Parcul Natural Vratsa din Bulgaria. Ce poti vedea daca alegi sa faci o excursie in aceasta zona a tarii

parc vratsa

Te pregatesti sa explorezi una dintre zonele inconjurate de natura ale Bulgariei si vrei sa stii mai multe detalii despre Parcul Natural Vratsa, al doilea parc natural ca si dimensiune din aceasta tara?

Ti-am pregatit un articol despre atractiile principale ale acestei zone, cu informatii utile despre fiecare dintre acestea. 

Parcul Natural Vratsa se intinde pe o arie de peste 30000 de hectare si se afla la aproximativ 110 kilometri de Sofia, fiind totodata si o regiune gazda pentru numeroase specii de fluturi si specii de pasari ocrotite prin lege. 

vratsa

Atractii si activitati in Parcul Natural Vratsa (Vrachanski Balkan Nature Park)

Turistii care vin sa faca drumetii in Vrachanski Balkan Nature Park, asa cum mai este numit Parcul Natural Vratsa, vor sa bifeze cel putin una dintre atractiile pe care ti le vom prezenta mai jos. 

Pasul Vratsata sau Vratsata Gorge gazduieste unele dintre cele mai inalte stanci verticale din Peninsula Balcanica (400 metri) si este locul in care anual se organizeaza competitii internationale de alpinism. Daca esti pasionat de acest sport, trebuie sa stii ca aici vei gasi in jur de 70 de trasee pentru toate categoriile de dificultate. 

Ledenika Cave din Parcul Natural Vratsa este o pestera consolidata in anul 2005 care poate fi vizitata la interior si care gazduieste formatiuni superbe precum stalactite si stalagmite, dar si un mic lac despre care se spune ca poate indeplini dorinte.

 Ledenika are 10 sali si aproximativ 320 de metri in lungime. In sezonul cald, pestera Ledenika este deschisa intre orele 9.00 – 17.00, cu ultima intrare la ora 16.00. Biletul de intrare in pestera costa 4 leva/adult. 

Cascada Borov Kamak are 63 de metri inaltime si o cadere libera pe stancile abrupte, ceea ce-i da o frumusete aparte. Ia in considerare ca drumetia pana la cascada se face pe un teren destul de abrupt, motiv pentru care e bine sa fii echipat corespunzator. 

Traseul catre Borov Kamak trece pe sub cascada, iar turistii trebuie sa urce pe o scara de lemn, pe partea dreapta a cascadei. Durata acestei drumetii poate atinge chiar si 7 ore, daca pleci spre cascada din satul Zgorigrad si cobori ulterior la Vratsa. 

cascada borov kamak

Cascada Skaklya este cea mai inalta cascada din Bulgaria, cu o cadere a apei de 141 m, si este localizata la doar 1,5 kilometri de orasul Vratsa. Cascada nu are un debit constant si se poate intampla sa nu fie activa mereu, iar tocmai de aceea este recomandat sa fie vazuta in timpul primaverii sau dupa terminarea unei perioade mai ploioase. 

Orasul Vratsa, punct de plecare catre atractiile din Parcul Vratsa 

Vratsa este asezat la poalele parcului natural cu acelasi nume si este considerat unul dintre locurile principale de plecare catre frumusetile naturale din aceasta zona. 

Pe teritoriul orasului din prezent a existat o asezare tracica extinsa, care in timp a devenit un centru comercial si ulterior un centru industrial important din aceasta parte a Bulgariei. 

Vratsa este, in linii generale, un oras linistit, potrivit celor pasionati de viata culturala si care doresc sa viziteze obiective de acest gen. In Vratsa vei gasi mai multe muzee, cel mai important fiind Muzeul Regional de Istorie, un Complex Etnografic, Palatul Culturii, Monumentul Hristo Botev si altele, insa de regula cei mai multi turisti care se cazeaza in oras vor sa viziteze atractiile Parcului Natural Vratsa. 

Exista si cateva restaurante bune in Vratsa (Chaika este printre cele mai renumite), dar si cateva baruri unde poti petrece pana mai tarziu. 

parcul vratsa

Localizare, trasee si distante pana la Parcul Natural Vratsa

Parcul Natural Vratsa se afla in partea de nord-vest a Bulgariei, la o distanta de 109 kilometri de Plevna si 253 de kilometri de Ruse. 

Daca pleci de la Bucuresti, cel mai facil traseu pentru a ajunge in Parcul Natural Vratsa sau in orasul Vratsa este cel cu iesire pe la Giurgiu-Ruse. Drumul direct pana aici poate fi facut in aproximativ 5 ore, fara sa iei in calcul timpul petrecut la vama sau micile opriri. 

Vei merge o portiune pe drumul european E85, apoi vei trece pe E83 dupa Beala si vei intra pe drumurile nationale 13 si 15 pana la Vratsa. 

Daca vii din zona Craiovei, traseul se schimba. Vei trece pe la Calafat – Vidin si vei urma drumul european E79 pana la Vratsa, cu o distanta Craiova Vratsa de 226 de kilometri. 

Alte distante care te-ar mai putea interesa:

  • distanta Vratsa Bucuresti – 329 km
  • distanta Vratsa Brasov –  473 km
  • distanta Vratsa Sofia – 111 km
  • distanta Vratsa Plevna – 109 km
  • distanta Vratsa Veliko Tarnovo – 212 km
vratsa

Obiective importante la distante rezonabile de Parcul Natural Vratsa

Daca vrei sa vizitezi si alte atractii in apropiere de Parcul Natural Vratsa, iti propunem urmatoarele obiective:

Podul lui Dumnezeu sau God’s Bridge din Bulgaria se afla la 13,5 kilometri de satul Devene si la 15 kilometri de orasul Vratsa. Este un pod format natural si integral din piatra, cu o inaltime de aproximativ 20 de metri. Tocmai pentru ca nu este o creatie umana, podul a primit denumirea de “God’s Bridge”.

Prohodna Cave, la 2 km de satul Karlukovo si la 62 de kilometri de Vratsa, este una dintre principalele atractii ale Bulgariei si un veritabil monument al naturii, cu aspect inedit. Mai este denumita si Pestera “Ochii lui Dumnezeu”, gratie celor doua gauri aproape simetrice din tavanul salii centrale, care lumineaza pestera la interior si-ti dau senzatia ca esti privit din ceruri. 

Citeste mai multe despre aceasta pestera in materialul: Prohodna Cave din Bulgaria, printre cele mai vizitate pesteri de la vecinii bulgari 

Sofia se afla la 111 kilometri de orasul Vratsa si este, in mod evident, cel mai vizitat oras din Bulgaria. Capitala gazduieste multe atractii, printre cele mai importante fiind Catedrala Sfantul Aleksandr Nevski si Biserica Boyana. Poti trece prin Sofia pentru o vizita scurta la unul dintre obiectivele de mai sus, pentru a lua masa sau chiar pentru a petrece o noapte. 

Concluzionand, zona Parcului Natural Vratsa este ofertanta pentru cei care doresc sa faca plimbari in natura, drumetii sau trasee montane de diferite feluri. Daca iti faci vacanta pe litoralul din Bulgaria si o poti prelungi, o vizita de 1-2 zile si in acest loc inconjurat de natura din Bulgaria, iti poate completa concediul ideal!

Alte materiale despre atractii naturale ale Bulgariei:

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Bulgaria?