Psakoudia Beach si ce sa ai in vedere daca vrei sa te relaxezi la plaja acestei statiuni

Psakoudia Beach este plaja statiunii cu acelasi nume, localizata intre bratele Kassandra si Sithonia ale peninsulei Halkidiki. 

Este una dintre plajele aflate la indemana celor care se cazeaza aproape de intrarea pe cele doua brate, dar si a localnicilor veniti din Salonic, in mod special pentru a petrece weekendurile in aceasta zona. 

Mai multe detalii utile despre Psakoudia Beach gasesti in cele ce urmeaza, iar la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Halkidiki, cu zeci de propuneri din toate statiunile cunoscute.

Localizare Psakoudia Beach, distanta Salonic si distante din principalele statiuni 

Psakoudia este asezata fix la jumatatea distantei dintre bratele Kassandra si Sithonia, intr-o zona linistita si bine dezvoltata din punct de vedere turistic. 

Practic, cei mai multi dintre turistii care vin sa-si petreaca vacantele in Sithonia trec inevitabil si pe aici. 

Din Salonic si pana la Psakoudia Beach sunt 82 kilometri, distanta care se parcuge, intr-o zi cu trafic normal, in aproximativ o ora si 5 minute. 

Din Nea Moudania (statiunea aflata inaintea intrarii pe bratul Kassandra) si pana la Psakoudia Beach sunt 21,5 kilometri, iar din Nikiti (capitala administrativa a bratului Sithonia) ai de parcurs 17,6 kilometri pana aici. 

Pentru ca majoritatea romanilor care-si petrec vacantele in Halkidiki aleg sa se deplaseze pana aici cu masina, iti lasam in aceasta pagina si distanta Bucuresti – Psakoudia Beach, care este de 776 kilometri, cu iesire din Romania pe la Giurgiu – Ruse. 

Mai multe informatii despre traseele Romania – Halkidiki gasesti insa in articolul: Traseu auto Bucuresti Halkidiki. Care este cel mai bun drum pana in peninsula greceasca

Totusi, e bine de stiut ca in Psakoudia se poate ajunge si cu autobuzele locale KTEL, care circula catre si dinspre Salonic si intre principalele statiuni din Halkidiki. 

Orarul curselor si tarifele pot fi verificate pe acest site

Spre exemplu, o cursa Salonic – Psakoudia poate dura intre 65-85 minute si costa 8.90 euro/persoana. Daca vrei sa vii aici din Nikiti, e bine de stiut ca plimbarea cu KTEL va dura intre 20-30 minute, iar pretul unei calatorii este de 3.10 euro/persoana. 

Cum arata Psakoudia Beach si ce servicii gasesti aici 

Psakoudia Beach este o plaja lunga de cativa kilometri si formata din nisip. In zona din spatele fasiei de nisip exista o promenada cu mai multe restaurante, terase si magazine, ceea ce inseamna ca vei avea toate aceste servicii la indemana atata vreme cat alegi sa faci plaja aici. 

Cea mai mare parte a plajei Psakoudia este amenajata pe timp de vara cu sezlonguri si umbrele care pot fi inchiriate (in general in schimbul consumatiei de la barurile din spate). Pe alocuri, gasesti si segmente de plaja libera. 

Amatorii de sporturi acvatice pot practica aici diferite astfel de activitati, iar in apropiere exista chiar si un centru de diving. 

Plaja a fost premiata cu distinctia Blue Flag, are o intrare relativ lina in apa si in general o mare calma. 

Ce putem spune este ca vei gasi cu siguranta plaje mai aspectuoase decat Psakoudia in Halkidiki si in mod special in Sithonia. Totusi, daca esti cazat chiar in aceasta zona si vrei sa te bucuri de balaceala si de soare cat mai aproape de hotel, Psakoudia ramane o varianta comoda. 

Se poate intampla ca in plin sezon, Psakoudia sa se aglomereze si sa nu o surprinzi neaparat ca in unele fotografii pe care le vezi. In mod special in weekenduri, sunt localnici din Salonic care aleg, la randul lor, sa se relaxeze la malul marii in aceasta zona 🙂 

Alte plaje relativ apropiate de Psakoudia Beach 

Daca vrei sa incerci si alte plaje aflate la distante rezonabile fata de Psakoudia Beach, iti mai poti indrepta atentia catre urmatoarele locuri: 

Plaja Metamorfosi este o plaja mai apropiata de intrarea pe bratul Sithonia, la 11 kilometri distanta de Psakoudia Beach, formata dintr-un amestec de nisip cu pietris si cu mai multe segmente amenajate sau nu cu sezlonguri. Per ansamblu, locul este destul de bogat in vegetatie, iar segmentul care poarta denumirea de Makrija Lagada a fost premiat cu distinctia Blue Flag. 

Plaja Nikiti este localizata la 19 kilometri departare de Psakoudia, este amenajata cu sezlonguri si umbrele, iar la intrarea in apa exista pietricele. Si in acest caz vei avea la indemana in zona din spate o multime de terase, taverne, magazine si unitati de cazare. 

Plaja Trani Ammouda este, daca ar fi sa fim subiectivi, una dintre cele mai aspectuoase din zona. Este localizata foarte aproape de linistita statiune Ormos Panagias, la 25 kilometri distanta de Psakoudia Beach, insa este generoasa in dimensiuni si amenajata doar pe alocuri cu sezlonguri si umbrele.

Apa are o nuanta turcoaz aparte in aceasta zona, iar pe cea mai mare parte a sa, Trani Ammouda ramane o plaja libera, chiar si in plin sezon. Pe plaja gasesti si un teren de volei, dar si cateva beach baruri, din loc in loc. 

In loc de concluzie

Psakoudia Beach este o plaja destul de cunoscuta din Halkidiki, ideala pentru cei care vor sa se relaxeze nu departe de cazare sau pentru familiile cu copii care vor sa aiba toate serviciile mentionate mai sus la mica distanta. Totusi, nu putem spune ca face parte din randul celor mai frumoase plaje ale zonei. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai tentante oferte vacante Sithonia, cu vile si hoteluri din toate statiunile cunoscute ale bratului.

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?