Vacanta in Limenas, capitala insulei Thassos. Ce trebuie sa stii despre acest oras si care sunt principalele obiective turistice de aici

Cunoscut si sub denumirea de “Thassos Town” sau “Thassos”, Limenas este portul principal al insulei si cel mai important punct de legatura dintre Thassos si Grecia continentala. 

Limenas este capitala si totodata cel mai mare oras al insulei, iar daca alegi sa-ti faci vacanta in Thassos, cel mai probabil vei trece intai de toate pe aici. 

Limenas se afla in nordul insulei Thassos, la 43 de kilometri de Potos, si este inconjurat de paduri de pini si plantatii de maslini, bucurandu-si vizitatorii cu o paleta larga de atractii si activitati. 

Te gandesti sa pui la cale o vacanta in Thassos alaturi de cei dragi? Ti-am pregatit la noi pe site oferte tentante cazare Thassos, cu peste 65 de variante dintre care poti alege ce ti se potriveste mai bine!

Ce trebuie sa stii despre Limenas Thassos 

Limenas este centrul comercial al insulei Thassos si totodata capitala acesteia. Numele in sine inseamna, in traducere, “port”, si se foloseste pentru a evita confuzia intre insula propriu-zisa si oras, intrucat poarta aceeasi denumire. 

Limenas are cel mai mare port de pe insula, cladiri de birouri, sedii de banci, obiective turistice,  transport public, iar cele mai multe magazine si restaurante din Thassos le vei gasi tot aici. 

Acest oras se mandreste si cu o istorie veche de secole, motiv pentru care vei avea posibilitatea sa vizitezi in Limenas si in imprejurimi mai multe situri arheologice, iar unele dintre obiectele descoperite aici in urma cercetarilor sunt expuse atat la muzeul local, cat si in alte muzee prestigioase din intreaga lume, respectiv la Paris (Louvre), Istanbul sau chiar Boston. 

Exista supermarketuri in Limenas, dar si magazine micute (afaceri de familie), stradute pietonale, foarte multe taverne si o viata de noapte activa. 

limenas thassos

Cum ajungi in Limenas Thassos. Program si preturi feribot Keramoti Limenas

Majoritatea turistilor romani care vin in Thassos calatoresc cu masina personala, tocmai pentru ca distanta din tara si pana aici este una rezonabila. 

Din Bucuresti, cel mai cunoscut traseu catre insula Thassos este cel cu intrare in Grecia pe la vama Makaza, dupa cum urmeaza: Bucuresti – Giurgiu-Ruse – Veliko Tarnovo – Stara Zagora – Haskovo – Kardjali – Makaza(BG)-Nimfea(GR) – Komotini – Keramoti, urmand ca de aici sa iei feribotul catre Limenas, Thassos.

Din Keramoti ai curse zilnice pe timp de vara, la fiecare 30 de minute, in intervalul orar 05.00 – 22.00, iar pretul unui bilet este de 18 euro pentru masinile mai mici (sub 4.25 metri lungime) si de 22 de euro pentru masinile mai mari. Adultii platesc 4 euro/persoana, copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 10 ani platesc 2 euro/persoana, iar copiii mai mici de 5 ani au gratuitate. Gasesti aici mai multe detalii despre programul actualizat al feriboturilor care pleaca din Keramoti catre Limenas. 

Daca vrei sa afli mai multe informatii cu privire la drumul cu masina catre aceasta insula greceasca, poti sa citesti si articolul: Traseu Bucuresti Thassos. Care este cel mai scurt drum si ce taxe implica 

Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!
limenas thassos

Despre cazare in Limenas

Fiind cel mai mare si cel mai animat oras de pe insula, Limenas se potriveste ca si loc de cazare in mod special tinerilor sau turistilor care-si doresc o vacanta mai activa.

In Limenas exista multe unitati de cazare, majoritatea in regim self catering (apartamente, studio-uri cu chicineta inclusa), dar si hoteluri si cateva vile, case de vacanta care pot fi inchiriate. 

Majoritatea hotelurilor din Limenas sunt de 3 stele, insa exista atat optiuni mai prietenoase cu bugetul, cat si cateva hoteluri cu servicii mai bune. 

Cateva exemple de hoteluri in Limenas:

  • Hotel Christa de 2 stele, la aproximativ 00 de metri de port si la circa 200 de metri de cea mai apropiata plaja
  • Hotel Aethria de 3 stele, la 300 de metri de port si la 600 de metri de cea mai apropiata plaja 
  • Hotel Macedon de 3 stele, la 300 de metri de port
  • Hotel Pegasus de 3 stele, la 200 de metri de centrul orasului 
  • A for Art Hotel de 4 stele, localizat in zona veche a orasului, la doar 70 de metri de port si aproximativ 300 de metri de plaja

Daca nu te-ai hotarat inca unde anume vrei sa te cazezi in Thassos, gasesti la noi pe site cele mai bune oferte de cazare la peste 65 de hoteluri din aceasta insula.

Vremea Limenas Thassos si cea mai buna perioada pentru o vacanta aici

Verile in Limenas sunt calduroase, insa suportabile comparativ cu alte zone mai aride ale Greciei, iar iernile sunt ploioase si blande. Cele mai ridicate temperaturi in Limenas le vei gasi in lunile iulie si august, cand media maximelor este undeva la 30 de grade, temperaturi masurate la umbra. 

Thassos si in mod special Limenas primesc cel mai mare flux de turisti in aceasta perioada, motiv pentru care, daca nu iti plac aglomeratiile, poti opta pentru o vacanta aici si la inceput de iunie sau dupa prima jumatate a lui septembrie, cand media maximelor se situeaza intre 24-26 de grade. 

Apa marii are in jur de 24-25 de grade in lunile iulie si august, iar in iunie si septembrie inregistreaza valori medii de 22-23 de grade. 

Pe acest subiect iti recomandam si: Vremea Thassos. Cea mai buna perioada pentru o vacanta si alte informatii utile despre prognoza meteo in aceasta insula greceasca

Plaje in Limenas Thassos si plaje din apropiere

In Limenas exista cateva variante de plaja, insa cele mai cunoscute si apreciate plaje din Thassos sunt in afara orasului, la distante relativ rezonabile. Ce este bine de stiut daca te cazezi in Limenas este faptul ca ai autobuze locale catre majoritatea statiunilor si plajelor populare de pe insula, iar programul si tarifele pot fi consultate aici.

In privinta plajelor pe care le vei gasi in Limenas si in apropierea orasului, poti lua in considerare urmatoarele optiuni:

Limenaki Beach (sau Limenas Beach), in dreapta portului, cum te uiti la mare. Este o plaja cu nisip, premiata Blue Flag, cu intrare lina in apa si organizata pe anumite segmente cu sezlonguri si umbrele. In dreptul acestei plaje vei gasi multe variante de taverne si restaurante. 

Mai multe informatii despre aceasta plaja poti afla din articolul: Limenas Beach si tot ce trebuie sa stii despre plaja din capitala insulei Thassos

Papias Beach este localizata la 2 kilometri de centrul Limenas, catre iesirea din oras, cu nisip fin si sezlonguri/umbrelute care se pot inchiria in schimbul consumatiei de la bar. 

Markyammos Beach se afla in est, tot la 2 kilometri de centrul orasului Limenas si este una dintre plajele cautate din Thassos, bine organizata, premiata Blue Flag, cu intrare lina in apa si nisip fin. Markyammos Beach este inconjurata de vegetatie. 

La Scala Beach este la 4 kilometri distanta de Limenas. Aici vei gasi o plaja cu un decor foarte frumos, bine organizata, cu preturi putin mai ridicate comparativ cu alte plaje din Thassos. Muzica la un nivel mai ridicat si petrecerile cu dj nu lipsesc de la plaja La Scala. 

la scala beach thassos

Papalimani Beach este o alta plaja foarte apropiata de La Scala, insa cu un aspect usor mai parasit in ultimii ani. Nu mai exista in prezent sezlonguri si umbrele de inchiriat aici, nici beach barul de pe plaja.

Daca vrei sa explorezi mai multe locuri frumoase la malul marii in Thassos, nu-ti va lua mai mult de o ora sa ajungi din Limenas catre oricare alte plaje din aceasta insula. Poti citi si articolul Ghid plaje Thassos. Care sunt cele mai frumoase plaje din Thassos, plaje premiate Blue Flag si plaje retrase

Obiective turistice in Limenas. Ce poti vedea in acest oras si ce alte activitati ai la indemana

Orasul Limenas este o combinatie reusita intre modernism si obiective istorice, prin urmare, daca esti pasionat de situri arheologice, vei gasi aici destul de multe astfel de locuri de vizitat. 

Pe langa plimbarile pe stradutele din centru, prin port sau opririle la restaurantele cu mancare traditionala pe care le vom aborda putin mai jos, in Limenas poti vizita si urmatoarele locuri incarcate de istorie:

Acropola si Teatrul antic din Limenas se afla in partea de est a orasului, iar o vizita aici iti va garanta o priveliste frumoasa catre mare, de la 130 de metri inaltime. Acesta este unul dintre locurile in care au fost descoperite numeroase artefacte, unele dintre aceste obiecte fiind expuse la Muzeul de Arheologie din localitate. 

teatrul antic din limenas

Muzeul de Arheologie din Thassos este locul in care poti admira o serie de sculpturi impresionante, vase de ceramica, unele datand chiar si din epoca neoliticului. In timpul verii, poate fi vizitat in intervalul orar 08.00 – 20.00, exceptand zilele de marti, cand este inchis. 

Vechiul port din Limenas este un loc potrivit pentru o plimbare relaxanta. Te poti opri sa bei o cafea la una dintre terasele de aici.

Cladirea Kalogeriko, una dintre cladirile emblematice ale insulei, care dateaza din secolul al XIX-lea, se afla in vecinatatea portului si poate fi vizitata si la interior. 

Stradutele din centrul orasului sunt pline de magazine de unde poti cumpara suveniruri, insa vei gasi si magazine cu articole vestimentare sau de decor. Zona de bazar din Limenas este localizata pe strada principala paralela cu portul si pe stradutele laturalnice, fiind un loc potrivit din care poti cumpara amintiri precum sticlute de ouzo, ulei de masline, halva greceasca si alte dulciuri, dar si suveniruri confectionate din marmura, sticla, lemn de maslin si altele.

suveniruri limenas thassos

In Limenas exista si cele mai multe supermarket-uri, printre care si cele din lantul Masoutis sau Kosmoplus, prin urmare nu ar trebui sa-ti faci probleme referitoare la aprovizionare. 

Din Limenas te poti indrepta usor, pe drumul principal care inconjoara insula si care este un obiectiv in sine, catre toate statiunile, satele si atractiile din Thassos. Din portul Limenas poti pleca si in croaziere pe mare. Vei gasi la fata locului, in port, sau la operatorii locali mai multe oferte in acest sens. 

Daca te numeri printre cei dornici sa exploreze frumusetile locurilor din vecinatatea statiunii de cazare, poti citi si articolul: De vizitat in Thassos: cele mai importante atractii din aceasta insula greceasca

Restaurante in Limenas. Unde si ce poti manca

Tocmai pentru ca vorbim de o insula greceasca, unde mancarea traditionala este nelipsita si deosebit de laudata, e important sa stii ca in Limenas vei gasi cele mai multe variante de restaurante si taverne cu preparate locale, insa orasul este un loc ideal si pentru iubitorii de peste si de fructe de mare. 

Multi dintre cei care au vizitat insula spun ca in Limenas se afla unele dintre cele mai bune restaurante din Thassos, iar parerile sunt impartite in ceea ce priveste cel mai iubit dintre aceste locuri. 

Gasesti mai jos cateva sugestii de restaurante in Limenas, insa asteptam cu interes si alte propuneri!

  • Mylos Restaurant, localizat central, in apropierea hotelului Angelica si a restaurantului Masabuka.  
  • Alexandra’s Restaurant, in apropierea cladirii Kalogerico, cu muzica greceasca si mancare traditionala
  • Tavernaki – localizat central, langa hotel Dionysos, cu portii mari si muzica traditionala 
  • Tavernele Thassian Doukas si Mythos se mai afla printre preferintele romanilor care viziteaza Limenas. 

Unul dintre cele mai cunoscute baruri din Limenas, localizat in zona vechiului port, este Karnagio Thassos, un loc in care te poti bucura de o cina romantica, o priveliste spectaculoasa, dar si de plaja in timpul zilei.

Mai multe informatii despre acest subiect gasesti aici: Restaurante Limenas. Care sunt cele mai apreciate locuri de luat masa din capitala insulei Thassos

In concluzie, desi este potrivit ca si loc de cazare pentru acei turisti care-si doresc o vacanta mai activa, Limenas este un oras cu atractii si obiective turistice, restaurante bune si cea mai dezvoltata zona de shopping din intreaga insula, prin urmare poti oricand sa organizezi o iesire intr-o seara aici, chiar daca esti cazat in oricare alta localitate din Thassos.

Alte articole care te-ar putea interesa

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?