Mourtemeno Beach, o plaja mai putin aglomerata din apropiere de Bella Vraka Syvota

Stim cu totii ca plaja Bella Vraka este una dintre cele mai populare si totodata aspectuoase fasii de nisip din zona satului Syvota, regiunea Epirus Grecia. Ceea ce multi dintre turisti nu stiu este ca la o scurta plimbare de Bella Vraka, un loc ce are tendinta sa se aglomereze foarte tare in plin sezon, se afla Mourtemeno Beach, o plaja mai degajata, cu portiuni de umbra naturala. 

Mourtemeno Beach este localizata pe micuta insula cu acelasi nume, in imediata apropiere a liniei de coasta, si poate fii accesata pe jos, pornind de la Bella Vraka pe o poteca de pamant. 

Te invitam sa descoperi mai multe caracteristici ale acestui loc in cele ce urmeaza, iar la noi pe site unele dintre cele mai bune oferte vacante Syvota.

Unde este Mourtemeno Beach, cum ajungi si distante din alte statiuni si orase 

Mourtemeno se desfasoara de-a lungul unui mic golf retras, localizat la doar 1,5 kilometri departare de centrul Syvotei si la circa 100 metri departare de celebra Bella Vraka. 

Pornind din Syvota, este recomandat sa lasi masina la hotel sau intr-o parcare din zona centrala si sa mergi pe jos pana la capatul Bella Vraka. Bella Vraka este o fasie de nisip cu pietris care uneste practic Syvota de insula Mourtemeno, si care in majoritatea zilelor poate fi traversata pe jos, caci apa marii nu trece mai sus de genunchi. 

Este de preferat sa ai incaltaminte potrivita pentru apa, caci fundul marii are, pe alocuri, un aspect stancos. 

Odata ajuns pe Bella Vraka, trebuie sa urmezi o poteca ingusta de pamant care te va conduce la Mourtemeno Beach.

Distante catre Mourtemeno Beach din alte statiuni si orase:

  • distanta Igoumenitsa – Mourtemeno Beach: 25 kilometri
  • distanta Plataria – Mourtemeno Beach: 12 kilometri
  • distanta Parga – Mourtemeno Beach: 28 kilometri 
  • distanta Ammoudia – Mourtemeno Beach: 44 kilometri
  • distanta Preveza – Mourtemeno Beach: 89 kilometri

Cum arata Mourtemeno Beach, ce servicii sunt si ce ar trebui sa iei cu tine cand vii aici 

Mourtemeno este o plaja de dimensiuni medii, formata dintr-un amestec de nisip cu pietris, de culoare galbena. Mourtemeno este inconjurata de vegetatie si are doi copaci destul de generosi, crescuti pe portiunea din mijloc. Intrarea in apa are o panta lina spre medie. 

Spre deosebire de alte plaje din aceasta zona, are avantajul de a oferi vizitatorilor sai si putina umbra naturala. 

In functie de perioada in care vii aici, Mourtemeno poate fi amenajata cu sezlonguri si umbrele sau poate fi lipsita de organizare. 

Majoritatea turistilor care au vizitat-o in ultimii ani spun ca pe plaja nu exista servicii (bar, toalete, etc.), si ca e de preferat sa vii pregatit cu tot ce-ti trebuie pentru o experienta confortabila.

Asadar, daca decizi sa faci o plimbare pana la Mourtemeno, ia cu tine incaltarile speciale pentru apa, prosop, crema cu factor de protectie, apa/bauturi racoritoare si cateva gustari. 

Sunt sanse ca in preajma plajei sa observi capre 🙂 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Mourtemeno Beach 

Mourtemeno Beach face parte din randul plajelor mai putin cunoscute din zona Syvota. Daca ne uitam la recenziile de pe Google stranse de vecina sa Bella Vraka, vom constata ca numarul acestora depaseste 3500, in timp ce Mourtemeno a acumulat pana in prezent (mai 2024) putin peste 80. Turistii prefera sa se retraga catre Mourtemeno in miez de vara, in zilele aglomerate, atunci cand Bella Vraka poate deveni ticsita de vizitatori. 

Daca faci parte din randul celor mai putin prietenosi cu aglomeratia si forfota, cu siguranta perioadele bune pentru o vizita in zona sunt sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. 

In toamna, sunt sanse mai mari sa prinzi o apa a marii inca buna pentru baie, media temperaturilor din apa situandu-se undeva intre 23-25 grade, spre deosebire de mai – iunie, cand media se situeaza intre 20-22 grade. 

Alte plaje apropiate de Mourtemeno Beach 

Stii deja ca Mourtemeno este localizata in apropiere de Bella Vraka, insa atata vreme cat alegi sa-ti faci vacanta in Syvota, vei fii tentat cu siguranta sa vizitezi si alte plaje frumoase, aflate la distante rezonabile. Mai jos ti-am pregatit cateva exemple in acest sens: 

Bella Vraka este considerata una dintre cele mai aspectuoase plaje din apropiere de Syvota, gratie formei sale unice. Poate fi vizitata intens in intevalul iulie-august si nu are cine stie ce servicii, exceptand 1-2 vanzatori ambulanti pe o barcuta, care comercializeaza bauturi racoritoare. 

In general, cele doua capete ale plajei sunt lipsite de amenajare cu sezlonguri si umbrele. 

Plaja Zavia mai poate fi unul dintre locurile apropiate in care sa te bucuri de mare si de soare. Nici in acest caz nu discutam despre dimensiuni prea generoase, insa la Zavia exista amenajare cu sezlonguri si umbrele, chiar si umbra naturala, alaturi de un restaurant in zona din spate. 

Intre Mourtemeno si Zavia sunt aproximativ 2,4 kilometri. 

Plaja Megali Ammos este localizata la circa 3,2 kilometri departare de Mourtemeno Beach. Este una dintre plajele mai spatioase si are o organizare buna cu sezlonguri si umbrele, alaturi de putin spatiu liber in extremitati. 

In spatele plajei sunt deschise vreo 3 restaurante, iar turistii veniti aici gasesc si dusuri, cabine de schimb si toalete. 

In loc de concluzie

Mourtemeno este una dintre plajele mai putin populare, mai libere, localizate in apropierea satului Syvota. Poate fi o varianta buna in cazul in care gasesti Bella Vraka foarte aglomerata, insa nu exceleaza la capitolul organizare si servicii. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai tari oferte vacante Syvota, pe care le poti accesa apasand butonul de mai jos 🙂

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?