Neos Marmaras Beach, plaja centrala a celei mai mari statiuni de pe bratul Sithonia

Desi Neos Marmaras are in jur de 3000 de locuitori permanenti, pe timp de vara poate gazdui chiar si 20000 de vizitatori, iar plaja bine organizata de aici isi asteapta an de an turistii cu o multime de servicii, facilitati si atractii in imprejurimi . 

Neos Marmaras Beach este, asadar, plaja centrala a celei mai mari si mai animate statiuni de pe bratul Sithonia.

Gasesti in continuare detalii utile pentru o experienta la Neos Marmaras Beach, iar la noi pe site mai multe oferte vacanta Sithonia, cu propuneri de hoteluri din toate zonele turistice, inclusiv din zona statiunii Neos Marmaras.

Unde se afla Neos Marmaras Beach si cum ajungi aici

Plaja Neos Marmaras se afla pe coasta de vest a bratului Sithonia, intre Nikiti si Toroni. 

Din statiunea Nikiti si pana aici ai de parcurs o distanta de circa 23 de kilometri, iar daca se intampla sa vii dinspre Toroni si sa vrei sa faci plaja aici, ia in calcul o distanta putin mai mica, de aproximativ 20 de kilometri. 

Din zona satului pescaresc Vourvourou si pana la Neos Marmaras Beach sunt 34,2 kilometri, ceea ce inseamna in jur de 35-40 minute petrecute pe drum in masina, iar daca pleci din Ormos Panagias, pana aici ai de mers circa 24 kilometri. 

Ceva mai indepartate sunt Kalamitsi (34,8 kilometri) si Sarti (50,9 kilometri) – caz in care va trebui sa te pregatesti pentru un drum de circa o ora. 

Daca vei fi cazat in statiunea Neos Marmaras, cel mai probabil vei avea un loc de parcare in zona hotelului, si vei veni catre plaja pe jos. Spre exemplu, din portul Neos Marmaras si pana la plaja centrala a statiunii, ar trebui sa faci pe jos in jur de 18-20 minute. 

Cei care vin cu masina parcheaza in zona din spatele plajei, pe marginea drumului asfaltat. Cand am fost noi, in iunie 2023, parcarea in aceasta zona era gratuita.

Cum arata Neos Marmaras Beach si ce servicii si facilitati exista la aceasta plaja 

Neos Marmaras Beach, denumire disponibila si pe Google Maps, reprezinta plaja centrala a statiunii si este localizata in partea de sud a orasului. Vei gasi o plaja lunga, din nisip, cu multe segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele, dar si zone de plaja libera, unde vizitatorii isi pot aseza linistiti prosoapele. 

Intrarea in apa are o panta medie, iar de-a lungul plajei exista o multime de beach baruri, terase, dusuri, toalete, asadar din punct de vedere al serviciilor, discutam despre o plaja bine organizata, premiata cu distinctia Blue Flag. 

Neos Marmaras Beach este o plaja populara, nu foarte lata, asadar asteapta-te sa o gasesti destul de aglomerata in plin sezon, mai ales in zona amenajata. Pe de alta parte, sunt destul de multe familii cu copii care aleg sa se bucure de mare si de soare aici, tocmai pentru ca au in imprejurimi tot felul de facilitati si servicii. 

Partea sudica a acestei plaje (impartita pe 3 segmente) este administrata de complexul hotelier Porto Carras si doar unul dintre aceste segmente (sub denumirea de Kohi Beach) este deschis si publicului larg, adica si celor care nu sunt cazati in cadrul complexului. 

Totusi, accesul la Kohi Beach este contra cost, iar cei care au fost aici in ultima perioada (iunie 2023) au platit 5 euro/persoana taxa de intrare. In plus, se pot inchiria sezlonguri si umbrele.

Revenind la plaja centrala Neos Marmaras, cea in care nu esti nevoit sa platesti taxa de acces si in care ai la dispozitie atat zone amenajate, cat si zone libere – are o apa curata si este bine intretinuta.

Poti sa auzi muzica in anumite zone si are un vibe destul de comercial, nefiind neaparat potrivita celor care cauta sa fie inconjurati strict de natura si sa auda doar sunetul valurilor. 

Preturile pentru inchirierea sezlongurilor si a umbrelelor pot sa difere la Neos Marmaras Beach de la un segment la altul. E posibil sa observi ca pentru sezlongurile din primul rand se solicita o consumatie minima mai mare de la barul din spate (20 euro/persoana la Fratelli Beach Bar, in iunie 2023).

Incepand cu al doilea rand, sunt situatii in care nu se percepe o consumatie minima. Fiind o plaja relativ ingusta, Neos Marmaras Beach are, in zonele amenajate, sezlonguri dispuse pe maximum 4-5 randuri pana la mal.

Cand e mai bine sa vii la Neos Marmaras Beach 

Desi este o plaja generoasa, atat cu portiuni amenajate, cat si cu portiuni libere, Neos Marmaras este totusi plaja unei statiuni foarte populare, ceea ce o face sa fie si destul de aglomerata in plin sezon. Desigur, ai toate sansele sa gasesti un loc la malul marii, chiar si pe prosop, caci spatiul este suficient, insa e posibil ca dupa primele ore ale diminetii sa nu te simti tocmai singur pe plaja. 

In lunile iulie si august, Neos Marmaras Beach devine destul de plina, insa daca esti conditionat sa-ti faci vacanta in aceasta perioada, te poti orienta si catre celelalte segmente de plaja din zona Neos Marmaras (Paradisos, Kohi), chiar si catre putin mai indepartata plaja Lagomandra (la aproximativ 10 kilometri distanta). 

La sfarsit de mai, inceput de iunie si dupa prima jumatate a lunii septembrie, atmosfera la Neos Marmaras Beach devine mai potolita, iar fluxul de turisti este considerabil mai mic, alaturi de preturile ceva mai prietenoase la cazari.

In loc de concluzie

Neos Marmaras Beach este o plaja bine organizata, cu multiple facilitati si servicii, la indemana celor care se cazeaza in aceasta vibranta statiune, insa putin cam aglomerata in plin sezon. I se alatura si alte plaje bune din imediata apropiere, iar daca vrei sa te pregatesti si mai bine la capitolul locuri incantatoare la malul marii in Sithonia, iti recomandam si articolul: Ghid plaje Sithonia. Plaje premiate blue flag si alte plaje frumoase din Sithonia

Nu in ultimul rand, iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacanta Sithonia, cu multe hoteluri bune si foarte bune din care sa-l poti selecta usor pe cel potrivit cerintelor tale!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?