Sinemorets Bulgaria si tot ce trebuie sa stii despre o vizita in acest sat litoral cu plaje superbe 27 April 2022 Bulgaria Postat de Ana-Maria Lichwar Sudul litoralului bulgaresc ascunde multe locuri frumoase si mai putin cunoscute celor care aleg sa se indrepte an de an catre statiuni populare precum Sunny Beach, insa daca esti adeptul unui mediu mai linistit, in care sa te poti bucura de frumusetea naturii, e posibil ca satul Sinemorets sa fie fix ce ai visat. In aceasta pagina vei gasi informatii despre: Unde este Sinemorets si cum poti sa ajungi aici Ce trebuie sa stii despre SinemoretsSinemorets beach si alte plaje frumoase in imediata apropiere Sinemorets se afla destul de aproape de granita Bulgariei cu Turcia, ceea ce-l face sa fie o destinatie ceva mai indepartata de casa pentru turistii romani, insa nu sunt putini cei care au ajuns aici si au relatat ca s-au bucurat de unele dintre cele mai frumoase plaje ale Bulgariei. Gasesti in cele ce urmeaza cateva detalii care-ti pot fi utile daca esti tentat sa faci o vizita in Sinemorets, iar la noi pe site cele mai bune oferte litoral Bulgaria, cu o multime de variante din care sa poti selecta hotelul ideal pentru tine! Unde este Sinemorets si cum poti sa ajungi aici Satul litoral Sinemorets se afla in sudul litoralului bulgaresc, la 55 de kilometri distanta de Sozopol si la 82 de kilometri de Burgas. Practic, odata ajuns in Burgas, mai ai de condus pana aici aproximativ 1 ora in conditii normale de trafic. Foarte aproape de Sinemorets se afla oraselul Ahtopol (la doar 6 kilometri), iar Tarevo este la 20 de kilometri distanta. In general, multi dintre turistii romani care ajung in Sinemorets sunt cazati in zonele Burgas, Sozopol, Primorsko si vin aici in mod special pentru a face plaja, caci nu se pune problema de prea multa animatie in aceasta zona. Daca planuiesti sa vii aici din animatul Sunny Beach, ai de parcurs aproape 2 ore pe drum, respectiv 119 kilometri. Daca pleci din Bucuresti direct catre Sinemorets, pregateste-te pentru un drum de minimum 6 ore si o distanta de 418 kilometri, daca alegi sa intri in Bulgaria pe la Giurgiu-Ruse si sa continui traseul in directia Sumen – Burgas – Sinemoret. Nu uita ca in Bulgaria este obligatorie vigneta, pe care o poti achizitiona si online, de aici. Ce trebuie sa stii despre Sinemorets Sinemorets este un sat cu o populatie de aproximativ 300 locuitori permanenti. Inainte de caderea regimului comunist in 1989, Sinemorets nu era deschis turismului, motivul fiind apropierea de granita cu Turcia (12 km distanta), insa ulterior, locul a devenit vanat de oamenii bogati, care au cumparat terenuri in zona si au construit vile de lux. Exista in prezent si cateva zeci de unitati de cazare in zona, atat vile, cat si cateva hoteluri si case de oaspeti, iar preturile sunt ceva mai ridicate comparativ cu cele din statiunile invecinate Ahtopol sau Rezovo. Cu toate acestea, regimul de cazare all inclusive este aproape complet absent. In centrul satului exista cateva magazine, terase, un parculet cu loc de joaca pentru copii, insa nu vei gasi prea multa animatie. Locul este potrivit pentru cei care vor sa faca drumetii de-a lungul coastei – brodata de altfel cu tot felul de formatiuni stancoase inedite (Stancile lui Sisif, Pestera Porumbeilor) si chiar un golf (la nord-est) care ascunde numeroase legende, inclusiv faptul ca acolo s-ar fi scufundat o multime de nave din cauza stancilor. Cele mai multe terase si restaurante din Sinemorets sunt localizate de-a lungul strazii principale din sat. Vei putea sa mananci aici preparate din peste proaspat prins din Marea Neagra (midii, calcan, ciorba de peste, etc) si o delicioasa salata de icre. Restaurantele The Blue Shark si Skritiat Maj se afla printre locurile cu review-uri pozitive. Daca vii aici in plin sezon, iti recomandam totusi sa-ti faci o rezervare la restaurant, pentru ca locurile se ocupa repede, mai ales pe seara. Daca totusi ti-e dor de viata de noapte si ai vrea sa te indrepti catre un loc unde sa poti savura o bautura si sa poti asculta muzica buna, turistii care au fost in ultimii ani in Sinemorets spun ca barul Koraba este singurul de acest gen din Sinemorets. Vei gasi preturi rezonabile si o priveliste incantatoare catre mare. Sinemorets beach si alte plaje frumoase in imediata apropiere Sinemorets Beach sau plaja principala a satului este de fapt plaja Butamyata, o plaja din nisip fin, linistita, cu zone de plaja libera, dar si zone amenajate cu sezlonguri si umbrele. Butamyata beach se afla in sudul satului Sinemorets si gazduieste atat un beach bar, cat si un restaurant, asadar daca ai nevoie de un loc mai organizat la malul marii, aceasta varianta de plaja ar putea fi pe placul tau. In nord se afla superba plaja Veleka, localizata chiar la gura de varsare a raului cu acelasi nume in Marea Neagra. Vei gasi un mic beach bar amenajat in partea dreapta cum te uiti la mare, insa spre deosebire de alte plaje, Veleka este o adevarata incantare pentru iubitorii de natura. Daca detii cumva o drona, aici este locul ideal sa o folosesti, caci pozele de sus sunt cu adevarat spectaculoase, la fel si peisajele pline de vegetatie. Nu te astepta sa poti ajunge cu masina chiar in dreptul plajei Veleka. Vei parca undeva in apropiere, urmand sa mergi cateva sute de metri pe jos. Practic, daca vei sta la plaja cu fata spre mare, vei avea in spate raul Veleka si padurea care-l inconjoara, care de altfel face parte din Parcul Natural Strandzha. Strandzha cuprinde cea mai mare arie protejata de pe teritoriul Bulgariei si se indinde pe o suprafata de “doar” 1100 kilometri patrati. Lipite Beach este o alta plaja micuta, localizata destul de aproape de Butamyata Beach (sunt 1,2 kilometri intre cele doua). Si in acest caz vorbim despre o plaja cu nisip fin, neamenajata si potrivita celor care iubesc linistea si natura. Nici aici nu poti ajunge cu masina direct in dreptul plajei, asadar ia in calcul o scurta plimbare pe jos de la masina si pana pe nisipul plajei Lipite. Daca te pasioneaza astfel de locuri la malul marii in Bulgaria, ti-ar putea fi de folos si informatiile din articolul: 22 plaje salbatice Bulgaria. Unde poti gasi plaje izolate pe litoralul bulgaresc In loc de concluzie Sinemorets este un loc potrivit celor care cauta liniste si relaxare, iar plajele din imprejurimi sunt cu adevarat frumoase, atata timp cat vrei sa auzi doar sunetul valurilor si sa te bucuri de natura. Poti face o vizita de o zi in Sinemorets sau poti veni aici doar pentru plaja, mai ales daca esti cazat intr-una dintre statiunile aflate la distante rezonabile, iar daca ti se face foame, poti sa te delectezi cu peste proaspat din Marea Neagra la unul dintre restaurantele din sat. Iti reamintim ca la noi pe site gasesti cele mai bune propuneri pentru vacante litoral Bulgaria, cu peste 200 de hoteluri cu regim de cazare all inclusive si alte facilitati si servicii care sa-ti asigure tot confortul in concediu. Vacante litoral Bulgaria