Despre Lefkada Town, orasul cu influente venetiene si capitala insulei Lefkada

Lefkada Town este cel mai mare oras din Lefkada, avand rol de capitala a insulei. Lefkada Town este localizat in nord-estul insulei, iar daca te indrepti catre Lefkada cu masina, vei trece prin acest oras dupa ce traversezi tunelul subacvatic Preveza-Aktion si dupa ce treci peste podul plutitor mobil al canalului Drepanos. 

Lefkada Town are mai multe zone pietonale, port de iahturi, biserici, restaurante, terase, magazine si o viata de noapte activa. 

Te pregatesti pentru o vacanta in Lefkada? Poti descoperi mai jos o serie de detalii interesante despre cel mai mare oras al insulei, iar la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte de cazare la hoteluri din Lefkada.

Ce trebuie sa stii despre Lefkada Town

Lefkada Town a fost afectat in trecut de o serie de cutremure, iar multe dintre constructiile de aici au fost reabilitate sau reconstruite. Din acest motiv, multe dintre casele pe care le vei vedea in acest oras nu sunt atat de vechi pe cat par. 

Lefkada Town mai este cunoscut si sub denumirea de “orasul alb”, nume care se trage intr-o mare masura de la culoarea stancilor de pe insula, mai mult decat culoarea predominanta a orasului.

Orasul are o populatie permanenta de aproximativ 9000 de locuitori, iar multe dintre elementele arhitecturale de aici iti vor aduce aminte de stilul venetian (podul de lemn din oras, unele arcade, unele case din centrul orasului), caci insula a fost sub dominatie venetiana aproape un secol.

Daca alegi sa te plimbi la pas prin Lefkada Town vei observa ca exista mici capele si biserici in oras, cea mai veche dintre acestea fiind Pantokratoras, ridicata in secolul al XVII-lea. 

Vei observa ca pe majoritatea strazilor principale si in pietele din Lefkada Town exista taverne, magazine, patiserii, cele mai multe deschizandu-se la ora 09.00. Multe dintre magazine se inchid dupa orele pranzului si se redeschid cateva ore mai tarziu. 

In oras exista banci, bancomate, saloane de infrumusetare, service-uri auto, farmacii – in general, mai toate serviciile de care ai putea avea nevoie sunt centrate aici. 

Cele mai multe locuri de parcare din Lefkada Town le vei gasi aproape de port sau in capatul promenadei de nord, langa Muzeul de Arheologie din Lefkada.  

lefkada town

Cum ajungi in Lefkada Town

Lefkada Town este primul oras de pe insula in care vei ajunge daca te indrepti spre Lefkada cu masina. Dupa ce vei trece prin tunelul subacvatic Preveza-Aktion, vei mai avea de mers aproximativ 15 kilometri pana la podul plutitor mobil de la Agia Mavra, urmand ca ulterior sa ajungi in orasul Lefkada Town. 

Distanta Bucuresti – Lefkada Town este de 1055 kilometri, ceea ce prespune aproximativ 12 ore si jumatate petrecute pe drum. Odata ajuns in Lefkada Town, te vei indrepta catre zona in care esti cazat, insa indiferent de statiunea in care se afla hotelul tau, nu vei parcurge mai mult de 40 de kilometri, caci insula are o lungime de aproximativ 35 de kilometri. Drumurile intre statiuni sunt insa destul de solicitante, asadar asteapta-te sa te deplasezi cu o viteza redusa. 

Daca vrei sa afli mai multe informatii despre drumul pana in aceasta insula, poti citi si articolul Traseu Bucuresti Lefkada. Care este cel mai bun drum catre aceasta insula greceasca

Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!
lefkada town

Vremea in Lefkada Town si cea mai buna perioada pentru o vacanta aici

La fel ca in cazul intregii insule, in Lefkada Town se inregistreaza cele mai ridicate temperaturi in luna august, atunci cand media maximelor depaseste 30 de grade (temperaturi masurate la umbra). Lunile iulie, august si uneori, chiar si inceputul lunii septembrie, sunt perioadele cu cel mai mare flux de turisti in Lefkada Town, motiv pentru care este posibil sa gasesti acest oras destul de aglomerat. 

Daca vrei sa vizitezi insula si implicit Lefkada Town intr-o perioada mai libera, poti alege sa vii aici la sfarsit de mai, inceput de iunie sau dupa a doua jumatate a lunii septembrie, cand atmosfera va fi una mai degajata. 

In iunie, media maximelor atinge 26 de grade, iar in septembrie, aceeasi medie se situeaza undeva la 25 de grade. Lefkada poate fi o optiune buna de vacanta chiar si in octombrie, caci vei prinde cel mai probabil temperaturi de peste 20 de grade. 

Cu toate acestea, cea mai calda apa a marii in Lefkada o vei intalni in lunile iulie si august (25-26 de grade), insa in lunile septembrie si octombrie, apa marii inregistreaza intre 25-22 de grade in aceasta insula. 

lefkada town

Plaje in Lefkada Town si in apropiere 

Cea mai apropiata plaja de Lefkada Town este Agios Ioannis (exista mai multe plaje cu aceasta denumire in Grecia, asadar uita-te cu atentie care este locatia inainte sa citesti descrierea plajei, daca o cauti pe internet). 

Plaja Agios Ioannis se afla la 3 kilometri de Lefkada Town, asadar iti va lua in jur de 5 minute sa ajungi cu masina aici. Plaja este impartita in 3 zone (Agios Ioannis, Mili si Gyra) si este lunga, intinzandu-se pe aproximativ 3 kilometri. Agios Ioannis este o plaja din nisip cu pietris si este populara printre practicantii de windsurf si kitesurf. 

Exista aici sezlonguri si umbrele de inchiriat, insa cea mai mare parte a plajei este libera, prin urmare nu ar trebui sa-ti faci probleme ca nu gasesti loc in care sa-ti asezi prosopul. Vei gasi in apropiere cateva taverne si baruri. 

Se intampla insa destul de des ca aici sa fie valuri mari, asadar, chiar daca intrarea in apa este pe cele mai multe segmente lina, Agios Ioannis nu este intotdeauna potrivita si pentru familiile cu copii mici. 

plaja agios ioannis lefkada

Ammoglossa este o alta plaja apropiata de Lefkada Town, la 2,6 kilometri, in directia podului plutitor de la Agia Mavra. Atentie, si in acest caz s-ar putea produce o confuzie, caci mai exista o plaja cu aceeasi denumire, pe insula Meganisi, la 27 kilometri distanta de Lefkada Town. 

Kaminia Beach se afla, la randu-i, la 8,5 kilometri de Lefkada Town, insa aceasta plaja este relativ izolata, cu aspect stancos si un amestec de nisip cu pietre. Parcarea acestei plaje este foarte mica (incap in jur de 6-10 masini), asadar ia in considerare ca accesul este usor problematic. Nu exista servicii si facilitati la aceasta plaja. 

Tsoukalades Beach este o alta plaja micuta, localizata pe coasta de vest a insulei, potrivita pentru cei care cauta locuri izolate si linistite la malul marii. Din punct de vedere al confortului insa, plaja nu sta foarte bine, pentru ca are destul de multe pietre. Exista un spatiu pentru parcare si o cafenea in apropiere. 

Pefkoulia beach este localizata la circa 10 kilometri de Lefkada Town si este o plaja destul de generoasa de nisip, apropiata de satul Agios Nikitas. Plaja Pefkoulia este populara, are sezlonguri si umbrele de inchiriat si cateva taverne in zona. Poate deveni aglomerata in plin sezon. 

Despre cazare in Lefkada Town

In ceea ce priveste spatiile de cazare din Lefkada Town, acestea sunt numeroase, insa daca vrei sa stai intr-o zona apropiata de cele mai frumoase plaje ale acestei insule, este posibil ca Lefkada Town sa nu fie cea mai potrivita alegere. In acest sens, te poti indrepta catre Vasiliki sau catre plajele de pe coasta de vest, renumite pentru aspectul lor impresionant.

Daca totusi vrei sa te cazezi in cel mai mare oras al insulei, in Lefkada Town vei cazi cazare pentru toate buzunarele. Incepand cu apartamente si studio-uri de inchiriat, cu chicineta inclusa si pana la cateva hoteluri cu servicii mai bune, Lefkada Town are multiple optiuni, insa ia in considerare faptul ca distantele pana la cele mai multe dintre plajele insulei vor fi destul de mari. 

Majoritatea unitatilor de cazare din Lefkada Town sunt de 3 stele, cu cateva hoteluri de 4 stele. Gasesti mai jos si o serie de variante in ceea ce priveste cazarea in Lefkada Town: 

Daca vrei sa explorezi o paleta mai larga de hoteluri si alte unitati de cazare din aceasta insula, gasesti la noi pe site unele dintre cele mai bune oferte cazare la hoteluri din Lefkada.

hotel lefkas lefkada town

Ce poti sa faci in Lefkada Town. Obiective, atractii si activitati in acest oras

Lefkada Town este un loc potrivit pentru a admira cladirile cu influente arhitecturale venetiene, pentru a face shopping sau pentru a te relaxa la tavernele si barurile din centru. 

Poti vizita bisericile vechi din Lefkada (printre cele mai cunoscute se numara Agios Spyridon, Agios Nikolaos, Agios Dimitrios, Biserica Pantokrator si Biserica Fecioarei Maria), multe dintre ele de dimensiuni relativ micute, insa cu o serie de picturi religioase frumoase.

Piata principala a orasului vechi este un alt loc in care te poti opri la un restaurant sau la o cafenea pentru a te bucura de atmosfera orasului si pentru a incerca o serie de preparate grecesti. Seara, centrul devine mai animat, iar la anumite baruri, muzica tine pana tarziu. 

Vei gasi in centru si o zona de bazar, dar si mai multe magazine de unde poti cumpara suveniruri, produse locale, obiecte de artizanat, articole de imbracaminte, bijuterii sau alte obiecte. Tot in Lefkada Town exista si mai multe supermarketuri mari, precum Lidl, AB si altele. 

Podul Venetian din lemn, care trece pe deasupra canalului principal din Lefkada Town, este o alta atractie a orasului. Desi are dimensiuni micute, este un loc potrivit pentru fotografii frumoase in mod special la apus. Daca vrei sa prinzi apusul intr-un mod mai aparte, poti lua o barcuta pentru o scurta plimbare pe canal. 

pod venetian lefkada town

Castelul venetian Agia Mavra (Santa Maura) este asezat la aproximativ 1 kilometru nord-est de Lefkada Town si este unul dintre cele mai importante obiective din zona. Primele ziduri ale castelului au fost ridicate in secolul al XIII-lea, urmand ca fortareata de aici sa treaca prin diferite stadii de dezvoltare si reconstructie, fiind demolat si reconstruit intre 1684-1713, in perioada dominatiei venetiene. 

De atunci si pana in prezent, castelul a trecut prin mai multe cutremure, un incendiu, cateva procese de reconstructie, demolari, abandon, asa ca vei vizita aici un sit arheologic care ascunde in spate o istorie fascinanta. Programul de vizitare este in intervalul orar 08.00 – 15.00, iar pretul unui bilet este de 2 euro/persoana. 

castel lefkada town

In concluzie, Lefkada Town merita vizitat daca te afli in vacanta in Lefkada, fie ca alegi sa faci o scurta oprire aici cand ajungi pe insula, fie vrei doar sa iei masa intr-o seara sau chiar sa te cazezi aici. Este un loc in care ai numeroase facilitati si servicii la indemana, dar care nu se afla in imediata vecinatate a plajelor. Lefkada Town este aglomerat in perioada de varf a sezonului cald si animat pe timp de seara.

Alte articole care te pot interesa

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?