Despre pestera Damlatas Alanya, prima pestera din Turcia deschisa turismului 22 January 2024 Turcia Postat de Ana-Maria Lichwar Pestera Damlatas este doar una dintre multele atractii care te asteapta in zona Alanya Turcia. Fiind localizata central, in imediata apropiere a telecabinei si a castelului Alanya, poate fi vizitata foarte usor, iar la interior vei avea ocazia sa descoperi peisaje de exceptie. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Localizare Pestera Damlatas si cum ajungi aiciCe sa stii despre Pestera Damlatas si ce poti vedea la interiorAlte obiective apropiate de Pestera Damlatas Mai multe amanunte despre Pestera Damlatas gasesti in cele ce urmeaza, iar la noi pe site poti sa rasfoiesti si unele dintre cele mai bune oferte vacante Alanya. Localizare Pestera Damlatas si cum ajungi aici Pestera Damlatas poate fi reperata pe Google Maps cu denumirile de “Damlataş Cave” si “Damlataş Mağarası”, fiind localizata chiar la capatul din stanga al plajei Damlatas, cum te uiti la mare. Intre centrul orasului Alanya si pestera vorbim despre o distanta de circa 1 kilometru, iar de la Castelul Alanya si pana aici sunt in jur de 3 kilometri. Chiar langa Damlatas Cave se afla si Alanya Teleferik (la cateva sute de metri departare), telecabina care urca pana la castel, asadar, toate aceste atractii pot fi bifate cu succes in aceeasi zi. Poti ajunge la pestera si cu masina (in imediata apropiere exista o parcare, cost 10 lire turcesti/autoturism), dar si cu autobuzele locale nr 1, 40 si 50. Pestera Damlatas se viziteaza in intervalul orar 08:30-18.00, iar accesul costa in jur de 30 lire turcesti/persoana. Museum Card nu include intrarea la Damlatas. Pestera poate fi mai aglomerata in intervalul iulie-august, atunci cand Alanya primeste cel mai mare numar de vizitatori. Distante catre Damlatas din alte statiuni ale Antalyei: distanta Antalya City – Pestera Damlatas: 133 kilometri distanta Lara – Pestera Damlatas: 123 kilometri distanta Belek – Pestera Damlatas: 104 kilometri distanta Side – Pestera Damlatas: 63 kilometri Ce sa stii despre Pestera Damlatas si ce poti vedea la interior Damlatas are o istorie cel putin interesanta, fiind descoperita de catre o echipa de muncitori in anul 1948, in mod accidental, in timpul lucrarilor de constructie efectuate la portul din Alanya. Dupa o serie de cercetari facute de geologi, pestera a fost deschisa publicului, fiind, se pare, prima pestera din Turcia deschisa in scop turistic. La interior, exista nenumarate stalactite si stalagmite, formate intr-o perioada extrem de indelungata (in jur de 15.000 de ani). Suprafata pesterii Damlatas masoara in jur de 200 metri patrati, cu un volum total de circa 2500 metri cubi, fiind impartita pe doua niveluri. Cu un procent de aproximativ 95% umiditate si cu o temperatura constanta de 22-23 grade la interior, Damlatas este faimoasa si pentru proprietatile sale curative in ceea ce priveste unele boli respiratorii precum astmul. O parte dintre cei care vin sa viziteze Damlatas Cave sunt oameni care sufera de astm. Exista inclusiv un program de 21 zile care poate fi urmat de catre persoanele astmatice, care presupune petrecerea a 4 ore/zi in interiorul pesterii. Intrarea in pestera are deschidere la plaja, fasia de nisip din dreptul acestei atractii primind numele de “Damlatas Beach”. Alte obiective apropiate de Pestera Damlatas Asa cum spuneam inca de la inceput, Damlatas are avantajul de a fi localizata intr-o zona cu foarte multe atractii. Asadar, daca ajungi aici, e bine sa stii ca in imediata apropiere vei intalni si urmatoarele obiective: Plajele Kleopatra si Damlatas sunt cele mai populare din Alanya. Au fost premiate cu distinctia Blue Flag, iar apa marii este in general foarte limpede in aceasta zona. Poti practica diferite sporturi acvatice, iar pe plaja vei intalni mai multe segmente organizate cu sezlonguri si umbrele. Nisipul are o granulatie mai mare, aspect ce-l ajuta, se pare, sa nu se lipeasca de corp 🙂 Intre zona centrala a plajei Kleopatra si Damlatas Cave sunt in jur de 2 kilometri. Teleferik Alanya este telecabina din Alanya, care te duce pana sus la castel. Statia de baza se afla la doar 250 metri departare de pestera, iar o calatorie dus-intors costa, in 2023, in jur de 240 lire turcesti. Sus te asteapta o priveliste incantatoare catre oras, dar si toate atractiile castelului, printre care se numara zidurile vechi, circa 80 de turnuri, 140 bastioane si in jur de 400 rezervoare de apa. Castelul Alanya poate fi vizitat in intervalul orar 09:00 – 19:30 (in sezonul cald), iar daca vrei sa explorezi si atractiile din partea inferioara (din spatele versantului), dar si Turnul Rosu si santierul naval de la malul marii, se recomanda sa-ti achizitionezi doar urcare cu telecabina si ulterior sa cobori pe jos, in plimbare. Plaja Portakal se afla pe cealalta parte a peninsulei care gazduieste castelul, la aproximativ 3 kilometri distanta de pestera. Si in acest caz vei intalni o plaja premiata Blue Flag, cu organizare buna, formata dintr-un amestec de nisip cu pietris. Intrarea in mare are insa o panta relativ abrupta in zona acestei plaje. In loc de concluzie Pestera Damlatas isi asteapta an de an vizitatorii cu minunile sale naturale de la interior, iar faptul ca este localizata intr-o zona care abunda in atractii reprezinta un avantaj. Daca ai vazut deja Damlatas Cave si simti ca informatiile de mai sus merita completate si cu alte amanunte actualizate, asteptam cu interes feedback-ul tau, iar daca ai in plan sa-ti organizezi concediul in aceasta parte a Turciei, insa nu ai gasit inca hotelul potrivit, iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai avantajoase oferte vacante Alanya! Vacante in Alanya Turcia