Despre Portakal Beach, plaja cu vedere superba catre Castelul Alanya

Portakal Beach (sau Orange Beach, asa cum mai este cunoscuta) este numele unei plaje populare din orasul-statiune Alanya, localizata nu departe de zona centrala.

In plus, plaja ofera vizitatorilor sai oportunitatea de a face poze cat se poate de frumoase cu dealul Castelului Alanya pe fundal. 

Mai multe amanunte utile despre vizita la Portakal Beach te asteapta in cele ce urmeaza, si pentru ca ne place sa ne ocupam eficient de organizarea vacantelor de mai bine de 15 ani, la noi pe site ti-am pregatit si unele dintre cele mai bune oferte vacante Alanya, cu mai multe hoteluri din care sa-l alegi pe cel potrivit cerintelor tale.

Unde se afla Portakal Beach si cum ajungi la aceasta plaja

Plaja Portakal este localizata la circa 2 kilometri est departare de centrul statiunii Alanya. Asta inseamna ca intr-o zi cu trafic normal, pornind din inima Alanyei, vei face pana aici in jur de 10 minute cu masina. 

Poate fi considerata o plaja comoda pentru cei cazati in zona, insa si unul dintre locurile ideale daca vrei sa te bucuri de privelistea catre castel, mai ales la orele apusului. 

Portakal Beach este perceputa drept continuarea plajei Keykubat si se intide pe o lungime de aproximativ 1 kilometru. In partea stanga a plajei cum te uiti la mare, se afla Oba Beach, despartita de Portakal Beach prin gura de varsare a raului Oba in Marea Mediterana. 

In partea dreapta a plajei se afla Alanya Marina, portul in care poti ajunge chiar si pe jos, intr-o plimbare lejera de circa 30 minute.

Poti ajunge aici si cu microbuzele locale, si cu taxi, dar si cu masina. O poti repera pe Google Maps cu denumirea de “Portakal Plajı”. Se parcheaza in zona din spatele plajei, insa in plin sezon, te poti confrunta cu aglomeratie. 

Distante catre Portakal Beach din alte statiuni ale Antalyei:

  • distanta Side – Portakal Beach: 67 kilometri
  • distanta Belek – Portakal Beach: 107 kilometri
  • distanta Lara – Portakal Beach: 126 kilometri
  • distanta Antalya City – Portakal Beach: 136 kilometri

Cum arata Portakal Beach si ce servicii sunt disponibile aici

Portakal Beach este o plaja premiata cu distinctia Blue Flag, ceea ce inseamna ca vei intalni la fata locului mai toate serviciile si facilitatile care sa-ti asigure o experienta confortabila. 

Plaja Portakal este o plaja publica, formata dintr-un amestec de nisip cu pietris. La intrarea in mare este in general nisip pe segmentele amenajate (cam la fiecare 200 metri), insa pot fi si zone cu pietre sau placi, motiv pentru care, din precautie, e bine sa ai la tine si acea incaltaminte speciala pentru apa. 

In zona din spatele plajei exista cabine de schimb, dusuri, toalete si beach baruri, Portakal Beach avand totodata si mai multe segmente amenajate cu sezlonguri si umbrele, ce pot fi inchiriate la preturi rezonabile. 

Preturile pot sa difere insa de la un operator la altul (intre 50-150 lire turcesti/persoana, in sezonul cald 2023). 

Apa se adanceste destul de repede in dreptul acestei plaje, iar in unele zile cu vant mai puternic se pot forma valuri. Asadar, atentie extra in cazul in care vii aici alaturi de copii sau daca nu stapanesti inotul prea bine. 

Cea mai buna perioada pentru o vizita la Portakal Beach Alanya

Fiind localizata in apropierea centrului, Portakal Beach se poate aglomera in miez de vara. Nu este atat de populara precum Kleopatra Beach, insa si in acest caz vei intalni un flux destul de mare de turisti in intervalul iulie-august. 

Daca se intampla sa-ti faci vacanta totusi in perioada mentionata mai sus, e bine sa ajungi la Portakal mai devreme (pana in ora 10.00 dimineata), pentru a te asigura ca gasesti loc de parcare si sezlong acolo unde-ti place. 

Unele dintre cele mai bune perioade pentru o vacanta in zona Alanya si implicit pentru o vizita la Portakal Beach raman insa sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie sau sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie. 

In aceste cazuri, temperaturile sunt mai placute, plaja este mult mai libera, iar preturile la cazare sunt mai avantajoase. 

Alte plaje relativ apropiate de Portakal Beach 

Daca ti-ai propus ca in timpul vacantei tale in Alanya Turcia sa explorezi cat mai multe plaje din zona, e bine sa stii ca la distante rezonabile fata de Portakal Beach se mai afla si urmatoarele: 

Plaja Kleopatra este cea mai populara din Alanya. Este localizata la 4 kilometri departare de Portakal, pe latura de vest a statiunii. 

Se uneste cu plaja Damlatas in partea stanga cum te uiti la mare, este bine amenajata si premiata, de asemenea, cu distinctia Blue Flag. 

Aici vei intalni si destul de multa aglomeratie in miez de vara.

Plajele Keykubat si Oba sunt prelungirile plajei Portakal, la dreapta si la stanga acestei fasii de nisip. Au un aspect similar si nu sunt lipsite de servicii si facilitati, oferindu-ti, in principiu, acelasi view. 

Plaja Tosmur se afla in stanga plajei Portakal cum te uiti la mare, aproape de gura raului Dimcayi. Intre cele doua sunt in jur de 3.5 kilometri de parcurs, iar la Tosmur vin atat turisti, cat si localnici. Poate avea ceva mai multe portiuni stancoase la intrarea in mare.

In zona din spate exista hoteluri, cafenele, chiar si un mic parculet. 

In loc de concluzie

Portakal Beach este una dintre plajele cunoscute din Alanya, nu la fel de aglomerata precum Kleopatra, insa suficient de intens vizitata de catre turisti in plin sezon. 

Sta bine la capitolul servicii si facilitati si ofera turistilor o vedere frumoasa catre Castelul Alanya. 

Daca ti-am starnit interesul pentru concediile in aceasta parte a Turciei, iti reamintim ca la noi pe site gasesti unele dintre cele mai tari oferte vacante Alanya!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?