 de minute, in timp ce de la aeroportul Kayseri si pana la Goreme sunt 75 de kilometri, deci in jur de o ora petrecuta pe drum. Merita sa consulti programul de zbor catre fiecare dintre cele doua aeroporturi. 

Daca insa vrei sa ajungi cu masina personala in Cappadocia, trebuie sa stii de la inceput ca drumul este unul destul de lung, dar nu imposibil de parcurs, mai ales daca iei in calcul oprirea de o noapte la mijlocul distantei. Distanta Bucuresti Goreme este de 1372 kilometri, ceea ce inseamna ca vei avea de condus pana aici in jur de 16 ore. Este recomandat sa faci pauza pe timp de noapte la Istanbul. 

Traseul cel mai scurt Bucuresti Goreme este pe la Giurgiu – Ruse – traversarea Bulgariei – Edirne – Istanbul – Bolu – Goreme. Vei trece pe langa Ankara, si vei avea de parcurs o buna bucata de drum pe autostrada. 

Despre cazare in Cappadocia. Ce fel de hoteluri gasesti

Cei mai multi dintre turistii care vin in Cappadocia aleg sa se cazeze in Goreme, pentru ca aici sunt cele mai multe variante de hoteluri, restaurante, dar si multe dintre atractiile Cappadociei. 

In Goreme, aproape toate hotelurile au mic dejun inclus si multe dintre acestea au o priveliste frumoasa catre “castelele de bumbac” care au consacrat aceasta zona. Gasesti atat hoteluri cu conditii foarte bune, cat si hoteluri budget friendly, prin urmare, iti poti face o vacanta in Cappadocia si fara sa aloci un buget colosal. 

Majoritatea hotelurilor au camere cu pereti din piatra, iar stilul decorativ este, de cele mai multe, diferit de la o cazare la alta si inedit comparativ cu hotelurile din zona de coasta sau alte hoteluri din destinatii europene. 

Exista hoteluri si in Urgup, Nevsehir, Uchisar, Ortahisar sau Avanos, care apartin tot de regiunea Cappadocia, insa cele mai multe optiuni de cazare lei vei intalni in Goreme, unde este si recomandat sa te cazezi pentru a avea acces mai facil catre toate atractiile. 

Ce poti sa faci in Cappadocia. Zborul cu balonul si obiective turistice Cappadocia 

Una dintre principalele atractii ale Cappadociei este zborul cu balonul cu aer cald. Majoritatea turistilor care au avut parte de aceasta experienta in Cappadocia spun ca a meritat din plin, nu numai datorita peisajului superb pe care-l vei admira de sus, ci si pentru ca ritualul intreg este fascinant. Cappadocia este cea mai cunoscuta locatie pentru zborurile cu balonul din intreaga lume. 

Toate baloanele cu aer cald se ridica la orele diminetii, pentru a prinde rasaritul, iar in prezent, tariful de persoana pentru o astfel de experienta se ridica undeva la 150-180 de euro. Decolarile se fac din Goreme, si este bine sa ajungi la punctul de intalnire cu minimum 10-15 minute inainte. Exista o multime de companii care efectueaza aceste zboruri, prin urmare si calitatea experientei, respectiv serviciile, dar si preturile, pot varia. 

Obiective turistice de neratat in Cappadocia 

Muzeul in aer liber din Goreme (Goreme Open-Air Museum) – localizat in afara orasului Goreme, muzeul gazduieste un complex de biserici si manastiri sapate in stanca, cu picturi impresionante, care dateaza din secolele X-XII. 

Satul Goreme in sine este o incantare pentru toti turistii, prin urmare o poti lua la pas pe stradutele de aici, te poti opri la restaurantele cu mancare traditionala sau poti cumpara suveniruri, caci vei avea multe optiuni in acest sens. 

Terasele din Goreme sunt cele mai potrivite locuri daca vrei sa savurezi un ceai sau o cafea turceasca si totodata locurile cele mai potrivite pentru fotografii la apus. Atentie insa, pe timp de vara – cand caldura poate fi insuportabila. Este recomandat sa te relaxezi totusi intr-un loc cu umbra. 

Plimbarea cu masina de epoca – in zona de centru din Goreme, vei gasi si acest serviciu. Te poti plimba cu o masina de epoca, pe care o vei inchiria cel mi probabil cu tot cu sofer, si poti face poze spectaculoase, caci peisajul va fi de partea ta.

Orasul subteran Kaymakli – este unul dintre peste cele 30 de orase de acest fel din intreaga Cappadocia, aflat la o distanta de aproximativ 20 de kilometri de Nevesehir. Orasul are 8 etaje subterane, iar turistii pot vizita in prezent 4 dintre acestea. 

Valea Calugarilor (Pasabag) se afla intre Goreme si Avanos si poti vedea aici o serie de formatiuni stancoase inedite, unde calugarii obisnuiau sa se izoleze de restul populatiei. 

Fiind intinsa pe o suprafata importanta, Cappadocia abunda in locuri interesante de vizitat. Dintre acestea, te-ar putea interesa si Valea Porumbeilor (Pigeon Valley), Red Valley, Ortahisar, Devrent Valley, Konya si multe altele. 

In concluzie, Cappadocia este unul dintre cele mai frumoase locuri de vacanta din Turcia. E drept, experienta nu implica malul marii, insa numeroasele obiective si zborul cu balonul fac din aceasta destinatie un must-see. Pe de alta parte, daca vrei sa alegi o destinatie dintr-o zona de coasta a Turciei, te asteptam la noi pe site cu unele dintre cele mai bune oferte!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?