Manassu Beach, una dintre plajele populare din apropiere de Sarti Sithonia

Printre plajele foarte bine organizate ale bratului Sithonia Halkidiki se afla si Manassu Beach, un loc deosebit de potrivit celor care cauta un spatiu care sa le permita relaxare in cele mai bune conditii. 

Plaja Manassu a preluat practic numele unui beach bar/restaurant din zona din spate (Manassu Beach Bar and Restaurant), fasia de nisip de la malul marii fiind marcata pe Harti cu numele de Akti Onirou (sau Dream Coast Beach). 

Mai jos gasesti descrierea detaliata a locului, iar la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Sithonia, cu zeci de variante dintre care sa o poti alege usor pe cea potrivita cerintelor tale.

Localizare Manassu Beach si distante din principalele statiuni ale bratului 

Plaja Manassu se afla pe coasta de est a bratului Sithonia, intre satul Vourvourou si statiunea Sarti

O poti gasi pe Harti cu denumirile mai sus mentionate, iar daca se intampla sa fii cazat chiar in Sarti, pana aici ar trebui sa iei in calcul un drum de aproximativ 23-25 minute (18,8 kilometri). 

Din Nikiti si pana la Manassu Beach sunt 27 kilometri, ceea ce inseamna ca vei face in jur de 30 minute cu masina, iar daca stai in Ormos Panagias, pana la aceasta plaja vei avea de parcurs o distanta de 20 kilometri. 

Intre Vourvourou si Manassu sunt 13,5 kilometri. 

Din drumul principal care inconjoara bratul va trebui sa virezi spre Manassu pe un drum secundar bine intretinut, iar la fata locului vei gasi o parcare organizata. 

Cum arata Manassu Beach si ce servicii gasesti aici 

La capitolul aspect si organizare, vei fi bucuros sa constati ca Manassu arata cat se poate de bine. Manassu este o plaja inconjurata de peisaje superbe, marginita de stanci, insa formata din nisip grosier si foarte bine amenajata. 

Manassu Beach se desfasoara de-a lungul unui golfulet si-si bucura vizitatorii cu o apa a marii in nuante de turcoaz, limpede, potrivita si pentru cei pasionati de snorkeling. 

Plaja are dimensiuni medii, iar in zona din spate gasesti restaurant, bar, dar si un camping, printre cele mai laudate si frumos amenajate ale bratului. 

O parte dintre vizitatori descriu acest loc ca fiind printre cele mai bune plaje amenajate din intreaga peninsula Halkidiki, fiind impresionati de arhitectura, servire, mancare si facilitati. 

Totusi, preturile pentru inchirierea sezlongurilor au crescut fata de anii trecuti, ajungand in prezent (iulie 2023) la 30 euro pentru setul de sezlonguri din fata si la 20-25 euro pentru cele localizate pe randurile din spate, dupa cum povestesc turistii care au vizitat aceasta plaja recent. 

Exista totusi sansa ca preturile sa fie mai mici in extrasezon. 

Intrarea in apa are o panta medie spre abrupta la Manassu si e bine sa ai la tine si acea incaltaminte speciala pentru apa, caci se poate intampla sa intalnesti pietre aproape de mal, pe anumite zone. 

Restaurantul din spatele plajei are o nota de 4,4 pe Google si peste 2000 de recenzii, majoritatea celor care au luat masa aici declarandu-se multumiti si chiar incantati de preparate. Si in acest caz, poti intalni preturi usor mai ridicate fata de alte zone turistice ale Sithoniei. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Manassu Beach 

Manassu Beach este una dintre plajele ceva mai populare ale Sithoniei, mai ales in ultimii ani, dovada fiind si multiplele recenzii pe care le-a strans pe internet. De aceea, se poate intampla ca in iulie-august sa o gasesti si destul de aglomerata, mai ales daca vii spre orele pranzului. 

Daca te vei afla in Sithonia in acest interval, iti recomandam sa ajungi aici mai devreme, pentru a prinde loc de parcare si sezlong acolo unde-ti convine. 

Altfel, unele dintre cele mai bune perioade pentru a merge in Sithonia si implicit la Manassu Beach pot fi sfarsitul lunii mai, inceputului lunii iunie, dar si sfarsitul lunii septembrie, in unele cazuri chiar si inceputul lui octombrie. 

In aceste perioade, temperaturile vor fi mai placute, preturile la cazare si la anumite servicii mai scazute, iar plaja va avea un aspect mult mai aerisit. 

Alte plaje apropiate de Manassu Beach 

La distante rezonabile fata de Manassu se mai afla si urmatoarele locuri, care sigur vor fi pe placul tau daca faci parte din randul celor exploratori:

Plaja Robinson se afla in stanga plajei Manassu, cum te uiti la mare, la o distanta de doar 1.2 kilometri, insa nu poti ajunge la ea decat de pe apa. Chiar daca depinzi de barca, odata ajuns aici, vei descoperi ca aceasta mica fasie de nisip isi merita cu prisosinta numele 🙂

Plaja Armenistis este o plaja premiata Blue Flag, cu vedere catre bratul Athos, administrata de campingul cu acelasi nume. In unele weekenduri se intampla sa fie organizate aici diferite evenimente muzicale sau sportive.

Armenistis este formata din nisip si are si segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele. O gasesti la 4,8 kilometri de Manassu Beach. 

Plaja Portokali sau Kavourotrypes, una dintre cele mai populare din Sithonia, este localizata la o distanta de 11 kilometri fata de Manassu. Poate fi destul de aglomerata in plin sezon, are si segment amenajat cu sezlonguri si umbrele, dar si mici portiuni de plaja in golfuletele din imprejurimi. 

Zona este stancoasa, unii dintre turisti alegand sa faca plaja chiar si pe stanci, asadar, daca vii aici cu copii mai mici, e posibil sa nu o consideri cel mai potrivit loc, exceptand desigur zona cu sezlonguri. 

Plaja Platanitsi se afla la 12,9 kilometri de Manassu. Este o alta plaja populara a bratului Sithonia, cu zona de camping, intindere generoasa si toate serviciile potrivite unei experiente confortabile. Are atat segmente amenajate, cat si zone de plaja libera.

In loc de concluzie

Manassu Beach este genul de plaja potrivita celor care vor sa aiba parte de mai mult confort atunci cand merg la malul marii. Are preturi usor mai ridicate, insa o amenajare de bun gust si o priveliste frumoasa. 

Iti reamintim ca la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Sithonia, cu peste 30 de vile si hoteluri din care sa alegi ce ti se potriveste!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?