Vacanta in Ligia Lefkada. Ce trebuie sa stii despre acest sat pescaresc din nord-estul insulei

Ligia este una dintre statiunile cunoscute ale insulei Lefkada si preferata in mod deosebit de cei care nu au nevoie de un loc prea animat pentru a se bucura de vacanta. Se afla pe coasta de est, are o plaja ingusta, cu un peisaj frumos, si atrage, an de an, familii cu copii, seniori si amatori ai pescuitului. 

Mai multe detalii despre tot ce presupune un concediu in Ligia Lefkada gasesti in cele ce urmeaza, iar la noi pe site gasesti si cateva zeci de oferte vacante Lefkada, inclusiv hoteluri din aceasta statiune.

Unde se afla Ligia Lefkada si cum ajungi aici

Ligia este localizata aproape de capitala Lefkada Town, in nord-estul insulei, la doar 6 kilometri de centrul acestui oras. Daca vii cu masina personala, din Lefkada Town si pana in Ligia ar trebui sa faci in jur de 10 minute, intr-o zi cu trafic normal. 

Poti ajunge usor in Ligia si cu taxiul (de la aeroport si pana in aceasta statiune sunt 25 kilometri), iar costul calatoriei ar trebui sa fie undeva in jurul a 30 euro. 

Totodata, Ligia este una dintre asezarile in care poti ajunge si cu transportul public local (autobuzele KTEL). Poti lua autobuzul din statia centrala Lefkada Town (o gasesti in apropierea portului), insa poti ajunge aici si din Nidri. Orarul curselor poate fi consultat aici

HINT: Daca ai nevoie de mai multe informatii cu privire la modalitatile de transport pe aceasta insula greceasca, ti-ar putea fi de folos articolul: Transportul local in Lefkada. Cum te poti deplasa daca nu ai venit aici cu masina personala

Distantele din principalele statiuni ale insulei si pana in Ligia sunt urmatoarele:

  • distanta Ligia Nikiana – 3,2 kilometri
  • distanta Ligia Nidri – 10,1 kilometri
  • distanta Ligia Sivota – 25,9 kilometri
  • distanta Ligia Agios Nikitas – 17 kilometri 
  • distanta Ligia Vasiliki – 30,7 kilometri

In cazul in care ai in plan sa vii direct cu masina, ti-ar putea fi utile si detaliile de aici: Traseu Bucuresti Lefkada. Care este cel mai bun drum catre aceasta insula greceasca

Ce trebuie sa stii despre Ligia Lefkada

Ligia este un sat pescaresc de dimensiuni micute, insa relativ popular, in mod special pentru familiile cu copii si pentru cei care vor sa-si organizeze o vacanta mai linistita. Casele din Ligia sunt despartite de un drum principal, destul de apropiat de malul marii. Cele mai multe dintre acestea sunt cladiri cu doua etaje, cu studiouri si apartamente. 

De-a lungul drumului principal exista mai multe magazine si restaurante, patiserii, farmacie si benzinarie, ceea ce inseamna ca ai putea avea aici majoritatea serviciilor de care ai nevoie pentru confort in vacanta, fara sa fii nevoit sa mergi neaparat in Lefkada Town. 

Portul din Ligia gazduieste o multime de barcute pescaresti, care apar zilnic cu capturi proaspete de diferite feluri. Astfel, e bine de stiut ca vei avea ocazia sa te bucuri si de preparate fresh din fructe de mare si peste. 

Cum este plaja in Ligia Lefkada

Spre deosebire de alte plaje ale insulei, plaja din Ligia este ceva mai ingusta, insa marea este descrisa ca fiind de cele mai multe ori calma aici. 

In Ligia gasesti mai multe segmente de plaja, majoritatea micute si neamenajate, formate din pietricele. Si la intrarea in apa exista pietre, ceea ce inseamna ca e bine sa iei cu tine si incaltamintea speciala pentru apa. 

Sunt si zone amenajate cu sezlonguri si umbrele, insa nu te astepta sa gasesti un numar foarte mare de sezlonguri. In plin sezon, e de preferat sa vii mai devreme la plaja pentru a te asigura ca prinzi loc acolo unde-ti place, pentru ca dupa ora 10.00 AM zona de plaja poate sa devina mai aglomerata, la fel si zona de parcare din spatele acesteia. 

Pentru mai multe informatii despre plaja principala din aceasta statiune, iti recomandam sa citesti si articolul: Lygia Beach Lefkada, plaja ingusta si linistita aflata la mica distanta de capitala insulei

Vremea in Ligia inregistreaza cele mai ridicate temperaturi in lunile iulie-august (atunci cand media maximelor ajunge undeva la 30 grade), iar cea mai calda apa a marii o gasesti aici in august, dar si in septembrie, cu valori cuprinse intre 25-26 grade. 

Daca ai in plan sa-ti faci vacanta in iunie, asteapta-te ca apa marii sa aiba in jur de 22 grade, valori intalnite, de altfel, si in luna octombrie. 

Unde te cazezi in Ligia Lefkada

In Ligia, majoritatea unitatilor de cazare sunt de tip vile, cu studiouri si apartamente si regim self catering. Exista si cateva variante de vile mai pretentioase (cotate cu 4 stele), in general amplasate mai sus, cu o vedere frumoasa catre mare. 

Sunt destul de putine variantele cu mic dejun inclus, iar regimul de cazare all inclusive lipseste. 

In linii generale, gasesti spatii de cazare prietenoase cu bugetul, cu servicii de baza, dar si apartamente mai bine echipate, dotate cu diferite alte facilitati. 

Cateva exemple de hoteluri in Ligia Lefkada: 

  • Hotel Porto de 3 stele, localizat la 300 metri de centrul statiunii, cu plaja privata si piscina exterioara
  • Hotel Christina Studios de 3 stele, la 250 metri de plaja, format din 3 cladiri separate, gradina cu flori si piscina exterioara 
  • Hotel Villa Kazazis de 3 stele, inconjurat de vegetatie si de o gradina cu maslini, cu studiouri si diferite tipuri de apartamente, piscina exterioara
  • Hotel Thomais Boutique de 3 stele, in directia Nikiana, la 1,9 kilometri de centrul statiunii Ligia si la 200 metri departare de plaja 
  • Hotel Thalero Holiday Centre de 2 stele, la 300 metri de plaja 
  • Hotel Thanasis Studios de 2 stele, la 400 metri de plaja, intr-o zona linistita 
Hotel Thomais Boutique

Ce poti sa faci in Ligia Lefkada 

Asa cum spuneam si mai sus, Ligia Lefkada este un loc potrivit pentru concediile axate pe relaxare si liniste. Nu gasesti aici cluburi, agitatie si viata de noapte activa, insa vei avea la indemana zona portului, restaurantele cu mancare traditionala greceasca, peste si fructe de mare proaspete, posibilitatea de a inchiria o barcuta, excursii la pescuit si alte activitati de genul. 

La circa 450 metri de plaja din Ligia, in capatul din stanga al plajei Episkopos, se afla un centru de sporturi acvatice unde gasesti si un mini aquapark cu atractii gonflabile, amplasate direct pe mare. Ai de ales intre mai multe feluri de sporturi: wakeboard, ski nautic, plimbari cu colacul, escalada pe “ghetarul” gonflabil si altele. 

Tine cont ca waterpark-ul este micut, exista doar cateva atractii, iar 2-3 ore petrecute aici pot fi mai mult decat suficiente.

Despre acest loc gasesti mai multe informatii utile in articolul: Aquapark Lefkada. Ce trebuie sa stii despre cele doua parcuri cu atractii gonflabile amplasate direct pe apa marii

Zona este potrivita si pentru cei care practica drumetii, pentru ca Ligia este inconjurata de dealuri, paduri de pini si plantatii de maslini, asa ca mediul de aici iti va oferi cadrul perfect pentru plimbarile in natura. Daca vii in Ligia si pentru drumetii, e bine sa alegi extrasezonul, pentru ca soarele va fi mai bland, iar atmosfera mai placuta. 

Restaurante cu review-uri bune in Ligia Lefkada 

Si la capitolul restaurante si taverne, micuta statiune Ligia are lucruri bune de oferit. Desi nu sunt foarte multe la numar, locurile in care se mananca bine exista, iar cateva dintre acestea pot fi: 

Ta Kanioria Tavern, localizata la circa 800 metri de centrul statiunii Ligia, este cu specific grecesc si are mese asezate chiar la malul marii. A primit peste 1000 de recenzii pe Google, majoritatea pozitive, iar in meniul sezonului cald 2022 se remarcau preparate precum pui gatit cu fava si sos de rosii uscate, cotlet de porc cu sos de cimbru, miel la protap, biban de mare cu piure de telina, file de ton, creveti la gratar si multe altele.

La capitolul aperitive, se remarca o serie de specialitati originare din Lefkada, dar si clasicele aperitive grecesti, in general nelipsite din meniurile tuturor tavernelor. 

Giannis Tavern te asteapta tot la malul marii, ceva mai aproape de centrul statiunii, cu un meniu bogat in peste si fructe de mare, aperitive de toate felurile (icre, dovlecei prajiti, caracatita), dar si mancaruri traditionale cu sos si paste. 

Taverna Makis este mai apropiata de port, are un meniu stufos, foarte bogat in aperitive (rulouri cu branza si sunca, fava, sarmalute de orez in foi de vita, placinta de spanac, placinta cu branza, midii gatite la abur, salata de ciuperci cu usturoi, caracatita marinata, macrou afumat), cateva variante pentru micul dejun (sandwich club, omleta de diferite feluri, paine prajita cu usturoi, etc), dar si o multime de preparate cu fructe de mare/peste, meniuri pentru copii, salate si diferite soiuri de branza. 

In loc de concluzie

Ligia Lefkada este pentru tine daca nu ai nevoie de un loc prea vibrant pentru a-ti petrece vacanta si daca tot ce cauti este un cadru cat mai linistit, in care sa te bucuri de mare, de soare, de drumetii si de mancare buna. 

Daca ai fost pana acum in Ligia, asteptam cu interes si parerile tale, iar daca nu te-ai hotarat inca unde anume sa-ti rezervi cazare in aceasta insula greceasca, nu uita sa arunci o privire si la noi pe site, unde te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Lefkada!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?