Nea Roda Halkidiki, statiunea linistita din cel mai ingust punct al bratului Athos

Bratul Athos, al treilea din peninsula Halkidiki, isi asteapta an de an vizitatorii cu o serie de statiuni si de plaje mai putin aglomerate, insa cat se poate de potrivite pentru vacantele in familie, pentru cei care vor sa se relaxeze si sa se bucure de frumusetea peisajelor de aici. 

Nea Roda nu face o exceptie in acest sens, fiind una dintre statiunile cunoscute si apreciate ale bratului Athos. Plaja sa cu nisip auriu, casele cu gradini pline de flori, micutul port, dar si alte atractii aflate in imediata vecinatate, fac din acest loc o destinatie de vacanta deosebita. 

In cele ce urmeaza poti sa descoperi mai multe detalii utile despre statiunea Nea Roda din Halkidiki, iar la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Athos, cu propuneri de hoteluri si vile din aproape toate statiunile cunoscute ale bratului.

Ce sa stii despre Nea Roda Halkidiki

Cunoscut ca fiind cel mai mare sat de refugiati din nordul peninsulei Halkidiki, Nea Roda a fost ridicat in cel mai ingust punct al bratului Athos si a devenit, pe parcurs, o destinatie turistica potrivita in mod special familiilor si celor care intentioneaza sa-si petreaca vacantele intr-un mediu relaxant, relativ lipsit de animatie si de freamat. 

Nea Roda este si unul dintre locurile puternic incarcate de istorie. Este stiut faptul ca aici a fost construit in jurul anului 480 i.Hr. celebrul Canal al lui Xerxes, un canal navigabil realizat la baza bratului Athos, la  comanda regelui Xerxes I al Persiei. 

Construirea acestui canal a facut parte din pregatirile lui Xerxes pentru a doua sa invazie a Greciei. Lucrarea pornea din estul statiunii Nea Roda din prezent si se termina undeva la vest de satul Tripiti. In zilele noastre, Canalul lui Xerxes este complet acoperit, insa conturul sau poate fi observat din fotografiile realizate cu drona. Lungimea totala a canalului era de 2 kilometri, 30 metri latime si 3 metri adancime.

Nea Roda are, in prezent, peste 1100 locuitori permanenti, care-si castiga existenta din pescuit, turism si agricultura.  

Satul gazduieste o capela (localizata in imediata apropiere a portului), farmacie, benzinarii, supermarket, statie de autobuz, teren de tenis – asadar, mai toate serviciile si facilitatile necesare unui concediu comod. 

Cele mai multe dintre unitatile de cazare din Nea Roda sunt de tip vile cu apartamente, alaturi de cateva hoteluri, majoritatea de 3 stele, cu doar cateva exceptii de 4 stele. 

Motive pentru o vacanta in Nea Roda 

In cazul in care esti tentat sa-ti rezervi cazare in aceasta statiune, insa simti ca ai nevoie de mai multe argumente pentru a lua o decizie, mai jos ti-am insirat cateva dintre avantajele vacantelor in acest loc: 

  • este o statiune localizata relativ aproape de intrarea pe bratul Athos, in care poti ajunge cu masina dupa un drum de aproximativ 10 ore (cu plecare din Bucuresti), asadar, nu e nevoie sa te opresti neaparat o noapte pe traseu. 
  • are o plaja bine organizata, cu segmente de sezlonguri si umbrele, care alterneaza cu zonele de plaja libera
  • gasesti in zona plajei mai multe beach baruri si taverne, cele mai multe cu peste proaspat, fructe de mare si preparate traditionale 
  • ai la indemana multe optiuni in materie de cazare, pentru toate preferintele si pentru toate buzunarele 
  • Nea Roda este localizata in imediata apropiere a mai multor atractii: Muntele Athos, Ouranoupolis, cateva plaje cu aspect salbatic, insula Ammouliani si arhipelagul insulelor Drenia, asadar, vei avea si posibilitatea sa te bucuri de multe activitati in zona 
  • este un loc linistit, in general lipsit de aglomeratii mari, fara viata de noapte activa si multimi de turisti 

Localizare Nea Roda si cum poti ajunge aici 

Bun, te-ai hotarat sa-ti faci vacanta in Nea Roda, asa ca trebuie sa abordam si subiectul drumului pana in aceasta statiune. 

Nea Roda este localizata la 119 kilometri departare de Salonic, in partea cea mai ingusta a bratului Athos, la circa 5 kilometri distanta de statiunea Ierissos si la 10 kilometri de Ouranoupoli

Daca faci drumul cu masina pana in Halkidiki pentru prima data, e posibil ca informatiile din acest articol sa-ti fie de ajutor: Traseu auto Bucuresti Halkidiki. Care este cel mai bun drum pana in peninsula greceasca

Din Salonic si din marile statiuni ale peninsulei Halkidiki se poate ajunge in Nea Roda si cu autobuzele locale KTEL. Programul si tarifele curselor pot fi verificate pe acest site, cu mentiunea ca in campul destinatiei sa selectezi N.RODA. 

Spre exemplu, o cursa KTEL Salonic – Nea Roda dureaza in jur de 115 minute si costa 11.30 euro, in timp ce o cursa Ouranoupolis – Nea Roda dureaza 10 minute si costa 1.60 euro. 

Vremea Nea Roda si cea mai buna perioada pentru o vacanta in zona

Daca intentionezi sa-ti petreci vacanta in Nea Roda in cea mai calduroasa perioada a anului, e bine sa stii ca in intervalul iulie-august aici se inregistreaza cele mai ridicate temperaturi, cu o medie a maximelor de 30-31 grade la umbra. 

Tot in acest interval, apa marii atinge valori medii de 26-27 grade, insa e bine de avut in vedere si ca varful de sezon este, in mod evident, si cel mai aglomerat. 

Nea Roda nu se numara, cu siguranta, printre cele mai vizitate statiuni din Halkidiki, insa in perioada mai sus mentionata, numarul de turisti va fi si aici unul ridicat. 

In cazul in care nu suporti prea bine caldura si nici nu esti foarte prieten cu aglomeratiile, fie acestea pe plaja, la restaurante sau la diferite alte atractii si obiective turistice din imprejurimi, unele dintre cele mai bune perioade in care poti veni in Nea Roda sunt sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie. 

In aceste cazuri, nu numai fluxul de turisti va fi mai scazut, ci si temperaturile si chiar preturile la cazare 🙂 

Despre plaja Nea Roda 

Nea Roda Beach, asa cum o vei gasi pe Harti, se intinde incepand cu zona portului din statiune, pe o fasie de nisip lunga de circa 1,5 kilometri, in directia invecinatului Ierissos. 

Plaja este formata din nisip in nuante aurii, iar pe segmentele sale mai late este amenajata cu sezlonguri si umbrele, administrate in general de beach barurile pe care le gasesti pe portiunea  din spate. 

Intrarea in mare are o panta lina spre medie la Nea Roda, insa pe anumite segmente poti intalni pietre, motiv pentru care se recomanda sa ai la tine si acea incaltaminte speciala pentru apa. 

Vei remarca aici o serie de pontoane care segmenteaza plaja, printre care si un ponton mai lung, pe care te poti plimba mai mult, pentru a admira marea. 

Alte plaje apropiate de Nea Roda mai sunt si : plaja Ierissos, plaja Xiropotamos, plaja Tripiti, plaja Ouranoupolis, dar si splendida plaja Kakoudia, aflata in partea stanga a statiunii Ierissos cum te uiti la mare. 

Mai multe informatii despre plaja de aici gasesti la noi pe blog, in articolul: Nea Roda Beach, una dintre plajele bine amenajate ale bratului Athos Halkidiki

Unde te cazezi in Nea Roda 

Statiunea Nea Roda are in prezent cateva zeci de unitati de cazare, cele mai multe dintre acestea de tip vile cu apartamente, dotate individual cu chicineta, astfel incat sa te poti caza comod in regim self catering. 

Exista si cateva hoteluri aici, iar cele mai multe dintre locurile de cazare se afla in apropierea plajei. 

Desi regimul self catering este dominant in Nea Roda, exista multe taverne si restaurante in zona, dar si supermarket de unde te poti aproviziona cu cele necesare. 

Desigur, nu foarte departe de Nea Roda gasesti si diferite variante de resorturi mai bine cotate, cu servicii bune si foarte bune, de 4-5 stele, unele chiar si cu demipensiune sau pensiune completa. 

Ce poti sa faci in Nea Roda 

Asa cum spuneam inca de la inceput, Nea Roda se potriveste in mod special familiilor cu copii si celor care cauta sa se bucure de cat mai multa relaxare in timpul vacantei din Halkidiki. 

Totusi, daca te numeri printre cei mai exploratori, nu ar trebui sa-ti faci probleme ca te vei plictisi. 

In Nea Roda vei avea la indemana activitatile si distractia centrate pe zona de plaja, sporturi acvatice, excursii cu barca, insa nu trebuie sa uitam nici de restaurantele si tavernele de aici (restaurantul Ploton, taverna Kristalis, Argo Restaurant, Nea Roda Restaurant, Molos Seaside Restaurant se numara printre optiunile pe care le vei gasi in apropierea plajei).

Daca esti dispus sa iesi din statiune, poti oricand sa dai o fuga rapida pana in Ouranoupolis sau pana in Ierissos, unde te asteapta si mai multe taverne, alaturi de plaje frumoase si bine organizate, premiate cu distinctia Blue Flag. 

HINT: Nu uita ca pe plaja din Ouranoupolis se afla si turnul bizantin Prosforios, care poate fi vizitat pe timp de vara. 

Din portul Tripiti poti lua ferry spre insula Ammouliani, pentru a explora si plajele de aici, iar in partea de sud-est a acestei micute insule se afla si arhipelagul insulelor Drenia, considerat a fi unul dintre cele mai salbatice si frumoase locuri din Halkidiki. 

Daca nu vrei sa te organizezi de unul singur cu ferry, vei avea la indemana si excursiile cu barca spre Muntele Athos sau catre Ammouliani. Cele mai multe astfel de ambarcatiuni pleaca din portul Ouranoupolis, unde vei gasi si diferite oferte ale operatorilor locali. 

Insula Ammouliani

In loc de concluzie

Nea Roda poate fi una dintre destinatiile de vacanta ideale pentru cei care vor sa se bucure de frumusetea peisajelor de pe bratul Athos, alaturi de multitudinea de atractii naturale care se regasesc in apropiere. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Athos, din care sa poti selecta simplu si rapid ce se potriveste mai bine cu profilul vacantei tale 🙂

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?