Vasiliki Beach Lefkada, locul preferat al iubitorilor de windsurf 13 March 2023 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Stim cu totii ca Lefkada este considerata una dintre cele mai frumoase insule grecesti, iar plajele sale deosebite, completate de acel albastru ametitor al marii, reprezinta unul dintre principalele motive pentru care este aleasa, an de an, ca destinatie de vacanta de catre sute de mii de turisti. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Localizare Vasiliki Beach si cum ajungi la aceasta plaja Cum arata Vasiliki Beach Cand e mai bine sa vii la Vasiliki Beach Alte plaje in apropiere de Vasiliki Beach Lefkada Intre aceste locuri se remarca si Vasiliki Beach, plaja micului sat pescaresc Vasiliki, din sudul insulei, preferata in mod particular de catre iubitorii sporturilor acvatice, dar si de catre familiile cu copii, gratie intrarii line in apa. Gasesti mai jos o serie de amanunte despre acest loc, care se pot dovedi utile odata ajuns aici, iar la noi pe site mai multe oferte tentante pentru vacantele in Lefkada Grecia, din care sa poti selecta simplu si rapid ce ti se potriveste mai bine. HINT: Daca vrei sa pleci de acasa cu temele facute si intentionezi sa te bucuri de cat mai multe dintre plajele speciale ale acestei insule, ti-ar putea fi de folos si informatiile din acest articol: Ghid plaje Lefkada. Totul despre cele mai frumoase plaje din insula si alte plaje care merita atentia ta daca planuiesti o vacanta aici Localizare Vasiliki Beach si cum ajungi la aceasta plaja Gasesti plaja Vasiliki Lefkada in partea de sud a insulei, diametral opus fata de Lefkada Town, la 37,5 kilometri departare de acesta. Daca urmeaza sa te cazezi chiar aici si vii in Lefkada cu masina, din Lefkada Town si pana la Vasiliki vei face pe drum in jur de 50 minute. Din Nikiana si pana aici sunt 28,5 kilometri, din Nydri sunt 21,1 kilometri, iar din Agios Nikitas sunt 26 kilometri. Poti ajunge aici si cu autobuzul local (KTEL), al carui program poate fi consultat pe acest site. O parte dintre cei care au venit aici in plin sezon spun ca au gasit ceva mai greu loc de parcare la Vasiliki Beach si ca in general se parcheaza de-a lungul drumului asfaltat. Cum arata Vasiliki Beach Plaja Vasiliki este o plaja mixta: are o portiune mai mica din nisip si o portiune mai generoasa cu pietris. Este recomandat sa iei cu tine si papuceii speciali pentru apa, caci iti vor fi de folos la intrarea in mare. Unii turisti romani care au fost aici in sezonul de vara 2022 spun ca in dreptul tavernelor “To Kyma” si “Pondi”, intrarea in mare se face pe nisip si este foarte lina. Pe plaja gasesti si umbrele/sezlonguri de inchiriat. In general, Vasiliki Beach are o panta lina de intrare in mare, ceea ce o face sa fie frecventata si de catre familiile cu copii. Cu toate acestea, gratie pozitionarii sale si a vantului care bate aici, plaja este deosebit de apreciata si de catre practicantii de windsurf, fie acestia incepatori sau avansati. O experienta de doua ore la windsurf (lectie de o ora + o ora pe cont propriu) costa, in 2022, intre 40-60 euro la Vasiliki Beach, in functie de centrul ales. In zona din spatele plajei gasesti taverne, multe unitati de cazare, centre de sporturi acvatice si chiar si un camping pentru rulote. In extremitatea stanga a plajei, cum te uiti la mare, se afla portul din Vasiliki, iar in aceasta zona vei gasi si mai multe restaurante, asadar, poate fi un loc bun si pentru a lua masa de pranz sau cina. In partea stanga cum te uiti la mare, destul de aproape de port, se afla si un mini parc acvatic, cu atractii gonflabile amplasate chiar pe apa marii, in imediata vecinatate a malului. Pentru 3 ore de distractie aici, platesti 10 euro/persoana, iar daca vrei sa ai acces cat e ziua de lunga, trebuie sa scoti din buzunar 15 euro/persoana. Mai multe informatii despre acest loc gasesti in articolul: Aquapark Lefkada. Ce trebuie sa stii despre cele doua parcuri cu atractii gonflabile amplasate direct pe apa marii Cand e mai bine sa vii la Vasiliki Beach Vasiliki Beach este o plaja relativ populara in Lefkada, ceea ce o face sa fie si destul de aglomerata in plin sezon, adica in iulie si in august. Cei care au fost aici pentru windsurf si au vrut sa-si rezerve lectii spun ca lista de asteptare in miez de vara pentru astfel de cursuri poate fi destul de lunga (scolile cu preturi mai mici au liste de asteptare lungi de cateva zile, in timp ce scolile cu preturi mai piperate iti pot gasi loc in ziua urmatoare). Asadar, cea mai buna perioada pentru o vizita la aceasta plaja si implicit pentru o vacanta in Lefkada poate fi la sfarsit de mai, inceput de iunie sau dupa prima jumatate a lunii septembrie. Avantajul va fi acela ca vei beneficia de preturi mai bune la cazare, de o plaja mai libera, dar si de temperaturi mai blande. Spre exemplu, la inceput de iunie si la mijloc de septembrie, media maximelor in Lefkada este de 25-26 grade, in timp ce apa marii atinge valori cuprinse intre 22-25 grade. Alte plaje in apropiere de Vasiliki Beach Lefkada Lefkada este deosebit de potrivita acelor turisti dornici de explorat, iar daca faci parte din aceasta categorie si vrei sa stii care sunt plajele mai apropiate de Vasiliki Beach, te-ar putea interesa urmatoarele: Plaja Agiofili este localizata la 3,2 kilometri departare de Vasiliki, are dimensiuni micute si poate fi ideala pentru snorkeling, asadar, nu-ti uita ochelarii de apa acasa! Pe unele portiuni ale plajei exista pietre si bolovani destul de mari, mai ales la extremitati. Sunt sanse sa gasesti sezlonguri si umbrele de inchiriat, insa pe timp de vara se ocupa repede, caci spatiul este mai redus, iar tot in lunile de varf exista aici si un mic bar improvizat. Plaja Orfanogisnni este o alta varianta de plaja micuta, la 11 kilometri departare de plaja Vasiliki. Nu vorbim despre o plaja amenajata, ceea ce inseamna ca ar trebui sa vii pregatit cu tot ce ai nevoie pentru o experienta confortabila. Cei care au mai fost in 2022 spun ca masinile se lasa in partea de sus, de-a lungul drumului, iar accesul la aceasta plaja este unul greoi, pe o panta abrupta. Plaja Ammoussa se afla la 10,7 kilometri de Vasiliki Beach, este amenajata cu sezlonguri si umbrele, formata din pietris si cu un restaurant cu specific grecesc in zona din spate. Plajele Porto Katsiki si Egremni se afla la 14,5, respectiv 15,1 km de Vasiliki Beach si mai pot fi alte variante catre care sa te indrepti. Cu masina, faci cam jumatate de ora daca pleci din Vasiliki spre aceste doua plaje populare ale insulei Lefkada. In loc de concluzie Vasiliki Beach poate fi o plaja buna si la indemana ta daca alegi sa te cazezi in partea de sud a insulei sau daca te numeri printre practicantii de windsurf. Daca ai ajuns deja aici sau planuiesti sa o faci in sezonul urmator si simti ca informatiile de mai sus pot fi completate si cu alte date utile, asteptam feedback-ul tau! Si pentru ca ne recomanda cei peste 14 ani de experienta in organizarea de vacante, iti reamintim sa arunci un ochi si pe ofertele vacante Lefkada pe care ti le-am pregatit la noi pe site. Vacante in Lefkada Grecia