Golful si plaja Bolata. Ce sa ai in vedere daca vizitezi acest loc din Bulgaria

bolata

Golful Bolata este o atractie de top de pe litoralul bulgaresc si din ce in ce mai multi romani vor sa vada frumusetea acestui loc inconjurat de natura si peisaje armonioase. Plaja Bolata, din golful cu acelasi nume, este una dintre plajele cele mai frumoase de pe litoralul bulgaresc si atrage an de an multi vizitatori gratie formei si asezarii sale aparte. 

Daca si tu ai in plan sa incluzi pe lista ta de opriri Golful Bolata din Bulgaria, gasesti mai jos cateva detalii care ti-ar putea fi utile, iar la noi pe site o multime de oferte sejur litoral Bulgaria, cu peste 200 de variante de hoteluri in regim all inclusive.

bolata

Ce poti vedea in Golful Bolata din Bulgaria

Golful Bolata apartine de Rezervatia Naturala Kaliakra si se afla la doar 3 kilometri de Capul Kaliakra, in nord. Golful are o forma semi circulara si gazduieste una dintre cele mai atragatoare plaje ale Bulgariei. 

Tot la Golful Bolata exista si un mic rau care se varsa direct in mare, iar in zonele laterale ale plajei vei observa stanci de culoare caramizie. 

In pesterile din preajma Golfului Bolata au existat asezari care datau inca din secolul al IV-lea si tot in aceasta zona a fost ridicata o baza secreta pe vremea comunismului, ale carei cladiri abandonate mai pot fi observate si astazi. 

golful bolata

In zona Golfului Bolata si a Capului Kaliakra ai si cele mai mari sanse sa vezi delfini aproape de tarm si pentru ca vorbim despre o zona protejata, daca esti suficient de norocos vei putea observa aici si cateva exemplare de pescaras albastru, starc cenusiu sau rata motata. 

Plaja Bolata – acces, parcare si forma sa aproape perfecta

De la Balgarevo mai ai de mers aproximativ 10 minute cu masina pana la plaja Bolata. Drumul secundar care pleaca din strada principala catre plaja Bolata se afla insa in conditii destul de vitrege (iunie 2022). In acest sens, te sfatuim sa mergi cu viteza redusa, mai ales pe ultima portiune si sa fii precaut in cazul in care ai o masina cu garda joasa.

La plaja Bolata vei gasi doua zone de parcare, cea din stanga cum te uiti catre mare fiind mai spatioasa. 

Plaja Bolata sau Bolata Beach este o plaja salbatica, gratie zonei de care apartine, iar nisipul de aici este fin si apa curata. Intrarea in mare este destul de lina, insa exista o zona si cu intrare mai abrupta, in partea dreapta cum te uiti la mare. 

Chiar daca vorbim de o plaja aflata intr-o rezervatie naturala, Bolata nu este tot timpul printre cele mai libere. Daca mergi aici in plin sezon (lunile iulie si august), la orele pranzului este posibil sa gasesti ceva mai multe persoane la plaja. 

Noi am fost in iunie, insa catre apus, iar plaja Bolata arata cam asa:

De regula, Bolata Beach nu este amenajata cu sezlonguri si umbrele si nu gasesti aici servicii pentru turisti, insa au existat perioade in care vizitatorii au raportat prezenta unor chioscuri cu inghetata, racoritoare si cateva sezlonguri.

Nu te baza insa pe asta, pentru ca in cele mai multe dintre cazuri nu vei gasi aici astfel de facilitati, motiv pentru care iti recomandam sa vii pregatit eventual cu o lada frigorifica, care sa contina cateva bauturi si alimente, dar si o umbrela in cazul in care stai mai mult.

Daca planuiesti sa te cazezi intr-o zona apropiata de Golful Bolata, iti recomandam sa te uiti peste ofertele de cazare pe care ti le-am pregatit aici .

Plaja Bolata are o forma de semicerc aproape perfecta, ceea ce-i da o frumusete incontestabila. Daca vrei sa faci poze wow, cele mai reusite cadre le vei surprinde nu de pe plaja, ci de pe dealul stancos din spatele acesteia.

Sigur, daca detii cumva o drona si ai de gand sa o folosesti aici, imaginile vor fi si mai spectaculoase. Poti face scurte plimbari si pe digurile din lateralul plajei, insa iti recomandam sa nu te aventurezi pe stancile din capetele acestora pentru sarituri in apa, pentru ca te poti lovi de pietre. 

Daca esti interesat si de alte plaje retrase din zona litoralului bulgaresc, iti recomandam sa citesti si articolul: 22 plaje salbatice Bulgaria. Unde poti gasi plaje izolate pe litoralul bulgaresc

Locuri frumoase in apropiere de Golful Bolata

Daca vizitezi Golful Bolata, am putea spune sincer ca ar fi pacat sa nu vizitezi in primul rand si Capul Kaliakra. Distanta intre plaja Bolata si Cap Kaliakra este de doar 3 kilometri, iar peisajele de aici iti vor ramane mult timp in gand. 

Cele doua obiective fac parte din aceeasi rezervatie naturala, prin urmare vegetatia care le inconjoara este la fel de frumoasa, insa spre deosebire de plaja Bolata, la Capul Kaliakra, care este considerat un monument al naturii, vei avea posibilitatea sa te plimbi pe o fasie stancoasa de pamant lunga de 2 kilometri. Poti sa vizitezi aici si ruinele vechii cetati sau sa iei masa la restaurantul cu priveliste frumoasa catre malul marii. 

Kavarna se afla la un drum de aproximativ 20 de minute de Golful Bolata si desi este o statiune linistita cu destul de putine atractii turistice, te poti opri sa mananci la unul dintre restaurantele de aici sau poti vizita cateva muzee si biserici. 

Balcic se afla, la randu-i, la aproape 35 de minute de Golful Bolata si daca nu l-ai vazut pana acum, merita sa faci o vizita pana la Castelul Reginei Maria

Ferma de Midii Dalboka este locul din apropierea Golfului Bolata in care te poti opri daca ti-e foame dupa o zi de plaja sau chiar si inainte sa mergi catre Bolata Beach. In plin sezon, e posibil sa ai nevoie de o rezervare pentru a prinde o masa aici.

Daca vrei mai multe detalii referitoare la preturi, program si recomandari pentru vizita aici, poti citi si articolul Ferma de midii Dalboka, Bulgaria. Ce sa stii daca ajungi aici

ferma de midii dalboka

Distante Bolata Vama Veche si distante din alte statiuni bulgaresti

La Golful Bolata si, implicit, la plaja Bolata, ajungi destul de repede daca pleci de pe litoralul romanesc. 

Distanta Bolata Vama Veche este de 57 de kilometri, iar drumul pana aici trece prin localitatile Durankulak, Ezerets, Sabla, Gorun, Kavarna (unde vei coti la stanga catre malul marii, spre Balgarevo si apoi Bolata). 

Daca vii direct de la Bucuresti si primul lucru pe care vrei sa-l faci este sa te opresti in Golful Bolata, vei avea de parcurs 322 de kilometri, cu plecare pe Autostrada Soarelui si continuarea traseului cu iesire pe la Vama Veche. 

Turistii mai sunt interesati si de distantele dintre principalele statiuni si obiective din apropierea Golfului Bolata, motiv pentru care ti-am pregatit si urmatoarele date:

  • distanta plaja Bolata Kavarna – 14,2 km 
  • distanta plaja Bolata Balcic – 35,5 km
  • distanta plaja Bolata Albena – 46 km
  • distanta plaja Bolata Nisipurile de Aur – 55,5 km
  • distanta plaja Bolata Varna – 77,6 km 

In concluzie, Golful Bolata este pentru tine daca preferi linistea si peisajele inconjurate de natura, iar faptul ca este destul de apropiat de granita cu Romania, dar si de unele statiuni importante din Bulgaria, il face sa fie relativ usor de vizitat, exceptand ultima portiune de drum care este usor mai solicitanta.

Alte materiale despre plaje din Bulgaria

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Bulgaria?