Despre Skala Marion, statiunea restransa si linistita din vestul insulei Thassos

Skala Marion este una dintre statiunile linistite ale insulei Thassos, localizata pe coasta de vest, intre Skala Kallirachi si Limenaria. La origini sat pescaresc, Skala Marion este potrivita in mod special acelor turisti care vor sa se cazeze departe de animatie, freamat si aglomeratie, intr-un loc odihnitor si fara prea multe optiuni in ceea ce priveste divertismentul. 

Daca urmeaza sa pleci in Thassos si te intereseaza mai multe detalii despre Skala Marion, le poti descoperi in cele ce urmeaza, iar in cazul in care nu ai gasit inca hotelul potrivit, la noi pe site gasesti zeci de oferte vacanta Thassos, cu un proces de rezervare extrem de simplu si de rapid!

Unde se afla Skala Marion si cum ajungi aici 

Skala Marion se afla la 31,3 kilometri de Limenas, capitala insulei Thassos, si la o distanta ceva mai mica (de doar 7,5 kilometri) de Limenaria, al doilea oras ca marime din insula. 

Pentru a ajunge in Skala Marion, cel mai probabil vei tranzita intai de toate Limenas (majoritatea celor care vin in Thassos ajung cu feribotul aici) sau Skala Prinos (al doilea port de feriboturi). Daca se intampla sa alegi a doua varianta, din Skala Prinos si pana in Skala Marion mai ai de mers 16 kilometri. 

Pe acest subiect si mai ales daca mergi in Thassos pentru prima data, ti-ar putea fi de folos si articolul: Thassos ferry. Program si preturi pentru trecerea cu feribotul catre insula greceasca

Daca nu te vei afla cu masina in Thassos, exista si alte modalitati prin care poti ajunge in Skala Marion. Despre autobuzele locale, taxi, inchirieri masina sau scutere poti afla mai multe de aici: Transportul local in Thassos. Cum te poti deplasa pe insula daca nu vrei sa depinzi de masina personala

Ce sa stii despre Skala Marion

Asa cum spuneam inca de la inceput, Skala Marion este o statiune linistita din Thassos, care se intinde de-a lungul a trei mici golfuri, fiecare dintre acestea cu propria plaja. 

Golful din partea dreapta cum te uiti la mare are cele mai mari dimensiuni si gazduieste plaja Platanes, cel din mijloc plaja centrala a statiunii Skala Marion, iar cel din stanga are o forma usor ascutita si gazduieste plaja Atspas. 

Statiunea mai este cunoscuta si sub denumirea de Skala Maries, avand in trecut rol de port pescaresc pentru satul de munte Maries, aflat la 11,6 kilometri departare. 

Sunt in jur de 400 de locuitori permanenti in Skala Marion, majoritatea avand ca sursa de venit turismul. 

Conform unor scrieri din epoca bizantina, Skala Maries s-ar fi aflat intr-o stransa legatura cu Muntele Athos, de altfel vizibil de aici intr-o zi senina. Se pare ca multi dintre calugarii de pe Athos ar fi provenit din Skala Marion, iar 3 dintre manastirile grecesti de pe muntele Athos au in proprietate terenuri din aceasta zona. 

Plaja Skala Marion. Cum arata si pentru cine este potrivita

Plaja centrala din Skala Marion nu are dimensiuni foarte mari, insa este bine organizata si cu o multime de restaurante/terase in imediata apropiere.

Plaja Skala Marion este o plaja cu nisip, cu o intrare lina in apa, asadar potrivita familiilor cu copii. Cu toate acestea, e bine sa ai in vedere ca la intrarea in mare exista pietre, motiv pentru care iti recomandam sa iei cu tine si incaltamintea speciala pentru apa.  

Poti afla mai multe despre aceasta plaja din articolul: Plaja Skala Marion Thassos si ce trebuie sa stii despre acest loc la malul marii din statiunea cu acelasi nume

Plaja Atspas este localizata la circa 1 kilometru de plaja centrala a statiunii (daca vrei sa te deplasezi cu masina intre cele doua vei face in jur de 3-4 minute). Daca intentionezi sa o iei pe jos, de la Skala Marion Beach si pana la Atspas ar trebui sa faci cam 15 minute (950 metri distanta). 

La Atspas vei gasi organizare cu sezlonguri si umbrele, dar si o priveliste incantatoare gratie formei golfului. Atentie, insa, in perioadele mai aglomerate, caci plaja Atspas este destul de populara, iar sezlongurile se ocupa repede, la fel si locurile de parcare. 

Plaja Platanes se afla in directia opusa, in dreapta plajei centrale cum te uiti catre mare, este cea mai mare dintre toate, are o mica portiune amenajata cu sezlonguri si umbrele si o buna parte de plaja lipsita de organizare, ceea ce o face perfecta pentru cei care vor sa-si aseze prosopul acolo unde doresc. 

HINT: Daca vrei ca in timpul vacantei tale in Thassos sa nu te limitezi doar la plaja statiunii in care vei fi cazat, ci ai vrea sa explorezi cat mai multe locuri frumoase de la malul marii, te-ar putea interesa si informatiile de aici: Ghid plaje Thassos. Care sunt cele mai frumoase plaje din Thassos, plaje premiate Blue Flag si plaje retrase

Despre cazare in Skala Marion

In Skala Marion exista cateva zeci de unitati de cazare, majoritatea de tip studio cu chicineta inclusa si regim self catering, in general cotate cu 3 stele. 

Exista si cateva variante de hoteluri, e drept, putine la numar, o parte dintre acestea avand si optiunea de mic dejun inclus. 

In momentul de fata (iunie 2022) nu exista optiuni de cazare all inclusive sau cu demipensiune in Skala Marion, insa daca vrei sa alegi o cazare cu mai multe servicii incluse, te poti indrepta catre statiunea invecinata Limenaria sau chiar si catre animatul Potos.

Majoritatea celor care se cazeaza in Skala Marion opteaza pentru studio-uri cu bucatarie si 1-2 paturi (eventual cu o canapea extensibila inclusa) si aleg sa ia masa la restaurantele din statiune. O parte dintre aceste unitati de cazare pun la dispozitia oaspetilor si gratar in curte, o mica bucatarie comuna la parter, etc. 

La noi pe site te asteapta o multime de propuneri hoteluri Thassos, cu preturi pentru toate buzunarele si cu diferite servicii si facilitati incluse. Le poti explora pe toate mai jos!

Ce poti sa faci in Skala Marion  

Fiind o statiune potrivita in mod special celor care isi doresc liniste si relaxare, dar si familiilor cu copii, Skala Marion nu este extrem de ofertanta la capitolul divertisment. 

Daca esti cazat aici sau daca vrei sa vizitezi locul intr-o zi, principalele atractii sunt cele 3 plaje: plaja centrala din Skala Marion, plaja Platanes si plaja Atspas. 

Tavernele din Skala Marion nu lipsesc, iar printre locurile care au adunat de-a lungul timpului recenzii pozitive se numara Coralli Fish Tavern, Cavo d’ oro Taverna, Taverna Armeno si Alfas Restaurant. 

Majoritatea restaurantelor se afla in zona plajei centrale, iar daca esti amator de peste vei observa ca in meniuri sunt destul de prezente variante precum sardinele, pestele spada, file-ul de ton, calamarii, midiile, crevetii, caracatita, lobster-ul, sea bass-ul, barbunul rosu, platica si multe altele. 

In cazul in care nu vrei ca activitatile tale sa se rezume la aceasta statiune, e bine de luat in considerare ca insula Thassos nu are dimensiuni prea mari, prin urmare, catre orice coltisor al insulei vei vrea sa te deplasezi, nu ar trebui sa faci mai mult de o ora, o ora si jumatate cu masina. 

La capitolul atractii si obiective turistice ale acestei insule, iti recomandam sa arunci o privire si pe articolul: De vizitat in Thassos. Cele mai importante atractii din aceasta insula greceasca

In loc de concluzie

Skala Marion este pentru tine daca tot ce-ti doresti este sa te relaxezi la malul marii sau daca vrei sa faci o scurta oprire pentru a vizita plajele frumoase de aici. Desi nu are optiuni de distractie pe timp de seara si nici alte variante de animatie in adevaratul sens al cuvantului, Skala Marion continua sa atraga an de an turisti, gratie frumusetii peisajului si a atmosferei pitoresti de aici. 

Iti reamintim ca la noi pe site te asteapta unele dintre cele mai bune oferte vacanta Thassos, cu o multitudine de propuneri hoteluri din care sa-l poti selecta usor pe cel potrivit cerintelor tale!

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?