Top plaje Halkidiki. Cele mai frumoase plaje din intreaga peninsula, plaje salbatice si plaje pentru nudisti

Halkidiki se numara printre destinatiile turistice favorite ale romanilor, pentru ca este relativ aproape de tara noastra si pentru ca are conditii bune de cazare, peisaje sublime si unele dintre cele mai bune plaje din Grecia. 

Cele trei brate ale peninsulei Halkidiki (Kassandra, Sithonia si Athos) sunt totodata si principalele regiuni turistice de aici, Kassandra si Sithonia fiind cele mai cunoscute. Kassandra este cea mai animata dintre destinatii, in timp ce Sithonia se lauda cu unele dintre cele mai frumoase plaje salbatice.

Desi este mai putin popular, Athos are o zona turistica frumoasa in nordul peninsulei, chiar daca foarte multi dintre turisti asociaza acest brat strict cu Muntele Athos, care nu este accesibil publicului larg. 

In total, Halkidiki are in prezent nu mai putin de 94 de plaje premiate Blue Flag, distinctie prin intermediul careia sunt certificate calitatea apei si calitatea fiecarei plaje de acest tip. Grecia este a doua tara din lume in topul tarilor cu cele mai multe plaje premiate cu Blue Flag, ceea ce inseamna ca daca pleci in vacanta in Halkidiki, mai mult ca sigur vei da de una dintre aceste plaje bune. 

Nu in ultimul rand, daca intentionezi sa-ti faci concediul in aceasta parte a Greciei, gasesti la noi pe site si o serie de oferte tentante pentru vacantele in Halkidiki, cu o multime de variante din care poti alege ce este mai potrivit pentru tine si gasca ta!

Plaje frumoase in Halkidiki. Top plaje Halkidiki in functie de bratul pe care alegi sa-ti faci vacanta

Asa cum mentionam inca de la inceput, Grecia se poate lauda cu un numar impresionant de plaje frumoase in Halkidiki si asta doar daca luam in considerare distinctiile Blue Flag, carora li se adauga si alte plaje bune din Halkidiki, poate chiar mai impresionante din punct de vedere al peisajului, insa care nu intrunesc conditiile necesare obtinerii unei astfel de premiu. Exista plaje frumoase in Halkidiki care nu au locuri suficiente pentru a fi amenajate cu sezlonguri si umbrele, plaje care nu au diverse facilitati in imediata apropiere, insa care sunt deosebit de cautate in plin sezon, gratie aspectului lor minunat. 

In acest sens, cea mai frumoasa plaja din Halkidiki va fi aceea care te va face sa te simti minunat, caci am fi subiectivi daca ti-am indica una anume. Cu toate acestea, exista cateva exemple de plaje din Halkidiki catre care se indreapta multe dintre laude. Incepand cu bratul Kassandra, si continuand cu bratele Sithonia si Athos, iata care sunt unele dintre cele mai frumoase plaje din Halkidiki: 

1. Plaja Paliouri din Kassandra se afla in golful Chrousso si este considerata una dintre cele mai frumoase si bune plaje din Halkidiki. Este certificata Blue Flag, are nisip fin si atat zone organizate cu sezlonguri si umbrele, cat si zone de plaja libera.

paliouri beach

2. Plaja Sani, la fel, certificata Blue Flag, este o alta plaja foarte frumoasa din Kassandra, Halkidiki. Apartine in mare parte de resortul cu acelasi nume, insa exista aici si cateva segmente de plaja libera.   

Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!
sani beach

3. Plaja Polichrono din Kassandra este premiata Blue Flag si este printre cele mai lungi de pe acest brat. Este o plaja mixta, de nisip cu pietris, cu o lungime de peste 6 kilometri si la mica distanta de Kriopigi. 

4. Plaja Fourka din Kassandra, lunga de 2,5 kilometri si certificata Blue Flag se afla, de asemenea, in topul preferintelor turistilor care se cazeaza pe primul brat din Halkidiki. Gasesti plaja Fourka pe coasta de vest a bratului Kassandra. 

plaja fourka

5. Plaja Siviri, din vestul bratului Kassandra, este o alta plaja apreciata din Halkidiki. Aceasta plaja este lunga, cu nisip fin si cu intrare lina in apa, ceea ce o face potrivita pentru familiile cu copii. Este una dintre plajele mai linistite ale Kassandrei. 

plaja siviri

Daca vrei sa citesti mai multe despre plajele din Kassandra, Hakidiki, poti sa arunci o privire pe articolul: Ghid plaje Kassandra. Plaje premiate Blue Flag si alte plaje frumoase din peninsula

6. Plaja Orange Beach de pe bratul Sithonia este considerata a fi una dintre cele mai frumoase plaje din Halkidiki, chiar daca nu este certificata Blue Flag. Peisajul salbatic de aici este completat de stancile albe care ies din mare si de apa de un turcoaz ireal. Gasesti plaja Orange Beach, cunoscuta si drept Kavourotripes sau Portokali, la mica distanta de statiunea Sarti. Atentie, insa, in plin sezon. Fiind una dintre cele mai cautate, Orange Beach devine aglomerata chiar de la primele ore ale diminetii. 

Poti citi mai multe despre aceasta plaja frumoasa din Halkidiki in articolul Orange Beach Sithonia. Cum ajungi aici si cand e bine sa vizitezi aceasta plaja

orange beach

7. Plaja Kalamitsi, la 15 kilometri de Sarti, in capatul bratului Sithonia, este de asemenea foarte apreciata de catre turistii care vin aici. Are nisip fin, este generoasa, ceea ce o face sa nu devina foarte aglomerata. In unele portiuni insa, intrarea in apa este destul de abrupta. Ai mai multe baruri si restaurante pe plaja si posibilitatea de a practica diferite sporturi acvatice. 

plaja kalamitsi

8. Plaja Platanitsi este una dintre cele mai faimoase de pe bratul Sithonia, localizata in apropiere de Sarti. Exista parcare amenajata in capatul plajei, iar locul este frecventat in mod special de turistii tineri, pentru ca in unele cazuri muzica de la beach bar-uri se aude mai tare. Intrarea in apa este lina, iar peisajul este minunat. 

9. Plaja Agios Ioannis, la aproximativ 5 kilometri distanta de statiunea Nikiti din Sithonia, este o alta plaja frumoasa din aceasta zona. Este o plaja destul de retrasa, prin urmare, mai potrivita celor care cauta relaxare, insa vei gasi aici si cateva baruri, zone amenajate cu sezlonguri si chiar wi-fi. 

Daca te intereseaza in mod particular plajele de pe bratul Sithonia, poti citi articolul: Ghid plaje Sithonia. Plaje premiate blue flag si alte plaje frumoase din Sithonia

plaja agios ioannis sithonia

10. Plaja Ouranoupoli, cea mai cunoscuta plaja de pe bratul Athos din Halkidiki, este o alta plaja apreciata din aceasta zona turistica. Este foarte lunga (aproximativ 5 kilometri), cu nisip fin si apa curata. Devine destul de aglomerata in plin sezon, insa vei gasi aici toate facilitatile de care ai nevoie. 

plaja ouranoupoli

Plaje nudisti Halkidiki

Daca in vacanta ta in Halkidiki esti interesat si de astfel de locuri la malul marii sau, din contra, ai vrea sa le eviti din diferite motive, iti prezentam mai jos si cateva dintre plajele unde se obisnuieste sa se practice nudismul, in Halkidiki. 

Nu toate dintre aceste locuri sunt desemnate oficial drept plaje potrivite pentru nudism, la fel cum alte locuri sunt stiute doar de catre adevaratii cunoscatori. 

Plaja Kalamitsi din Sithonia are o sectiune separata si pentru nudisti, localizata intr-un mic golfulet protejat. Pe aceasta plaja se ajunge pe jos, mergand pe o carare la nord de satul Kalamitsi. Nisipul este fin aici, iar apa este foarte limpede, potrivita pentru snorkeling. 

plaja kalamitsi

Plaja Kriartsi din Sithonia are doua sectiuni, iar partea de plaja din sud este frecventata de nudisti, in timp ce partea din nord este de cele mai multe ori vizitata de catre turistii care vin sa campeze. In partea de nord exista un restaurant si un beach bar. 

Plaja Paradise, din sudul plajei Aretes, Sithonia, este una dintre plajele retrase ale acestui brat, motiv pentru care se intampla sa fie, la randu-i, frecventata de nudisti. 

Plaja Platania, din apropiere de Sarti, Sithonia, are o sectiune mai retrasa in care se practica nudismul. Desi nu este oficial o plaja desemnata pentru acest lucru, turistii care au vizitat-o recent au semnalat faptul ca uneori, nudismul este practicat aici.

plaja platania

Plaje salbatice Halkidiki 

Desi cele mai multe plaje salbatice se afla, fara doar si poate, pe bratul Sithonia, exista o serie de plaje retrase si mai putin atinse de turisti si pe celelalte doua brate ale peninsulei. Gasesti mai jos si cateva exemple plaje inconjurate de natura din Halkidiki. Fiecare dintre plajele de mai jos poate primi oricand descrierea de “cea mai frumoasa plaja din Halkidiki” pentru ca, asa cum spuneam si mai sus, frumusetea locurilor respective tine de opinia si de preferintele fiecaruia dintre vizitatori. 

Plaja Possidi de pe bratul Kassadra este asezata la Capul Possidi si la aproximativ 3 kilometri distanta de satul cu acelasi nume.

Este un loc absolut spectaculos, caci aici exista o fasie de nisip care strapunge marea, si care de la an la an isi schimba forma. Peisajul este unul 100% natural, prin urmare nu uita sa-ti iei la tine apa si umbrela, caci nu vei gasi facilitati si servicii pe aceasta plaja. 

Plaja Lemos din Sithonia reprezinta cel mai sudic punct al acestui brat din Halkidiki si totodata locul in care te poti bucura de o priveliste spectaculoasa catre arhipelagul insulelor Sporade. Nu vei gasi pic de organizare pe aceaasta plaja, iar accesul pe plaja Lemos este unul destul de dificil. 

Plaja Livari, o alta plaja de o frumusete aparte din Sithonia, se afla destul de aproape de satul Vourvourou. Exista aici o fasie de nisip care separa golful plajei de mare, iar peisajul este unul aparte. Nici aici nu se gasesc facilitati, prin urmare, e bine sa ai grija sa-ti iei tot ce ai nevoie cu tine.  

plaja livari

Plaja Xiropotami de pe bratul Athos este localizata la 12 kilometri distanta de Ouranopoli si chiar daca este destul de cunoscuta de catre turistii care aleg aceasta zona turistica, fiind o plaja neorganizata, putem spune ca face parte din categoria plajelor salbatice din peninsula Halkidiki. Marea este in general foarte linistita aici, iar privelistea este de exceptie. 

Concluzionand, peninsula Halkidiki este renumita pentru plajele sale frumoase, numarul mare al certificarilor Blue Flag acordate in aceasta zona confirmand acest lucru. Mai mult, cele trei brate ale peninsulei gazduiesc si o serie de plaje salbatice sau mai putin dotate cu facilitati, insa poate la fel de frumoase, asadar este putin probabil sa mergi in vacanta in Kassandra, Sithonia sau chiar Athos si sa nu gasesti o plaja pe gustul tau.

Alte articole care te-ar putea interesa

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?