Despre Land of Legends, Antalya. Ce sa ai in vedere daca vrei sa mergi in celebrul parc de distractii

Parcul tematic Land of Legends este una dintre cele mai vizitate atractii din intreaga zona a Antalyei si atrage anual zeci de mii de turisti care vin sa se distreze aici in nenumarate feluri. 

Land of Legends apartine de lantul Rixos, prin urmare turistii care sunt cazati la unul dintre aceste hoteluri beneficiaza de transport gratuit pana aici si chiar de acces gratuit pe teritoriul parcului. 

Land of Legends este construit in Serik, pe o suprafata de peste 600000 de metri patrati si include pe domeniul sau un hotel de 5 stele, un aquapark, un parc de distractii si o zona de shopping si restaurante. 

Parcul a fost deschis in 2016, iar de atunci si pana in prezent au fost adaugate mai multe sectiuni cu atractii, devenind practic locul in care poti face atat de multe lucruri, incat ai sanse zero sa te plictisesti. 

Land of Legends se afla la doar 7,4 kilometri de centrul orasului Belek si la 35 de kilometri de centrul orasului Antalya. 

Daca intentionezi sa-ti faci vacanta in aceasta zona a Turciei, dar inca nu ai decis care este statiunea si respectiv hotelul in care te vei caza, nu uita ca la noi pe site gasesti o multime de oferte tentante pentru vacante in Antalya!

Despre Land of Legends si parcul de distractii. Cele mai interesante coastere si alte atractii

Daca vii la The Land of Legends setat pe momente de adrenalina maxima si senzatii tari, trebuie sa stii ca vei gasi aici un parc de distractii pe care nu-l vei uita prea curand. Printre cele mai renumite coastere se numara Hyper Coaster (unde prinzi o viteza de 115 km/ora si te ridici la o inaltime de 62 de metri), Typhoon Coaster (treci pe deasupra apei cu o viteza de 86 de km/h), Family Coaster si Finger Coaster. 

Acestora li se adauga si alte atractii precum Sky Fighter, Tagada, Power Fall, Twister sau Hurricane. Poti consulta pe site-ul oficial programul si descrierea fiecarei atractii in parte. 

Tot in zona parcului de distractii ai si un cinematograf cu efecte speciale, locuri de joaca pentru copii, diferite jocuri stradale dar si o zona de rodeo, in cazul in care vrei sa te iei la intrecere cu prietenii si sa vedeti care dintre voi rezista mai mult calare. 

Aquapark-ul de la The Land of Legends. Tobogane, piscine si alte atractii cu apa

Una dintre cele mai interesante atractii in zona de aquapark este reprezentata de piscina in care poti inota cu delfinii. Pentru acest lucru se plateste separat si ti se va face o programare, insa experienta este una cat se poate de unica. 

Plimbarea pe sub apa cu casca de oxigen este o alta activitate inedita pe care o poti incerca aici. In acest caz, participantii trebuie sa aiba minimum 10 ani, iar plimbarea propriu-zisa dureaza 15 minute. 

Printre toboganele cu apa care ti vor da cele mai multe emotii se numara Windstream, Challenger, Deep Dive, Space Rocket, Magicone si Tower Falls, insa exista si alte atractii interesante care merita incercate. Majoritatea sunt deschise in intervalul orar 10.00 – 18.30. 

Si copiii cu varste mai mici au in cadrul aquapark-ului de la The Land of Legends o zona cu atractii dedicate lor. 

Turcia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Turcia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!

Pret intrare Land of Legends si program de functionare

Pretul de intrare la The Land of Legends difera in functie de perioada in care alegi sa vizitezi acest parc si include accesul la majoritatea atractiilor. Vizitatorii primesc o bratara care poate fi incarcata cu diferite sume, pentru plata altor servicii din incinta complexului. 

Pe site-ul oficial al atractiei, la momentul actual (februarie 2023), pentru luna aprilie, pretul unui bilet pentru adulti (All Day Ticket) este de 45 dolari, in timp ce pentru luna mai este de 65 dolari. Pe perioada verii, pretul ajunge la 100 dolari/adult, iar incepand cu luna septembrie, tarifele incep sa scada (80 dolari/adult).

Copiii cu varstele intre 4 si 11 ani platesc bilete reduse, dupa cum urmeaza: pentru luna mai – 52 dolari, pentru perioada verii – 80 dolari, pentru luna septembrie – 64 dolari.

Se vor plati separat servicii precum seif-urile, hrana, experienta cu delfinii, fotografiile si altele, iar daca vrei sa nu mai fii nevoit sa stai la coada la tobogane sau la coastere, iti poti lua supliment fast track (pentru 55 dolari in plus). Un fast track este bine-venit atunci cand vizitezi parcul in varf de sezon (respectiv lunile iulie, august, cand este mai aglomerat). 

Pentru turistii care stiu ca vor veni aici de mai multe ori pe parcursul unei vacante sau pe parcursul intregului sezon, este mult mai rentabil Legendary Card-ul, care iti permite accesul ori de cate ori doresti pe parcursul unui sezon in care parcul este deschis. Legendary Card costa 300 dolari/adult si 240 dolari/copil (4-11 ani). 

Pe site-ul oficial The Land of Legends poti sa studiezi mai multe tipuri de pachete si oferte in ceea ce priveste intrarea in complex. 

Programul de functionare al parcului tematic este in fiecare zi a saptamanii, intre orele 10.00 – 18.30. Cu toate acestea, accesul la unele atractii ale parcului poate fi permis numai pana la anumite ore. Poti vedea aici programul fiecarei atractii si activitate in parte. 

Restaurante in parcul tematic The Land of Legends si zona de shopping

Vizitatorii au destul de multe variante in ceea ce priveste locurile de luat masa sau barurile in acest parc tematic. 

La The Land of Legends sunt si restaurante de tip fast food, dar si un restaurant a la carte, alaturi de alte cateva baruri si gherete cu preparate dulci. 

Trebuie sa stii insa ca accesul cu alimente sau bautura pe teritoriul parcului este interzis. Este posibil sa fii controlat la intrare in acest sens. 

Zona de shopping din complex include magazinele unor branduri celebre, iar aici poti gasi pe langa articole de imbracaminte si electronice sau jucarii pentru cei mici. Zona de magazine este traversata prin mijloc de un rau artificial pe care te poti plimba cu barca, iar in timpul serilor sunt organizate aici diferite spectacole. 

Cum ajungi la The Land of Legends. Localizare si modalitati de transport

Daca esti cazat la unul dintre hotelurile din lantul Rixos, respectiv Kingdom Hotel (de pe domeniul parcului), Rixos Beldibi, Rixos Downtown Antalya, Rixos Premium Belek, Rixos Premium Tekirova sau Rixos Sungate, poti solicita transportul gratuit pana la The Land of Legends. Vei fi preluat de la receptia hotelului. 

In cazul in care vrei sa vii aici cu masina personala sau inchiriata, e important de stiut ca in fata complexului vei gasi o parcare cu 1300 de locuri gratuite. Poti ajunge aici cu ajutorul hartilor sau al gps-ului, insa iti recomandam sa mergi cu datele mobile inchise, pentru ca serviciul poate genera costuri suplimentare destul de importante. 

Din centrul orasului Antalya si pana aici ai de parcurs 35 de kilometri, in timp ce daca esti cazat in zona Belek, vei ajunge destul de repede la The Land of Legends (7-10 kilometri distanta). Din Kemer si pana aici sunt 80 de kilometri, iar daca vii din Lara, ai in jur de 18 kilometri de parcurs pana la complex. 

Poti ajunge aici si cu transportul local, cea mai apropiata statie de parcul tematic fiind localizata la 12 minute de mers pe jos. Autobuzele cu statii in apropierea acestui parc sunt BA22 si BK21. 

In loc de concluzie

The Land of Legends este un loc potrivit pentru cei care vor sa-si anime vacanta, iar daca vrei sa iei pauza pentru o zi de la plaja si de la obiective turistice, poti da o fuga alaturi de cei dragi pana aici. Parcul tematic vine in intampinarea vizitatorilor cu atat de multe optiuni de distractie, incat mai mult ca sigur ai toate sansele sa pleci de aici cu amintiri minunate.

Alte articole care te mai pot interesa 

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Turcia?