Plaja Megali Petra Lefkada. Cum poti ajunge la aceasta plaja izolata din nord-vestul insulei 16 November 2021 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar In lista plajelor deosebite din Lefkada se afla si Megali Petra Beach, o plaja extrem de frumoasa, insa destul de greu accesibila. Megali Petra este genul de plaja potrivita pentru cei care cauta salbaticie, liniste, natura si peisaje frumoase, iar pentru a ajunge aici trebuie sa fii dispus sa depui putin efort. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde se afla Megali Petra si totul despre accesul mai dificil la aceasta plajaCum arata Megali Petra si ce facilitati gasesti in imprejurimiCare este cea mai buna perioada pentru o vizita la plaja Megali PetraAlte articole care te mai pot interesa Daca planuiesti un concediu in Lefkada si vrei sa testezi si acest loc superb de la malul marii, gasesti mai jos toate datele de care ai nevoie pentru o vizita la Megali Petra, iar la noi pe site o multime de oferte tentante pentru vacante Lefkada. Unde se afla Megali Petra si totul despre accesul mai dificil la aceasta plaja Megali Petra este localizata in nord-vestul insulei Lefkada, la circa 24 de kilometri de orasul Lefkada , la 11 kilometri de Agios Nikitas si la doar cateva sute de metri distanta de o alta plaja spectaculoasa a insulei, Kavalikefta. La cativa kilometri se afla si satul Kalamitsi. Intre cele doua plaje este o distanta de aproximativ 250 de metri, fiind despartite de stanci. Drumul spre Megali Petra este acelasi cu drumul spre plaja Kavalikefta, insa accesul este totusi ceva mai dificil. Intre satul Kalamitsi si cele doua plaje, exista o portiune de drum ingusta, care trebuie parcursa cu atentie. Drumul este descris de catre turistii care au vizitat Megali Petra ca fiind destul de problematic, motiv pentru care iti recomandam sa mergi cu viteza redusa. Vei gasi 2 parcari amenajate in zona plajei Kavalikefta, pe care le poti folosi si daca mergi la Megali Petra. Exista aici doua platforme de beton, unde taxa de parcare este de 5 euro/zi, insa in perioadele aglomerate ale verii, vizitatorii obisnuiesc sa parcheze si pe marginea drumului. Dupa ce ai parcat, ai la dispozitie doua modalitati prin care poti ajunge la Megali Petra. Prima dintre acestea, mai dificila, este sa cobori pe plaja mai micuta Kavalikefta (aflata in dreptul parcarii) si de aici sa mergi pe jos, pe malul marii, printre stanci si bolovani, catre Megali Petra. Cum te uiti la mare, trebuie sa o iei in partea stanga odata ajuns pe Kavalikefta, insa ia in considerare ca accesul este mai mult decat dificil. O alta varianta de acces este cea pe uscat, urmand cararea de pe versantul din spatele plajei. Aceasta incepe de undeva de la circa 200 de metri inainte de parcarea de pe platforma betonata. Vei avea de coborat o panta destul de abrupta, printre tufisuri si stanci, iar daca alegi aceasta cale, nu uita sa faci si niste poze de sus, caci vei avea o priveliste minunata catre Megali Petra. Accesul dificil catre Megali Petra o face totusi sa nu fie recomandata familiilor cu copii mici, varstnicilor si persoanelor care au probleme locomotorii. Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita! Oferte de vacanta in Grecia Cum arata Megali Petra si ce facilitati gasesti in imprejurimi Numele “Megali Petra” inseamna in traducere “Piatra mare” si face referire, intr-o oarecare masura, la aspectul aparte al plajei, pentru ca atat pe portiunea de nisip, cat si la intrarea in mare, exista mai multi bolovani uriasi. Intr-un singur cuvant, am putea spune ca Megali Petra este superba, pentru ca peisajul creat de acesti bolovani si sunetul valurilor care se lovesc de pietrele de la mal au un efect aparte. Plaja Megali Petra este o plaja lunga de aproximativ 500 de metri, de nisip cu pietris, izolata si fara facilitati. Se intampla in unele cazuri foarte rare ca in partea dreapta a plajei cum te uiti la mare sa fie cateva sezlonguri si umbrele de inchiriat, insa nu toti turistii care au venit aici in sezon le-au intalnit. Motivul principal pentru care aceste servicii nu sunt disponibile la Megali Petra este accesul foarte dificil. Prin urmare, daca vrei sa faci plaja la Megali Petra, iti recomandam sa aduci cu tine prosop, umbrela, crema de plaja si racoritoare, caci va fi destul de greu sa le procuri din zona. Daca totusi ai nevoie de apa sau sa mergi la toaleta, exista un mic bar amenajat in dreptul plajei Kavalikefta, unde vei gasi si toalete. Drumul pana aici este insa, asa cum spuneam si mai sus, unul dificil. Megali Petra nu este o plaja potrivita pentru copiii mici, din cauza stancilor mari care pot reprezenta un risc de lovire si din cauza accesului dificil. Care este cea mai buna perioada pentru o vizita la plaja Megali Petra Unul dintre avantajele plajei Megali Petra este faptul ca este mai putin vizitata in plin sezon, in comparatie cu alte plaje din Lefkada. Acest lucru se intampla in mare parte pentru ca accesul este unul greoi, iar la aceasta plaja nu sunt disponibile servicii, prin urmare, chiar daca te vei afla in vacanta aici in mijlocul verii, este posibil sa nu intalnesti atat de multi turisti la Megali Petra. Sigur ca socoteala de acasa poate fi diferita cu ceea ce vei gasi in realitate, caci toate plajele din Lefkada reprezinta o atractie pentru turistii insulei, motiv pentru care exista sanse sa prinzi aglomeratie inclusiv la Megali Petra. Mai mult, in varf de sezon, parcarea din dreptul plajei Kavalikefta devine neincapatoare, asa ca iti recomandam sa vii aici la prima ora daca vrei sa prinzi un loc bun. Pe de alta parte, daca vrei sa fii sigur ca prinzi plaja Megali Petra cat se poate de libera, iti poti face vacanta la sfarsit de mai, inceput de iunie sau dupa a doua jumatate a lunii septembrie, perioade in care insula Lefkada este mai degajata. Concluzionand, si Megali Petra se numara printre atractiile importante ale insulei Lefkada, in materie de plaje. Nu uita insa sa tii cont de toate sfaturile de mai sus. Iti reamintim sa arunci un ochi si pe ofertele noastre de pe site, caci s-ar putea sa le gasesti tentante 🙂 Oferte vacanta Lefkada Grecia Alte articole care te mai pot interesa Ghid plaje Lefkada. Totul despre cele mai frumoase plaje din insula si alte plaje care merita atentia ta daca planuiesti o vacanta aici Pefkoulia Beach Lefkada, plaja de dimensiuni generoase apropiata de Agios Nikitas Agiofili Beach, micuta plaja din Lefkada ideala pentru snorkeling. Unde o gasesti si cand e cel mai bine sa vii aici Kathisma Beach, una dintre cele mai mari si bine organizate plaje din Lefkada Despre Milos Beach Lefkada. Cum poti ajunge la una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei Porto Katsiki Lefkada. Cum ajungi aici, cum arata aceasta plaja si cand e mai bine sa o vizitezi Despre Egremni Beach, plaja impresionanta din Lefkada care renaste dupa ce a fost afectata de un cutremur Plaja Megali Petra Lefkada. Cum poti ajunge la aceasta plaja izolata din nord-vestul insulei Plaja Avali Lefkada, un loc mai putin celebru, insa deosebit de frumos si potrivit celor care cauta relaxare Ce trebuie sa stii despre Kavalikefta Beach, una dintre comorile ascunse ale insulei Lefkada Despre plaja Agios Ioannis Lefkada. Cum arata una dintre cele mai lungi plaje ale insulei, indragita de practicantii de windsurf