Mola Kaliva, plaja mai putin cunoscuta din sudul bratului Kassandra

Daca ai in plan sa-ti organizezi un concediu in Kassandra Grecia si intentionezi sa te cazezi in partea de sud a acestui brat, e mai mult decat posibil sa fii interesat de plajele din aceasta zona. Mola Kaliva este unul dintre locurile care ti se va potrivi daca preferi sa te bucuri de mare intr-un cadru ceva mai relaxant. 

Mola Kaliva Beach se afla intre micutele asezari Mende si Kaloutsikos, este relativ ingusta, insa are un farmec aparte pentru cei care au nevoie de liniste sau de o sesiune de snorkeling pe langa mal. 

Gasesti, in cele ce urmeaza, o serie de detalii utile despre vizita la Mola Kaliva, iar la noi pe site gasesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Kassandra, cu peste 70 de variante de hoteluri si vile in care te poti caza.

Localizare Mola Kaliva Beach si cum ajungi aici 

Plaja Mola Kaliva se afla la o distanta de circa 10 kilometri de satul rustic Fourka si la doar 5 kilometri departare de mica statiune Kalandra. 

Kassandria, capitala bratului, se afla la 15 kilometri distanta de Mola Kaliva, iar intre cele doua ar trebui sa faci cu masina in jur de 18-20 minute. 

De la intrarea pe bratului Kassandra, adica din Nea Potidea, ai de strabatut in jur de 38 kilometri pana la aceasta plaja, iar daca se intampla sa fii cazat in Kallithea, cea mai animata statiune din zona, si sa vrei sa fugi de agitatie pentru o zi, pana la Mola Kaliva ai de mers in jur de 22 kilometri. 

Mola Kaliva Beach nu se numara printre cele mai bune plaje ale bratului Kassandra, insa, fiind mai putin populara si ceva mai indepartata, poate fi o varianta rezonabila in care sa te bucuri de sunetul valurilor, de soare si de o balaceala. 

Interesant este ca o parte dintre cei care au reusit sa o viziteze spun ca apa este putin mai calda in dreptul acestei plaje, in comparatie cu alte locuri de la malul marii, din Kassandra. 

O gasesti pe Harti cu denumirea de “Paralia Mola Kaliva” sau chiar si cu “Mola Kaliva Beach”.  

Cum arata Mola Kaliva Beach si ce servicii exista in apropiere

Mola Kaliva Beach nu exceleaza la capitolul latime, insa norocul face sa nu fie atat de populara si de aglomerata, uneori, nici in plin sezon. 

Iti vom spune din start ca Mola Kaliva nu este o plaja neaparat confortabila pentru talpile tale, pentru ca este formata in mare parte din pietris. De aceea, e destul de important sa iei cu tine atunci cand vii aici si incaltamintea potrivita pentru apa. Noi am vazut si ceva poze cu arici de mare prin aceasta zona 🙂 

Intrarea in mare se face de pe pietris, urmand ca dupa ce inaintezi 1-2 metri sa dai si de o portiune cu nisip. 

Din considerentele mentionate mai sus, Mola Kaliva poate sa nu fie o varianta neaparat potrivita pentru familiile cu copii. 

Exista amenajare cu sezlonguri si umbrele la aceasta plaja, in principal pe segmentul central, insa acestea nu sunt multe si se pot ocupa destul de repede in intervalul iulie-august. 

In zona din spatele plajei exista mai multe unitati de cazare, dar si o serie de terase si taverne, asadar, vei avea de unde alege la capitolul locuri de luat masa (Taverna Mosho, Restaurant Villa Maria, restaurant Galini si altele). Tot in aceasta zona, in stanga cum te uiti la mare, exista si un supermarket (Pandora) de unde te poti aproviziona cu gustari, racoritoare si alte articole de care ai nevoie. 

Apa marii este descrisa ca fiind foarte limpede, aspect ce-ti va oferi o vizibilitate mai buna in cazul in care intentionezi sa faci snorkeling. 

Alte plaje frumoase la distante rezonabile fata de Mola Kaliva Beach 

Daca ai fost la Mola Kaliva si ai constatat ca nu e pentru tine sau pur si simplu vrei sa bifezi cat mai multe plaje din aceasta zona, in relativa apropiere vei mai gasi si urmatoarele locuri care merita vazute: 

Plaja Nea Skioni se afla la 7,5 kilometri de Mola Kaliva (intre cele doua ar trebui sa faci, cu masina, in jur de 7-9 minute). Este o plaja lunga, premiata cu distinctia Blue Flag in mai multe randuri, formata din nisip si amenajata, pe unele portiuni, cu sezlonguri si umbrele. 

Intrarea in apa este lina, insa aproape de mal exista pietre, iar papuceii speciali pentru apa pot fi de folos din aceste considerente. 

In imediata apropiere gasesti multe variante de terase si taverne, dar si portul din Nea Skioni

Plajele Possidi de est si de vest, alaturi de Capul Possidi (locul in care vei intalni una dintre cele mai aspectuoase plaje ale Kassandrei) se afla la circa 9 kilometri departare de Mola Kaliva Beach. Noi spunem ca ar fi pacat sa ajungi la Mola Kaliva si sa ratezi tocmai Possidi, care are o forma cu totul aparte. 

E suficient sa privesti doar cateva fotografii de aici pentru a-ti da seama ca aceasta plaja este una dintre atractiile importante ale bratului Kassandra 🙂 

In loc de concluzie

Mola Kaliva Beach este pentru tine daca vrei sa te bucuri de razele soarelui intr-un loc mai putin stiut de turisti si mai ferit de tot ce inseamna agitatie. In acelasi timp, poate fi o plaja la care sa mergi usor daca esti cazat in aceasta parte a Kassandrei, insa nu se numara neaparat printre cele mai comode si nici printre cele mai potrivite pentru familiile cu copii. 

Daca nu ai decis inca unde anume vrei sa te cazezi, nu uita sa arunci o privire la noi pe site, unde te asteapta unele dintre cele mai tari oferte vacante Kassandra!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?