Chumbe Island Zanzibar si cum poti ajunge pe aceasta insula transformata in rezervatie naturala privata 9 September 2022 Zanzibar Postat de Ana-Maria Lichwar Insula Chumbe, invecinata cu mult mai cunoscuta insula-mama Zanzibar, este o rezervatie naturala privata, devenita in prezent una dintre cele mai frumoase atractii din intreg arhipelagul. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde se afla Chumbe Island si cum ajungi aici Ce sa stii despre Chumbe Island Preturi, cazare si activitati in Chumbe Island Turistii care-si fac vacantele in zona se pot bucura de excursii de o zi si chiar de experiente de tip overnight stay in cabanutele ecologice ridicate pe Chumbe Island, iar natura care inconjoara aceasta insula este descrisa ca fiind deosebit de frumoasa. Daca urmeaza sa pleci in Zanzibar si esti interesat sa faci o vizita si la Chumbe Island, iata ce trebuie sa stii. Unde se afla Chumbe Island si cum ajungi aici Chumbe Island este localizata in sud-vestul insulei mari Zanzibar, la o distanta destul de mica de coasta acesteia. Aici poti ajunge numai cu barca, prin intermediul excursiilor organizate, insa doar cu o rezervare facuta cu minimum 4 zile inaintea vizitei. Rezervarile se pot face pe site-ul oficial al atractiei, chumbeisland.com, unde poti alege intre o experienta de tip day trip si o experienta de tip overnight stay. Cei mai multi dintre turisti opteaza pentru varianta turului de-o zi, care include transportul cu barca pana aici si inapoi la hotelul partener (Jungle Paradise), masa de pranz asigurata pe insula, racoritoare si gustari, barca, ghid si echipament pentru snorkeling, accesul in reciful de corali, o plimbare ghidata pe traseele rezervatiei forestiere, acces in turnul farului si turul unui bungalow de pe insula. De regula, o astfel de excursie se desfasoara intre orele 9.30 – 16.30, insa nu uita ca rezervarea ta trebuie facuta din timp, caci pe insula nu au acces prea multi turisti simultan, din dorinta administratiei de a proteja mediul inconjurator. Pentru cei care intentioneaza sa petreaca una sau mai multe nopti pe aceasta insula, programul este relativ asemanator, cu exceptia cazarii intr-unul dintre cele 7 bungalow-uri ecologice de aici, mese full-board, eventuale lectii de snorkeling si mai multe plimbari prin natura in compania ghidului. Ce sa stii despre Chumbe Island Chumbe Island are statut de rezervatie naturala privata premiata, a carei dezvoltare pentru conservarea durabila a mediului inconjurator de aici a inceput in 1991, insula fiind initial nelocuita. Insula Chumbe gazduieste in imprejurimi un recif de corali de exceptie si o rezervatie forestiera, ambele protejate prin lege si care adapostesc specii rare de animale salbatice. Tot aici se afla si un centru educational, un centru pentru vizitatori, cabanute ecologice, dar si cateva monumente istorice. Toate constructiile ridicate pe Chumbe Island functioneaza pe baza de eco-tehnologie de inalta generatie, tocmai pentru a proteja mediul inconjurator (energie fotovoltaica, incalzire solara, toalete cu compost, etc). Reciful de corali din insula Chumbe are o suprafata de 55 de hectare, iar pescuitul si ancorarea ambarcatiunilor neautorizate sunt strict interzise. Gratie regulilor de protejare a acestuia, reciful din aceasta zona este in prezent unul dintre cele mai frumoase recife de mica adancime din intreaga regiune, gazduind in jur de 90% dintre speciile de corali duri din Africa de Est si mai mult de 400 de specii de pesti de recif. In plus, reciful de corali din Chumbe Island a devenit si un loc cu sursa de hrana pentru testoase. Fiind vorba de un recif de mica adancime, acesta face obiectul unor experiente absolut fascinante pentru cei care se inscriu la excursii cu opriri la snorkeling aici. HINT: Apele din jurul insulei apartineau in trecut de o zona militara in care armata desfasura exercitii de tragere. Te-ar putea interesa si: Top 15 cele mai frumoase plaje din Zanzibar Preturi, cazare si activitati in Chumbe Island Fiind vorba despre un loc in care s-au facut investitii considerabile pentru a proteja natura, e bine sa iei in considerare ca preturile pentru o vizita si mai ales cele pentru cazare sunt destul de piperate. Spre exemplu, pentru un day trip, turistii trebuie sa scoata din buzunar in momentul de fata (sezonul 2021-2022) 90 de dolari/persoana. Copiii cu varsta sub 2 ani beneficiaza de gratuitate, iar copiii cu varsta sub 12 ani platesc jumatate din pret. Pretul pentru overnight stay variaza in functie de perioada si, evident, in functie de numarul de nopti pe care ai vrea sa le petreci aici. In perioadele de varf (15 decembrie – 28 februarie si 4 iunie – 30 septembrie, pretul pe noapte pentru o persoana este de 280 dolari. In extrasezon (1 martie – 31 martie si 1 octombrie – 15 decembrie), pretul este usor mai scazut: 260 dolari/persoana. Daca ai in plan sa ajungi aici, trebuie sa ai in vedere si ca insula este inchisa vizitatorilor in perioada 1 aprilie – 3 iunie. Cazarea se face in cele 7 eco-bungalow-uri ridicate intre plaja si padure. Fiecare casuta este dotata cu paturi queen-size, baie proprie, living decorat cu mobilier lucrat manual si obiecte de arta africana, dar si un hamac. La capitolul activitati, cea mai populara este snorkeling-ul, insa cei ajunsi pe insula se mai pot bucura si de plimbari prin rezervatia forestiera, observarea crabilor de cocotier, vizitarea monumentelor istorice de pe insula, shopping la magazinul cu produse locale handmade si altele. Te-ar putea interesa si: Top excursii optionale Zanzibar. Care sunt cele mai populare tururi pe care le poti face pe insula In loc de concluzie Desi accesul pe insula nu este extrem de facil, iar costurile unei experiente aici sunt destul de ridicate, Chumbe Island este considerata a fi unul dintre cele mai frumoase locuri din intreg arhipelagul Zanzibar, iar o vizita aici poate veni la pachet cu o multime de amintiri de neuitat si poze spectaculoase. Daca ai ajuns deja pe aceasta insula sau planuiesti sa vezi Chumbe in timpul vacantei tale in Zanzibar, asteptam cu mult interes si feedback-ul tau!