Concediu in Nei Pori, Grecia. Ce trebuie sa stii despre aceasta statiune mai noua de pe Riviera Olimpului 17 November 2021 Grecia Postat de Ana-Maria Lichwar Nei Pori este una dintre cele mai noi statiuni de pe Riviera Olimpului si totodata cea mai sudica dintre acestea. Nei Pori a fost un sat pescaresc, care treptat a cunoscut destul de multa popularitate in randul destinatiilor turistice din aceasta zona, functionand in prezent pe post de statiune la malul Marii Egee. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: De ce sa-ti faci vacanta in Nei PoriCum ajungi in aceasta statiune si care este distanta Salonic Nei Pori Despre Nei Pori. Ce ar trebui sa ai in vedere daca vii aiciVremea Nei Pori Grecia. Cand sunt cele mai placute temperaturiNei Pori Beach. Cum este plaja in aceasta statiuneDespre hoteluri in Nei Pori GreciaCe poti sa faci in Nei Pori. Activitati si atractii turisticeExcursii de o zi cu plecare din Nei Pori Alte articole care te-ar putea interesa Spre deosebire de alte statiuni din aceasta regiune, Nei Pori este mai linistita, iar majoritatea unitatilor de cazare de aici sunt destul de noi. Nei Pori are o infrastructura noua, ceea ce inseamna ca vei gasi aici conditii poate mai bune ca in alte statiuni, dar si mai putina agitatie. Nei Pori se afla la 108 kilometri de Salonic si la aproximativ 50 de kilometri de Paralia Katerini. Nu uita ca la noi pe site gasesti si o serie de oferte vacante Riviera Olimpului, cu multiple optiuni din care poti selecta ce este mai potrivit pentru tine! De ce sa-ti faci vacanta in Nei Pori Nei Pori are, la randul sau, o serie de particularitati pentru care este aleasa de turistii care vin sa-si faca vacantele aici. Iata cateva dintre motivele pentru care ai putea opta pentru un concediul in Nei Pori: Nei Pori este o statiune mai noua, prin urmare, cazarile, arhitectura, strazile sunt ceva mai modernizate comparativ cu alte statiuni este o statiune linistita, nu vei gasi aici aglomeratia si freamatul specific altor statiuni precum Paralia Katerini plaja din Nei Pori este lata, premiata Blue Flag si foarte apreciata este un punct de plecare facil catre atractiile din zona Rivierei Olimpului este, la randul sau, destul de aproape de Romania, prin urmare poti ajunge aici destul de usor cu masina personala Nu vei gasi in Nei Pori cluburi si o viata de noapte vibranta, este recomandata mai degraba celor care-si doresc o vacanta relaxanta intr-un loc cu peisaje frumoase si liniste. Cum ajungi in aceasta statiune si care este distanta Salonic Nei Pori Foarte multi dintre turistii romani care aleg Nei Pori pentru concediile de vara vin aici cu masina personala. Distanta Bucuresti Nei Pori este de 786 kilometri, iar drumul se parcurge in aproximativ 9 ore si jumatate, daca circuli in conditii normale de trafic. In plin sezon, exista sanse sa prinzi cozi in punctele de trecere frontiera, insa daca pleci devreme, poti ajunge la cazarea din Nei Pori dupa orele 16.00-17.00. Traseul recomandat este cel cu intrare in Grecia pe la vama Kulata, dupa cum urmeaza: Bucuresti – Giurgiu-Ruse – Sofia – Sandanski – Kulata-Promachonas – Salonic – Nei Pori. Distanta Salonic Nei Pori este de 108 kilometri si se parcurge de regula intr-o ora si jumatate. Aeroportul International Macedonia din Salonic se afla la 138 de kilometri de Nei Pori. Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita! Oferte de vacanta in Grecia Despre Nei Pori. Ce ar trebui sa ai in vedere daca vii aici Nei Pori se afla in sudul Pieriei, in apropierea statiunii Platamonas, la poalele Muntelui Olimp. Nu exista aici multe cladiri inalte, exceptand biserica statiunii (Biserica Sf. Marina), care se remarca in centru. Statiunea este traversata de o strada principala cu un spatiu verde si, in general, este impanzita de vegetatie, pomi fructiferi, maslini si leandrii. Nei Pori se poate mandri si cu propria gara, de unde se poate lua trenul catre Salonic. Statiunea Nei Pori are in jur de 1000 de locuitori permanenti, insa pe timp de vara, devine un loc destul de popular de vacanta pentru acei turisti care prefera plimbarile pe faleza la ceas de seara si mancarea traditionala greceasca servita la restaurantele, tavernele si patiseriile de aici. Exista in centrul statiunii si cateva magazine cu suveniruri, articole de imbracaminte si de plaja, supermarket, servicii de inchiriere masini, biciclete (10 euro/24 de ore), iar principala atractie a statiunii ramane plaja. Vremea Nei Pori Grecia. Cand sunt cele mai placute temperaturi Lunile iulie si august sunt cele mai calduroase in Nei Pori, la fel ca in cazul tuturor statiunilor de pe Riviera Olimpului, cu o medie a temperaturilor maxime de 32-33 de grade. Pe timp de seara, atmosfera devine placuta, cu temperaturi de 20-23 de grade. Chiar si in plin sezon, statiunea nu este la fel de aglomerata ca altele, insa daca vrei sa ai parte de si mai mult spatiu pentru tine, dar si de vreme mai prietenoasa, poti veni aici la inceput de iunie sau in a doua jumatate a lunii septembrie. In iunie, media maximelor atinge 31 de grade in Nei Pori, in timp ce in septembrie, aceeasi medie atinge valori de aproximativ 29 de grade. Din octombrie, temperaturile incep sa scada destul de simtitor in Nei Pori. Apa marii are o temperatura medie de 26 de grade in varf de sezon, in timp ce in septembrie poate fi in continuare potrivita pentru baie in mare (are in jur de 23-24 de grade). Nei Pori Beach. Cum este plaja in aceasta statiune Plaja din Nei Pori (Nei Pori Beach) este una dintre cele mai sudice plaje din zona Rivierei Olimpului si este premiata Blue Flag. Plaja de aici poate fi considerata atractia principala a statiunii si unul dintre motivele pentru care turistii revin in Nei Pori, fiind lata (intre 50-100 metri) si lunga de cativa kilometri. Apa marii este curata in Nei Pori, plaja este de nisip, iar turistii gasesc aici destul de multe facilitati care sa le ofere tot confortul necesar la malul marii. Se practica sporturi pe plaja (volei, fotbal), insa gasesti conditii perfecte si pentru sporturile acvatice. Intrarea in apa este descrisa ca fiind destul de lina. Vei observa ca la Nei Pori Beach exista o delimitare stricta a zonelor de plaja. Exista zonele in care poti practica sporturi pe nisip, zonele organizate cu sezlonguri si umbrele si zonele de plaja libera. Despre hoteluri in Nei Pori Grecia Majoritatea unitatilor de cazare sunt construite relativ recent, au o arhitectura moderna, cu maximum 3-4 etaje si concentrate pe 3 linii fata de plaja. La fel ca si in celelalte statiuni, cazarile sunt de regula afaceri de familie, insa se remarca si cateva hoteluri mai mari, cum ar fi Hotel Evilion Sea And Sun de 4 stele. Alte exemple de hoteluri mai mari in Nei Pori, Grecia: Hotel Sun Beach de 3 stele, de dimensiuni mari (pe o suprafata de 10.000 de metri patrati) intre statiunile Nei Pori si Platamonas Hotel Olympic Star Beach de 4 stele, situat chiar pe plaja din Nei Pori In general, vei gasi cazare pentru toate buzunarele in Nei Pori, apartamente de inchiriat, care includ si chicineta, dar si hoteluri cu mic dejun inclus sau cu servicii si conditii ceva mai pretentioase. Daca preferi prima varianta, vei gasi in statiune si un supermarket mai mare, un targ saptamanal cu produse locale si alte mici magazine de unde te poti aproviziona cu alimente, insa ai la dispozitie si numeroasele restaurante si taverne, majoritatea cu preturi rezonabile. La noi pe site gasesti peste 40 de oferte de cazare din toate statiunile Rivierei Olimpului, inclusiv Nei Pori! Cazare pe Riviera Olimpului Hotel Olympic Star Beach Ce poti sa faci in Nei Pori. Activitati si atractii turistice Chiar daca este o statiune noua, Nei Pori nu este totusi printre cele mai ofertante la capitolul activitati si atractii centrate pe statiune. Plaja din Nei Pori este atractia principala de aici, unde poti practica sporturi pe nisip sau diferite alte sporturi acvatice, iar aproape de plaja vei gasi mai multe locuri de joaca pentru copii (saltele pentru sarituri, etc), dar si un mic parc de distractii destinat celor mici. Restaurantele sunt, de asemenea, intens vizitate in Nei Pori, insa nu vei gasi discoteci si viata de noapte. Exista totusi cateva baruri unde poti sta pana mai tarziu, insa te poti indrepta catre statiunea invecinata Platamonas in cazul in care esti interesat de cluburi si distractie pana dimineata. In Nei Pori poti face plimbari cu bicicleta, plimbari pe faleza si te poti bucura de privelistea frumoasa de aici, mai ales la apus, cand lumina te va ajuta sa faci si cele mai frumoase poze. Targul cu produse locale organizat saptamanal, in fiecare zi de vineri, este o alta atractie pentru turistii care vin in Nei Pori. Il vei gasi la iesirea din statiune, in dreptul gradinitei, iar de aici poti cumpara fructe, legume, masline si ulei de masline, dar si produse alcoolice traditionale precum ouzo si tsipouro. Unii dintre comercianti vand si articole de imbracaminte si incaltaminte. Excursii de o zi cu plecare din Nei Pori Fiind localizata pe Riviera Olimpului, Nei Pori este la randul sau un punct bun de plecare catre atractiile din aceasta parte a Greciei. Poti sa te orientenzi pe cont propriu catre obiectivele din imprejurimi sau poti alege un tur ghidat, caci vei scapa de stresul condusului si al parcatului. Cele mai cunoscute dintre excursiile de o zi cu plecare din Nei Pori sunt de regula aceleasi cu excursiile organizate si in statiunile invecinate, respectiv: excursie la Meteora excursie la Salonic croaziera pe insula Skiathos croaziera catre Muntele Athos excursie la Castelul Platamonas excursie si drumetie pe Muntele Olimp, care include de cele mai multe ori si o vizita in satul Panteleimon excursie la Atena, pentru cei dispusi sa petreaca mai multe ore pe drum (distanta Nei Pori Atena este de 402 km) Turnul Alb din Salonic Poti citi mai multe informatii despre aceste excursii si alte locuri de vizitat pe Riviera Olimpului in articolul: Excursii optionale din Paralia Katerini. Ce locuri frumoase poti vizita in apropierea acestei statiuni Concluzionand, Nei Pori poate fi statiunea potrivita pentru tine daca planuiesti ca vacanta ta sa fie una linistita, intr-un loc mai putin animat. Gasesti aici una dintre cele mai bune plaje de pe Riviera Olimpului, conditii bune de cazare, restaurante si taverne de-a lungul plajei, insa ai si posibilitatea sa explorezi atractiile din imprejurimi daca nu vrei sa-ti petreci tot timpul numai la malul marii. Vacante Riviera Olimpului Grecia Alte articole care te-ar putea interesa Vacantele in Paralia Katerini. Aproape totul despre cea mai cunoscuta statiune de pe Riviera Olimpului Drumetii si obiective turistice pe Muntele Olimp. Ce trebuie sa stii despre resedinta celor 12 zei din mitologia greaca Vacanta in Platamonas, Grecia. Despre cazare, plaja si obiective turistice in aceasta statiune animata de pe Riviera Olimpului Concediu in Nei Pori, Grecia. Ce trebuie sa stii despre aceasta statiune mai noua de pe Riviera Olimpului Olympic Beach si vacanta intr-una dintre statiunile linistite de pe Riviera Olimpului Litochoro, orasul-statiune de pe Riviera Olimpului in care poti alterna zilele de plaja cu drumetiile montane Concediu in Leptokaria, Grecia. Cum sunt hotelurile, plaja si vremea in micul sat pescaresc devenit statiune turistica Riviera Olimpului: poziționare, plaje, cazare și atracții de neratat