Marmaris Hamam. Cum este baia turceasca si cum poti sa te bucuri de aceasta experienta

Urmeaza sa pleci in vacanta in zona Marmaris si te-ai gandit ca ar fi pacat sa nu te bucuri si de o baie traditionala turceasca atata vreme cat te vei afla pe aceste meleaguri? Ei bine, nu putem decat sa fim de acord cu tine 100%, pentru ca hamam-ul este o experienta care merita incercata in Turcia, mai ales ca vine la pachet cu o multime de beneficii pentru starea ta fizica si mentala. 

Cel mai comod mod prin care te poti bucura de o baie turceasca in Marmaris este prin intermediul operatorilor locali care organizeaza excursii si experiente de acest tip. In acest caz, vei fi preluat de la hotel si adus inapoi la ora stabilita, fapt ce-ti ofera o comoditate in plus in ceea ce priveste transportul si orientarea in spatiu la fata locului. 

In Marmaris exista si hoteluri care au hamam integrat, cel mai probabil in centrul SPA, insa experienta vizitei la un hamam localizat in centrul statiunii poate fi pe alocuri ceva mai autentica si diferita. 

Daca pui la cale un concediu aici, insa nu ai gasit inca hotelul potrivit, arunca o privire la noi pe site, unde te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Marmaris, cu zeci de hoteluri din care sa poti selecta simplu si rapid ce este pe placul tau!

Ce presupune o experienta de tip Marmaris Hamam 

Odata ajuns in Marmaris, este aproape imposibil sa nu observi o multime de oferte de genul day tours, practic liste cu propuneri de excursii optionale organizate de operatorii locali, care vor fi disponibile cel mai probabil chiar si la receptia hotelului tau. 

Avantajul este, asa cum spuneam si mai sus, faptul ca nu trebuie sa te ocupi personal de programari si de transport. Odata ce ai ajuns la un astfel de centru, vei putea sa-ti depozitezi bunurile intr-un vestiar cu incuietoare, urmand sa te imbraci cu halatul primit de la receptie si sa te incalti cu papucii. Vei fi condus mai apoi intr-o camera imbracata in marmura, unde te vei putea relaxa intr-o atmosfera cu abur cald, avand in jurul tau bazine cu apa rece si apa calda.

In toate aceste centre vei vedea ca exista o platforma din marmura incalzita, denumita gobektasi, pe care te vei aseza lungit pentru a te putea bucura de o procedura de exfoliere, masaj cu sapun turcesc si relaxare in adevaratul sens al cuvantului.

Masajul cu sapun este facut printr-o tehnica speciala, menita sa-ti relaxeze muschii si articulatiile. Ulterior, vei fi clatit si vei fi invitat intr-o camera racoroasa pentru a te putea odihni, savurand un ceai traditional sau o bautura racoritoare. 

Centre hamam in Marmaris

Marmaris este una dintre statiunile turcesti cu un aer usor cosmopolit, foarte bine dezvoltata si cu o multime de astfel de centre de tip spa cu hamam. Acestea exista si la hoteluri, dar si de sine statatoare, pe stradutele din statiune. Daca alegi sa mergi pe cont propriu la un astfel de centru, e bine sa-l alegi in functie de recomandarile si review-urile primite de la cei care i-au calcat pragul in ultima perioada. 

Preturile pot sa difere, in mod evident, de la un centru la altul, la fel si timpul alocat experientei si eventualele proceduri si servicii extra. Daca platesti un pret care ti se pare mult prea avantajos, e posibil ca experienta pe care o vei avea sa fie una mai scurta sau intr-un centru mai putin pretentios. 

Armutalan Hammam este unul dintre cele mai mari din Marmaris si este localizat in cartierul Armutalan, de altfel cel mai mare cartier in acest oras. Are o arhitectura traditionala, dimensiuni mari, o terasa cu gradina, dar si o piscina. 

Aici vin atat localnici, cat si turisti, iar gama de servicii oferite este destul de larga. Centrul ofera si transport (preluare de la hotel si retur) pe care-l poti solicita atunci cand faci rezervarea. Daca alegi sa vii aici pe cont propriu, tine cont totusi ca vei fi ceva mai departe de zona de plaja (de la plaja publica si pana la Armutalan Hammam sunt 2,7 kilometri). 

Ottoman Turkish Bath este un alt centru hamam din Marmaris, descris de catre cei care l-au vizitat ca fiind rezonabil, cu preturi bune si traditional. Il gasesti la circa 1 kilometru distanta de plaja publica din Marmaris (3 minute de mers cu masina, in jur de 15 minute mers pe jos). 

Beneficiile unei experiente la hamam 

Hamam-ul are o sumedenie de efecte terapeutice, atat in ceea ce priveste starea fizica a celui care-l experimenteaza, cat si in ceea ce priveste starea psihica. 

In primul rand, atata timp cat te vei afla intr-o locatie in care te poti bucura de plaja, e bine sa mergi la hamam la inceputul vacantei, pentru a ajuta pielea sa se exfolieze si pentru a te putea bronza ulterior uniform. Aburii folositi la hamam ajuta la deschiderea porilor si la eliminarea impuritatilor de pe suprafata pielii, lasand-o catifelata si moale, mai ales dupa procedura de exfoliere cu o manusa sau un prosop abraziv. 

Pentru sistemul respirator, hamamul are de asemenea cateva beneficii, pentru ca se pare ca ar ajuta la prevenirea infectiilor respiratorii si la cresterea capacitatii de oxigenare a plamanilor. 

Mai mult, prin intreg procesul de transpiratie, se elimina toxinele din corp. 

O experienta de genul ajuta la relaxarea sistemului nervos, poate atenua starile de anxietate si te poate ajuta sa mai elimini din stres.

Totusi, e bine de stiut ca daca ai anumite probleme de sanatate precum afectiuni cardiovasculare, astm bronsic, boli varicoase, nu este recomandat sa mergi la hamam. 

Daca vrei sa stii mai multe detalii despre celebra baie turceasca, istoria hamam-ului si alte informatii utile, iti recomandam sa citesti si articolul: Totul despre hamam sau baia turceasca. Istorie, semnificatie culturala, ritual si cele mai bune locuri din Turcia unde poti incerca o astfel de experienta

In loc de concluzie

Baia turceasca este una dintre experientele care merita incercate atata vreme cat te vei afla in Marmaris, iar daca urmeaza sa mergi cat de curand acolo sau ai fost deja si simti ca informatiile de mai sus merita completate si cu alte detalii sau locuri interesante, asteptam cu mult interes si feedback-ul tau. 

Totodata, iti reamintim ca la noi pe site gasesti unele dintre cele mai bune oferte vacante Marmaris, cu hoteluri bine cotate si pentru toate preferintele!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?