Plaje Marmaris. Cele mai bune plaje din statiune si din apropiere

Marmaris este una dintre destinatiile turistice ale Turciei extrem de apreciate la nivel international, iar plajele frumoase din aceasta zona nu fac o exceptie si reprezinta unul dintre motivele principale pentru care statiunea atrage, an de an, sute de mii de turisti din toate colturile lumii. 

Daca si pe tine te bate gandul sa-ti rezervi o vacanta in Marmaris si vrei sa stii de dinainte care sunt cele mai cunoscute plaje de care te poti bucura aici, gasesti mai jos o selectie care-ti poate fi de folos la fata locului. 

Totodata, pentru ca ne ocupam de organizarea vacantelor de mai bine de 14 ani, iti recomandam sa arunci o privire si la noi pe site, unde te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacante Marmaris, cu peste 20 de hoteluri bune si foarte bune localizate chiar in Marmaris, dar si in micutele statiuni invecinate.

HINT: In Marmaris exista atat plaje foarte bine organizate, cu o multime de servicii si facilitati la indemana, plaje unde poti practica numeroase sporturi acvatice, plaje cu nisip fin, plaje potrivite pentru familiile cu copii, cat si plaje mai retrase, mai linistite, pe placul iubitorilor de natura. Descopera-le, punctual, in cele ce urmeaza! 

Plajele din statiunea Marmaris 

Acestea sunt doua la numar si sunt cunoscute sub denumirile de Marmaris Urban Beach (Marmaris Downtown Beach) si Marmaris Long Beach (Uzunyali)

Marmaris Urban Beach, o varianta foarte comoda pentru cei cazati in centru

Marmaris Urban Beach este una dintre cele mai populare plaje ale statiunii si poate fi la indemana ta daca alegi sa te cazezi chiar in centru sau sa vizitezi unele obiective si sa vrei ulterior sa te bucuri de mare si de soare. 

E cea mai apropiata de centru, este formata din nisip si amenajata cu sezlonguri si umbrele, fiind administrata de municipalitate. Unii turisti care au vizitat aceasta plaja in sezoanele trecute spun ca exista si sezlonguri gratuite, care insa se ocupa rapid la primele ore ale diminetii, in plin sezon. 

https://www.youtube.com/watch?v=rgt4X8_CjKc

Long Beach Marmaris, bine organizata si de dimensiuni generoase

Long Beach Marmaris se afla in continuarea plajei Urban Beach, este o plaja lunga (asa cum o sugereaza si numele), include si zona Siteler si se opreste undeva aproape de Icmeler.

In spatele plajei exista o zona de promenada, numeroase hoteluri si restaurante, centre de sporturi acvatice, magazine cu suveniruri, iar unele segmente sunt administrate de hotelurile din prima linie. 

Plaje apropiate de Marmaris 

In cazul in care ti-ai propus sa iesi din hotel cat mai mult pentru a explora imprejurimile si implicit plajele invecinate sau in situatia in care esti cazat chiar intr-una dintre zonele mai jos mentionate, urmatoarele plaje ar putea sa-ti atraga atentia: 

Plaja Icmeler, in imediata apropiere a statiunii Marmaris 

Aceasta plaja apartine de ministatiunea cu acelasi nume si se afla la o distanta de 7,5 kilometri de plaja centrala din Marmaris. 

Daca esti cazat in Marmaris si vrei sa ajungi la plaja din Icmeler, cu masina sau cu taxi vei face in jur de 15 minute. In privinta transportului, vei avea la indemana si variantele de water-taxi/dolmus pana la Icmeler Beach. 

Plaja din Icmeler este bine organizata, are dusuri, cabine de schimb, toalete si este formata din nisip, cu pietricele pe anumite portiuni. 

La noi pe blog te asteapta un articol dedicat exclusiv acestei plaje: Icmeler Beach Marmaris si totul despre vizita la aceasta plaja cu peisaje frumoase

Plaja Turunc, o alta propunere de luat in calcul

La 19,5 kilometri de centrul Marmarisului te asteapta si Turunc Beach (pe care o vei gasi pe Harti si sub denumirea de Turunc Plaji). 

Plaja Turunc este destul de ingusta, formata dintr-un amestec de nisip cu pietricele, iar cei care au fost aici in ultimii ani spun ca marea are o culoare turcoaz si ca apa este ceva mai limpede comparativ cu alte statiuni. 

Exista si aici mai multe segmente administrate de unitatile de cazare, iar pe unele portiuni, sunt amplasate pontoane, pe care sunt asezate sezlonguri si umbrele. 

Sunt multe restaurante in zona din spate, asadar plaja din Turunc poate fi si un loc bun pentru masa de pranz sau pentru cina.

Plaja Amos, o plaja marginita de stanci, intr-un golf retras  

Aceasta plaja este localizata in golful Amos, la doar 4,2 kilometri departare de Turunc. Poti ajunge usor aici daca iei water-taxi din Turunc. 

Plaja este formata dintr-un amestec de nisip cu pietricele, iar la intrarea in mare sunt pietre, motiv pentru care e recomandat sa iei cu tine si incaltamintea speciala pentru apa. La Amos Beach se afla si un restaurant care poarta acelasi nume si care a primit o nota de 4,2 din 5 pe Google. 

Exista umbrele si sezlonguri de inchiriat, insa acestea se ocupa destul de repede in plin sezon. 

Plaja Kumlubuk, in urmatorul golf dupa Amos 

La mica distanta de plaja Amos, in partea dreapta cum te uiti la mare, te asteapta si Kumlubuk, o plaja ceva mai generoasa in dimensiuni, la care poti ajunge, de asemenea, si cu water-taxi, dar si cu masina.  

Nu uita ca exista si varianta unui boat tour, care include opriri in mai multe dintre golfurile apropiate de Marmaris, inclusiv la Kumlubuk. 

Plaja Kumlubuk se intinde pe 1,5 kilometri, este formata dintr-un amestec de nisip cu pietris, iar o parte dintre cei care au vizitat-o spun ca pe anumite portiuni, intrarea in apa este ceva mai abrupta. 

In spatele plajei exista o serie de restaurante si cateva unitati de cazare, iar in partea stanga a plajei, cum te uiti la mare, se afla ruinele orasului antic Amos. 

Si in acest caz, gasesti un articol separat la noi pe blog: Kumlubuk Beach Turcia, plaja de la poalele orasului antic Amos

Plaja Cleopatra, de pe insula Sedir 

La circa 17 kilometri nord de Marmaris se afla insula Sedir, care gazduieste plaja Cleopatra, o plaja din nisip deschis la culoare, cu o apa a marii in nuante de turcoaz. 

Este una dintre atractiile populare din apropiere de Marmaris, motiv pentru care in plin sezon e posibil sa dai de ceva aglomeratie aici. 

Si la aceasta plaja poti ajunge prin intermediul tururilor cu barca organizate de catre operatorii locali, cele mai multe oferindu-ti un interval de circa 2 ore petrecute efectiv la Cleopatra Beach. Aceste tururi includ si taxa de acces pe insula, pe care altfel, daca vii pe cont propriu (cu barca – 100 lire turcesti/persoana transport dus-intors), o vei achita separat (125 lire turcesti/persoana). 

Gasesti mai multe detalii despre acest loc aici: Excursie pe Insula Cleopatra Marmaris si ce trebuie sa stii despre vizita in acest loc plin de legende

Plaja Kiz Kumu, una dintre cele mai frumoase din zona Marmaris 

Localizata la 27 kilometri departare de centrul statiunii Marmaris, Kiz Kumu Beach este considerata a fi una dintre cele mai aspectuoase plaje gratie formei sale aparte. Acest loc are peste 7000 de recenzii pe Google, iar cei care au fost aici s-au declarat in majoritate incantati de peisaj. 

Nisipul de la Kiz Kumu are nuante usor rozalii/rosiatice, iar golful de aici poate fi traversat prin mare, mergand pe o fasie de nisip. 

Fiind un loc destul de cunoscut, e posibil ca in plin sezon sa intampini un numar ridicat de vizitatori. 

Plaja Akyaka, in nordul statiunii Marmaris 

Gasesti aceasta plaja la 32 kilometri nord de centrul Marmarisului, in Golful Gokova, in partea dreapta cum te uiti la mare. 

Akyaka este o plaja de nisip, cu o intrare lina in mare, cu palmieri inalti in zona din spate, dar si restaurante, cafenele si unitati de cazare. 

Plaja Ciftlik

Aflata ceva mai departe de Marmaris, la o distanta de aproximativ 35 kilometri, Çiftlik Beach este o alta plaja bine amenajata de care te poti bucura. Daca iei masa sau comanzi racoritoare de la unul dintre restaurantele de aici, poti beneficia de umbrela+sezlong gratuite. 

Exista si cateva pontoane din lemn, unde opresc micile ambarcatiuni pentru a lasa vizitatori, iar vis-a-vis de aceasta plaja troneaza micuta insula cu acelasi nume. 

Apa marii este descrisa ca fiind curata si limpede, plaja bine organizata, insa in plin sezon si aici poti intalni destul de multa aglomeratie. 

In loc de concluzie

Plajele din Marmaris sunt multe la numar, iar cea mai frumoasa dintre ele va fi aceea care se va potrivi mai bine cerintelor si asteptarilor tale. Daca ai vizitat deja una dintre plajele de mai sus sau urmeaza sa calatoresti in Marmaris in perioada urmatoare si simti ca mai exista si alte informatii utile care le pot completa pe cele de aici, asteptam cu mult interes si feedback-ul tau!

Nu uita sa arunci o privire si la noi pe site, unde te asteapta unele dintre cele mai tari oferte vacante Marmaris Turcia!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?