Excursie la pestera Altinbesik si in satul Ormana Antalya 21 December 2023 Turcia Postat de Ana-Maria Lichwar Una dintre cele mai des intalnite excursii optionale organizate in zona Antalya Turcia este cea care include vizita in fascinantul sat traditional Ormana, alaturi de o scurta oprire la pestera Altinbesik, ambele fiind localizate la circa 100 kilometri departare de Antalya City. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde se afla pestera Altinbesik si satul OrmanaCe poti vedea la Altinbesik si in satul OrmanaCand este mai bine sa vizitezi Altinbesik si OrmanaAlte atractii apropiate de Altinbesik si Ormana Satul Ormana se afla in districtul İbradı din Antalya si gazduieste celebrele case traditionale cu butoni, considerate a fi un patrimoniu arhitectural unic, in timp ce pestera Altinbesik ascunde la interior un lac subteran de-o frumusete aparte, pe care vei avea ocazia sa-l explorezi intr-o plimbare cu barca. Mai multe amanunte despre cele doua obiective de exceptie din aceasta zona a Turciei gasesti in cele ce urmeaza, iar la noi pe site te asteapta si unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya, cu zeci de hoteluri din toate statiunile cunoscute. Unde se afla pestera Altinbesik si satul Ormana Pestera Altinbesik este localizata in Parcul National Altınbeşik Cave, iar lacul din interior este considerat a fi cel mai mare lac subteran din intreaga Turcie. Daca vrei sa ajungi aici cu masina, pornind din Antalya City vei avea de strabatut circa 118 kilometri (un drum care se face in aproximativ o ora si 50 de minute). Taxa de acces auto in parcul national este de 70 lire turcesti, iar taxa pentru plimbarea cu barca este de 100 lire turcesti/persoana. Satul Ormana se afla la 107 kilometri departare de Antalya City, ceea ce inseamna in jur de o ora si 35 minute pe drum. Cea mai comoda varianta prin care poti vizita ambele obiective este prin intermediul unei excursii optionale organizata de operatorii locali. In receptia hotelului tau vei avea, cel mai probabil, nenumarate liste cu astfel de experiente, din care sa alegi ce te tenteaza mai mult. Se fac plecari din toate statiunile cunoscute ale Antalyei, iar multe dintre excursii includ masa de pranz luata in Ormana, dar si eventuale opriri la alte obiective precum satul Sarihacilar si altele. Intre pestera Altinbesik si satul Ormana sunt 10,4 kilometri. Distante intre Altinbesik si alte statiuni din Antalya: distanta Kemer – Altinbesik: 168 kilometri distanta Lara – Altinbesik: 113 kilometri distanta Belek – Altinbesik: 93 kilometri distanta Side – Altinbesik: 61 kilometri distanta Alanya – Altinbesik: 137 kilometri Ce poti vedea la Altinbesik si in satul Ormana Pestera Altinbesik este dezvoltata pe 3 niveluri, cel mai scazut dintre acestea si cel mediu fiind active in sezonul ploios, iar cel superior fiind constant uscat. Vei putea explora pestera intr-un tur cu barca, a carui durata este de 15-20 minute. In unele zone, adancimea lacului atinge 15 metri, iar temperatura medie din pestera este de circa 17 grade. Din loc in loc poti observa stalactite si stalagmite. Altinbesik poate fi vizitata doar pe timp de vara si toamna, pentru ca in celelalte doua anotimpuri este inundata. A fost descoperita in anul 1966, in timpul cercetarilor efectuate pentru construirea barajului Oymapınar, si deschisa publicului in anul 1994. Satul Ormana este asezat la o altitudine de 1000 metri, in districtul İbradı, si, conform cercetarilor istorice, ar fi avut o importanta strategica aparte. A fost cunoscut si sub denumirea de Erymna (un oras antic roman), iar in prezent are o populatie de circa 600 locuitori si este renumit pentru podgoriile sale si nu in ultimul rand pentru faimoasele “case cu butoni”, construite fara mortar (doar din pietre si lemn de cedru). Se presupune ca aceste bucati de lemn folosite in structura caselor asigura echilibrul peretilor si ofera flexibilitate in cazul unui cutremur. In Ormana exista cateva sute de astfel de case, cu ornamente caracteristice, incantatoare pentru cei care vor sa admire locuri pitoresti din Turcia. Totodata, in zonele din imprejurimile satului Ormana traiesc in jur de 1000 cai salbatici. Cand este mai bine sa vizitezi Altinbesik si Ormana Cele doua obiective sunt cel mai adesea vizitate in miez de vara (in intervalul iulie-august), pentru ca zona Antalya primeste atunci cel mai mare flux de turisti, dar si pentru ca pestera nu poate fi vazuta pe timp de iarna sau primavara. Daca vrei sa nu imparti aceste atractii cu un numar prea ridicat de turisti, poti sa alegi sa-ti faci vacanta in Antalya fie la inceput de iunie, fie la final de septembrie sau chiar inceput de octombrie. Temperaturile de afara vor fi mai placute, in zonele de plaja vei avea mai mult loc liber, iar obiective precum pestera Altinbesik, satul Ormana si altele vor fi mai putin impanzite de vizitatori. Alte atractii apropiate de Altinbesik si Ormana Daca vrei sa te orientezi si catre alte obiective turistice interesante din aceasta zona, fara sa fii nevoit sa strabati prea mult timp pe drum, e bine de stiut ca in relativa apropiere fata de pestera Altinbesik si satul Ormana vei mai putea vizita urmatoarele: Canionul Verde din apropierea orasului Manavgat se afla la 53 kilometri departare de Altinbesik, iar aici poti face excursii cu barca intr-un cadru natural de exceptie. In apropierea orasului Manavgat se afla si Cascadele Manavgat, cu o latime de circa 40 metri si un debit impresionant al apei. Bazarul din Manavgat este unul dintre cele mai faimoase bazaruri organizate in Antalya. Are o zona acoperita, care este deschisa permanent, dar si o zona de local market, in aer liber, care este amenajata in zilele de luni si joi, saptamanal. Ruinele orasului antic Side sunt localizate la circa 61 kilometri departare de pestera, in statiunea cu acelasi nume. Aici te asteapta un amfiteatru cu o capacitate de 15.000 locuri, ruinele templelor lui Apollo si al zeitei Atena, portul vechi si multe alte atractii. In loc de concluzie Pestera Altinbesik si satul Ormana sunt doua dintre obiectivele interesante pe care le vei putea vizita relativ usor daca alegi sa-ti faci concediul in zona Antalya Turcia. In cazul in care ai fost deja in aceasta excursie sau ai vizitat pe cont propriu cele doua atractii, asteptam cu interes si impresiile tale. Nu in ultimul rand, iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Antalya! Vacante in Antalya