Sofia, cel mai ieftin oraş din Europa

Postat de

Sofia, capitala Bulgariei, a fost numită recent drept cea mai accesibilă destinaţie turistică din Europa, potrivit unui clasament al Hufftington Post, bazat pe propria cercetare şi pe rezultatele European 3-Star Traveller Index.

Sofia1Pentru a identifica oraşe care oferă o valoare excepţională în prezent, editorii au analizat cinci indici de valoare, precum preţurile pentru zboruri, costurile medii de hotel, preţul pentru o halbă de bere într-un anumit oraş etc.

“Ceea ce am descoperit este că, deşi există oferte atractive pentru Europa de Vest, pentru o experienţă cu adevărat europeană la preţuri accesibile, cel mai bun pariu este acela de a privi spre est”, susţin autorii clasamentului.

Iată ce spune studiul despre Sofia: “Pentru 2013 am comparat costul unui hotel de 3 stele situat central, plus costul pentru transport, alimente şi băutură.  Sofia, capitala Bulgariei, câştigă astfel titlul de cel mai ieftin oraş turistic din Europa, costul ajungând la sub 50 de dolari pe zi”.

Provocări pentru bugetul de călătorie: biletele de avion pentru Sofia nu sunt chiar ieftine şi nu există o mulţime de opţiuni alternative bune, deşi Sofia are legături aeriene low cost cu alte oraşe europene, precum easyJet sau Wizz Air. Dacă vă alegeţi opţiunea transportului cu trenul sau cu autocarul din altă ţară europeană, veţi risca un drum lung şi obositor.

Alte oraşe europene ieftine, situate în fruntea topului, sunt Berlin (Germania), Riga (Letonia), Lisabona (Portugalia), Kiev (Ucraina), Istanbul (Turcia), Budapesta (Ungaria), Praga (Republica Cehă) şi Vilnius (Lituania).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Selectati optiunea antispam